ACTUALITATEFostul director al Frontex face afirmații incendiare: Comisia Europeană mi-a spus să...

Fostul director al Frontex face afirmații incendiare: Comisia Europeană mi-a spus să las migranții să intre, pentru că suntem un continent îmbătrânit

Dă mai departe, nu ține doar pentru tine

Francezul Fabrice Leggeri, fostul director al Frontex timp de șapte ani, a declarat într-un interviu acordat Rmx News, citat de mihailneamțu că „migrația ilegală nu este o problemă, ci un proiect pentru Comisia Europeană”.

Francezul, care a condus agenția europeană de protecție a granițelor UE timp de șapte ani, a adăugat că lucrurile s-au agravat când la conducerea Comisiei a venit Ursula von der Leyen, iar comisar pentru afaceri interne a ajuns Ylva Johannson.

„După cum știți, am fost director al Frontex, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, timp de peste șapte ani. M-am aflat în centrul mecanismului european de gestionare a frontierelor externe și a imigrației și, prin urmare, al luptei împotriva imigrației ilegale.

Prin urmare, sunt un martor și un actor cheie care a realizat că este nevoie de acțiuni urgente pentru a contracara acțiunea negativă a Comisiei Europene privind migrația. Am ajuns să realizez că Comisia Europeană nu a văzut imigrația ilegală ca pe o problemă, ci ca pe un proiect.

Am devenit deosebit de conștient de gravitatea acestui fapt odată cu sosirea Comisiei von der Leyen la sfârșitul anului 2019 și, în special, în cadrul acestei Comisii von der Leyen, a comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson”, a spus Leggeri, într-un interviu acordat Rmx News.

În mod stupefiant, Leggeri afirmă că Johanson i-ar fi spus că migranții „sosesc din dragoste și misiunea ta este să-i primești cu brațele deschise”.

„Dar în această agenție europeană, de ce ai nevoie de arme și uniforme? Migranții vin din dragoste și treaba ta este să-i primești cu brațele deschise. Europa este un continent care îmbătrânește și indiferent dacă-ți place sau nu, trebuie să-i primești cu brațele deschise”, a mărturisit Leggeri că i-ar fi ordonat comisarul Johannson.

Leggeri mai afirmă că Italia Georgiei Meloni a fost șantajată de Comisia Europeană cu sancțiuni financiare, pentru a nu lua măsuri contra migrației ilegale.

„Da, cred că Italia a fost victima unui șantaj care are ca obiect fondurile europene și asta a fost foarte clar chiar din declarațiile lui von der Leyen făcute cu două zile înainte de alegeri”, a explicat francezul.

Comentând declarațiile succesorului său în fruntea Frontex, care a spus că nu crede că poate opri migrația ilegală, Leggeri a spus că „reprezintă confirmarea că Frontext a fost preluată de Comisia Europeană și că lobby-ul pro-imigrație a infiltrat Comisia”, a concluzionat francezul.

În prezent, Leggeri candidează pentru alegerile europarlamentare din partea partidului lui Marine Le Pen. Leggeri a declarat că dacă va ajunge în Parlamentul European, va vota împotriva unui nou mandat al Ursulei von der Leyen.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE