Dragi prieteni,
pe 6 septembrie, siteul R3media a intrat în al doilea său an de existență. Dacă primul an de existență a fost marcat de experiența restricțiilor, al doilea pare să fie marcat de crizele economice prin care trece țara.
Iată că siteul nostru reușește să existe și să ofere o voce în vremuri grele și tulburi pentru poporul nostru. De ce este important? Pentru că este ușor să vorbești atunci când este ușor, mult mai greu este să-ți păstrezi discernământul în timpuri tulburi, chiar vreme de război.
Ce-am făcut, pe scurt, în ultimul an?
Am descoperit și am atras atenția, în premieră națională, despre proiectul „noilor buletine”. Subiectul a căpătat o atenție publică și în urma protestelor din societate, tot R3media a anunțat că „tricolorul s-a întors pe buletin” și că noile cărți de identitate nu vor fi ideologizate.
R3media a publicat, în exclusivitate, scrisoarea deschisă adresată de peste 70 de personalități ale vieții publice românești, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe tema impunerii certificatului verde la locul de muncă.
Am publicat al doilea interviu, în exclusivitate, un interviu cu publicistul și omul de cultură, Rod Dreher. Prin intermediul R3media, americanul ne-a încurajat să ne apărăm valorile, oricât de greu ne-ar fi.
R3media a avertizat, în premieră națională, asupra unui proiect de lege nociv, prin care Guvernul ar primi puterea să cenzureze mediul online, folosindu-se de CNA.
Am informat, în premieră și în exclusivitate, despre inițiativa cetățenească prin care se urmărește protecția minorilor de pornografie, prin lege.
Am arătat, cu dovezi că o societate comercială din România își discriminează angajații pe baza statutului vaccinal. În urma publicării subiectului, în exclusivitate, situația s-a remediat.
Am scris în exclusivitate despre mușamalizarea cazului decesului Rodicăi Topală, din Arad și am sprijinit familia în demersurile de aflare a adevărului.
Am publicat, în exclusivitate, scrisoarea deschisă a unor ofițeri (r) către președintele Klaus Iohannis.
Am publicat texte sau interviuri în exclusivitate, semnate de Prof. Ioan-Aurel Pop, Mihail Neamțu, Marius Oprea, Gheorghe Piperea, George Simion, Sorin Lavric, Petrișor Peiu, Mihai Tîrnoveanu, Ilie Șerbănescu, etc.
Am publicat interviuri în premieră cu personalități europene precum: Rodrigo Ballester (Spania), Sergio Velasco (Spania), Ricardo Regalla Dias Pinto (Portugalia), Andre Ventura (Portugalia), Francesco Giubilei (Italia).
Menționăm că majoritatea acestor subiecte a fost preluată și de presa corporatistă, discutată și/sau analizată.
Am dezvoltat un canal de youtube, R3media TV, care se apropie de 5.000 de abonați și o pagină de facebook care are peste 28.000 de persoane care o urmăresc. Suntem cel mai urmărit site conservator pe Tik Tok, cu peste 2.500 de urmăritori și peste 32.000 de aprecieri. În luna iulie 2022 R3media a depășit, pentru prima oară în istorie, cifra de 600.000 de cititori unici/lună.
Pe 13 februarie 2022 R3media.ro a înregistrat un maxim de 135.000 de cititori unici într-o singură zi.
Poate părea puțin lucru, dar în vremuri de criză economică în care resursele noastre au tins spre ZERO și cenzură generalizată, nu este deloc ușor. Uneori, R3media a stat într-un singur om, dacă l-a avut și pe acela.
Cea mai importantă realizare a noastră este că, în acești doi ani, comunitatea noastră s-a întărit: ne ajutăm și ne sprijinim unii pe alții.
Pentru toate acestea le mulțumim tuturor celor care ne-au contribuit într-un fel sau altul dar și celor care s-au rugat pentru noi sau ne-au adresat un cuvânt de încurajare. Le mulțumim și celor care ne-au criticat, constructiv.
Tuturor vă promitem că vom continua să scriem despre ce contează cu-adevărat, astfel încât să contribuim cu fapte, nu cu zgomot și scandal, la binele românilor.
La mulți ani dragi cititori!
R3media a împlinit 1 an! Mesajul de felicitare al Președintelui Academiei Române
Sunteti cel mai profesionist si onest site conservator din Romania, tineti-o tot asa.
Să nu exagerăm, dar mulțumim!
La mulți ani cu sănătate înainte!
Vă felicit pentru marea voastră realizare! Știu cât de mult ați muncit pentru o corectă informare a noastră, a cititorilor. Meritați întreaga considerație și recunoștință pentru dăruirea și perseverența pe care le-ați demonstrat de-a lungul timpului. Sunteți dovada incontestabilă că determinarea, pasiunea și talentul fac toată diferența.
La mulți ani! Să fiți sănătoși și mereu însoțiți de aceeași măiestrie a cuvântului ca și până acum!
Bravo.
La cît mai mulți ani.