VIDEO | 15 ani de la aderarea la UE. Prof. Petrișor Peiu: România era o țară industrializată în genul Poloniei și în vreme ce Polonia a valorificat această moștenire, noi nu am făcut decât să o distrugem

Pe 1 ianuarie am aniversat 15 ani de la aderarea oficială a României la Uniunea Europeană, așa că ne-am gândit să stăm de vorbă cu cineva pentru a vedea care este bilanțul țării noastre.

În acest sens, l-am ales pe profesorul Petrișor Peiu, binecunoscut specialist în economie și relații internaționale.

Iată dialogul care a rezultat:

R3porter: Pe 1 ianuarie am sărbătorit 15 ani de la aderarea oficială a României la Uniunea Europeană. Cum privim astăzi acest moment: îl aniversăm sau îl comemorăm?

Petrișor Peiu (PP): În principiu e un act de politică făcut în mod rațional, cred că atunci au fost puse în balanță și bunele și relele. Cred și acum ar trebui să facem la fel. Este greu de dat o notă globală.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media

Pe de-o parte, aderarea la UE ne-a adus un ritm de dezvoltare destul de mare față de ce aveam până atunci, dar în același timp ne-a adus și anumite restricții, care pot să afecteze calitatea acestei dezvoltări, în măsura în care ele nu sunt înțelese de politicienii care ne conduc.

Până la urmă, intrarea în UE este adaptarea la mediu. Realist vorbind, nu puteam rămâne în afara UE. Singura problemă este că politicienii noștri, societatea noastră în general, nu încearcă să se adapteze la regulile, la ceea ce înseamnă UE și nu încearcă să tragă foloasele maxime de-acolo.

Este foarte comodă poziția politicienilor noștri, de a accepta tot ce spun alții și a nu spune nimic. Și ar fi greu să se comporte ca niște adevărați politicieni, pentru că Uniunea Europeană conține și România.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteuluiR3media

România are același drept ca și oricare altă țară, să se pronunțe asupra problemelor de interes continental, nu văd de ce România ar trebui lăsată de-o parte. E vorba de un comportament greșit înțeles și bazat pe o înțelegere primitivă a felului în care funcționează UE din partea politicienilor noștri și a factorilor noștri de decizie.

R3porter: Mă bucur că ați adus vorba despre alegeri în situația asta. Urma să vă întreb dacă aveam de ales în privința aderării și e clar că nu exista altă soluție în acel moment. Dar totuși am putea discuta despre particularitățile cazului românesc, față de celelalte țări ale fostului bloc estic. Există sau au existat particularități ale României în procesul de aderare sau de negociere a aderării la UE?

PP: Fiecare țară are particularitățile ei, singura problemă e să le înțelegi și să le exploatezi, nu să le transformi în vulnerabilități. Foarte concret: România era o țară industrializată în genul Poloniei și în vreme ce Polonia a valorificat această moștenire și a întărit-o, noi nu am făcut decât să o distrugem. Să încercăm să schimbăm peste noapte paradigma economică din România și să transformăm această țară industrializată într-o dedicată unor servicii pe care, se pare, că nu este în stare să le facă.

Am fost mult prea nedrepți cu ceea ce am primit de la înaintași și am încercat să schimbăm esența economiei și nu ne-a reușit în măsura în care i-a reușit Poloniei. Acum, trebuie să vedem ce instrument de măsură avem pentru reușită sau eșec, pentru că, pe de-o parte trebuie să menționăm că un succes mare al României este că a avut cel mai mare ritm de creștere a economiei, al PIB, dintre toate statele UE în acești 15 ani. Ritmul nostru de creștere este comparabil cu cel al Poloniei.

Pe de altă parte, acest ritm de creștere nu a adus un nivel de trai cu mult mai bun pentru locuitorii noștri, precum cei din alte state europene și a crescut decalajele. Adică, România este o țară care arată mult mai bine ca valori medii decât înainte de aderare, dar arată foarte prost din punct de vedere al decalajelor, care s-au adâncit. Decalaje între regiuni, între diverse categorii de cetățeni și diverse industrii. Aici, repet, depinde ce unitate de măsură alegem, unde punem referința.

R3porter: Aș vrea să insistăm puțin în acest domeniu, pe cel economic. Aș vrea să ne mai menționați și alte aspecte pozitive, dar și negative, ca urmare a aderării la UE. Deja ați menționat, eliminarea industriei și am încercat să devenim o țară de servicii…

PP: Am renunțat la industria pe care o aveam, pentru că între timp am construit altă industrie, dar cu valoare mult mai scăzută decât cea pe care o aveam.

R3porter : Dar ca o paranteză, când anume și cine a luat decizia de a renunța la industria pe care o aveam și de a merge pe drumul acesta, pe care am mers până acum?

PP: Decizia s-a luat atunci când s-a luat și decizia intrării în UE. Pe măsură ce s-au negociat capitolele de negociere, au fost 31 care au consfințit negocierea dintre România și UE de atunci, și pe parcursul acelor negocieri, politicienii au preferat să accepte niște foi de parcurs, făcute așa fără a fi foarte corect aplicate particularităților României. Politicienii noștri nu au făcut niciun fel de efort de a salva ceea ce aveam, de a îmbunătăți condițiile de aderare, ci au preferat să preia mot-a-mot ce se spunea în niște documente cu caracter general. Ca să dau câteva exemple: am redus aproape spre zero producție metalurgică, acolo unde eram foarte buni, când mersul ar fi fost invers. Ceea ce se cerea României era viabilizarea sectorului metalurgic, iar România a înțeles prin asta închiderea celor mai multe dintre capacități, nu transformarea lor în companii care să producă valoare adăugată mare.

Ca să dau un exemplu și mai specific în această zonă: nouă ni se spune că marile siderurgice nu pot rezista pe termen lung, fiind foarte dependente de fluctuațiile prețurilor la materii prime și atunci am preferat să le închidem, în loc să deschidem să deschidem la capătul de producție de semifabricate alte companii care să prelucreze acele semifabricate și să rezulte produse cu valoare adăugată mare.

La fel, cu industria energetică, în loc să îmbunătățim caracteristicile de mediu ale centralelor pe cărbune și să încercăm să exploatăm cât de mult această resursă, am preferat să închidem capacitățile de producție pe cărbune. La fel, nu am dezvoltat extracția de gaze: iată, sunt încă multe zăcăminte de gaze neexploatate, inclusiv cele din Marea Neagră, pe fondul unor soluții pe fondul în afara experienței României și în afara bunului simț industrial, ca să spun așa.

Ca să dau numai exemplul zăcămintelor din Marea Neagră: România avea o istorie de peste 50 de ani de extracție a hidrocarburilor din mare și a preferat să dea aceste resurse unei companii care provine dintr-o țară fără ieșire la mare, fără zăcăminte de gaze și cu atât mai mult, fără experiență în extracțiile de gaze, din zăcămintele off-shore.

Putem să continuăm și cu mare parte din industria prelucrătoare, industria chimică. Industria chimică, pe care am închis-o, este unul dintre pilonii de bază ai UE, alături de industria de mașini și industria alimentară.

Noi am pierdut una dintre industriile de vârf ale României, în care excelam, în condițiile în care UE se bazează pe industria chimică. Iată câteva decizii prost luate, care nu au avut în vedere fructificarea particularităților României, ci rezolvarea unor probleme curente pentru niște politicieni. Niște politicieni care erau la anumite momente, la conducerea țării, au avut pe masă aceste dosare și au ales soluția cea mai simplă: tăiere, închidere, nu dezvoltare, nu modernizare, nu transformare.

Cât costă 4 milioane de români plecați din țară?

R3porter: Ar fi amuzant, dacă nu ar fi chiar tragic ceea ce povestiți. Circulă o legendă în public: că aceste decizii s-ar fi luat ca urmare a unei negocieri. Ca să fim primiți în UE, trebuie să eliminăm aceste industrii, aceste surse de venit, pentru că ar fi fost în interesul celorlalți. Cât este adevăr și cât este legendă în această teorie?

PP: Este doar o legendă. Nimeni nu și-ar fi permis din partea UE, a CE, să vină cu astfel de propuneri. Chiar dacă ele ar fi existat, ele nu s-ar fi făcut public, afișat, ci numai în spatele ușilor închise, numai ca urmare a faptului că politicienii români nu păreau a avea alte soluții. Niciodată nu au spus altceva. Nimeni n-a spus, dintre politicienii români, vom încerca să salvăm industria metalurgică, vom încerca să-i adăugam partea de prelucrare, care să-i facă valoare adăugată. Toți au spus „restructurare prin închidere de capacități”. Când s-a pus problema lipsei de eficiență economică a acelei industrii. Ceea ce nu au făcut polonezii, cehii sau slovacii, care au fost în situația noastră.

Nu cred că ar fi avut cu ce să ne strângă cu ușa, nu ar fi fost interesul nimănui să se întâmple acest lucru: o Românie puternică industrial ar fi însemnat o Europă puternică. Ce s-a făcut, s-a făcut din comoditate, și probabil, în unele cazuri, sigur că a contat și vreun anumit câștig material personal, pentru ei.

R3porter: Aș vrea să analizăm impactul socio-demografic în urma aderării noastre la UE. Știu că este un subiect vast, dar aș vrea să vorbim puțin despre schimbările în relațiile sociale dintre noi, apărute în urma integrării în UE.

PP: Păi trebuie să observăm că alături de Bulgaria și Lituania suntem marii perdanți din punct de vedere demografic: am pierdut, conform statisticilor țărilor din Uniunea Europeană, peste 3 milioane de români, care locuiesc și muncesc în alte state din UE. Unii vorbesc de patru, cinci milioane. Este foarte greu de estimat, este și fenomenul migrației sezoniere. E greu de numărat câți au plecat. Cert este că dacă acești oameni ar fi rămas în România, noi am fi o economie cu cel puțin 60% mai mare decât cea din prezent și am fi fost mai sus în ierarhiile europene și mondiale. Și evident, ar fi fost o Românie mai frumoasă, mai competitivă.

Iar politicienii români s-au grăbit să ia decizii pe voturi. Pentru că atunci când spui că lupți pentru dreptul oamenilor de a munci în alte țări, pe salarii mai mari, sigur că te votează familiile acelor oameni. Să ne aducem ce cozi erau în străinătate să fie votat Traian Băsescu, cel care era șeful administrației românești când am intrat în UE. Iată că acum România toată trebuie să plătească popularitatea lui Băsescu, printre cei care plecau din țară.

La fel să ne amintim că Iohannis spunea că pentru el este o prioritate dreptul românilor de a munci în Marea Britanie. Iată că acum am descoperit că sunt 1 milion de români în Marea Britanie. Oare cum ar fi arătat România cu milionul de români în plus. Am mai fi avut vreo problemă la plata pensiilor? Nu prea.

Ceea ce pot spune este că se constată o foarte slabă pregătire a politicienilor de după 2007, în mod special. Cei dinainte pot fi acuzați de diferite tare morale, dar măcar au avut un plan pentru România. Nimeni dintre cei de azi nu are niciun plan pentru România, dintre politicieni.

R3porter:Care ar fi principalele idei ale unui posibil plan pentru România?

PP: Fiecare dintre ei ar trebui să aibă un plan personal pentru România. Uite, trecem printr-o criză energetică și toți politicienii spun că trebuie să așteptăm să scadă prețurile. Asta denotă o lipsă de viziune, de gândire strategică. E un exemplu.

Uite, importăm 70% dintre alimentele pe care le consumăm, dar nimeni nu vine cu o soluție să nu mai importăm, de exemplu, carne de porc.

R3porter: Apropo de criza energetică. La resursele României, dacă-i spuneai unui om acum 10-15 ani că România va fi într-o criză energetică, zicea că ești dus cu pluta pe undeva. Și-atunci unii oameni zic: „dacă nu intram în UE, nu am fi avut problemele astea”. Ce le spuneți?

PP: Sigur că le-aveam, pentru că dacă noi nu intram în UE, am fi depins economic tot de schimburile cu UE și de reglementările lor, pentru că dacă nu corespundeam, nu am fi putut să vindem nimic acolo.

Dacă nu am fi avut niște legături formalizate cu UE nu am fi putut de investiții financiare, de împrumuturi. Este iluzoriu să credem că dacă nu am fi intrat în UE nu am fi avut aceste probleme legate de energie. Probleme cauzate de lipsa de oricăror investiții și de lipsa de adaptare. Ca un exemplu: am fi putut să producem 10 ani de-acum înainte electricitate pe bază de cărbune. Și cu toate astea, am preferat să închidem unități la Complexul Energetic Oltenia și să nu facem nimic în schimb. Și-atunci…asta înseamnă lipsă de viziune. Și Polonia e UE, și Germania e în UE și produc energie pe bază de cărbune.

R3porter: Acum 15 ani era un entuziasm contagios, unanim, cu privire la UE. Azi, lucrurile s-au mai schimbat. Au apărut voci care critică activitatea instituțiilor europene, voci mai sceptice în privința viitorului…

PP: Acele voci ar trebuie să se întrebe ce fac politicienii noștri când se duc pe la Bruxelles sau pe la Strasbourg. Este iluzoriu ca noi să condamnăm UE. UE înseamnă și România. Dacă România nu se ia în serios, atunci cine s-o ia în seamă?

R3porter: Suntem anti-europeni dacă punem prea multe întrebări?

PP: Asta e scăparea celor care n-au alte argumente.

Existau unii care discutau încă de-atunci despre acest subiect, al integrării mai adânci, dar cum ne-am poziționat în afara dezbaterilor, nu le-am perceput la adevărata lor intensitate. Azi, când vedem și părțile mai puțin atractive ale aderării la reguli care nu-s făcute de noi, sigur că lumea începe să fie reticentă față de o integrare mai adâncă.

Eu cred că sensul UE este de Europă a unor națiuni, chiar dacă o parte din suveranitate este cedată. Totuși, prea multă suveranitate cedată poate să conducă la diminuarea UE, cum s-a întâmplat cu plecarea Marii Britanii și cum se poate întâmpla prin plecarea altora. Să nu uităm: dacă nu va fi suficientă flexibilitate, există popoare care sunt favorizate de evoluțiile din UE și popoare defavorizate. Cele defavorizate vor acumula frustrări care pot izbucni la un moment dat.

R3porter: Cum vedeți viitorul UE?

PP: Sincer să fiu, nu mi-e foarte clar. Nu cred că este jucat acest meci. Oricum Europa de azi nu mai are lideri atât de importanți care să aibă viziuni strategice. Cred că Europa este condusă de birocrați care nu-și pun astfel de probleme, cum va arăta viitorul.

R3porter: Ultima întrebare: după 15 ani, dacă ar trebui să tragem o linie imaginară, suntem pe plus, pe minus sau s-a echilibrat balanța?

PP: Păi e greu să pui în balanță faptul că avem peste 40 de miliarde de euro intrări nete de capital din UE. Nu pot să pun în balanță acești bani cu cei 4 milioane de oameni plecați, că până la urmă aș ajunge la concluzia că un om costă 10.000 de euro, cam cu cât vindea și Ceaușescu diverși cetățeni români. Nu putem pune în balanță.

Însă relele care sunt sau bunele în cantitate insuficientă, se datorează faptului că noi nu am căutat să exploatăm această oportunitate, ci am considerat că trebuie să intrăm, așa, într-un fel de cămașă de forță.