Aflu că de ceva vreme se desfășoară o campanie de conștientizare în favoarea „catalogului electronic”. Sunt peste 1100 de școli și licee înscrise în experimentul acesta.
Întrebarea mea este : De ce?
Cărei nevoi educaționale răspunde introducerea catalogului electronic? Din câte îmi dau eu seama, studiind școala românească de peste zece ani și cu doi copii în sistem, niciuneia.
Știți vreun copil care a abandonat școala din cauză că notele i se treceau în catalogul clasic și nu în cel digital?
Știți vreun elev care nu a învățat din cauza faptului că urma să fie evaluat și notat într-un catalog clasic?
Cunoașteți cazuri de bullying sau violență, cauzate de frustrarea că nu există catalog electronic?
Cunoașteți un elev care nu-și respectă dascălul pentru că nu-i trece notele în catalogul electronic?
Nici eu.
Asta ar fi o fațetă a problemei.
A doua ar fi siguranța: datele înscrise în orice device electronic sunt mult mai puțin protejate decât cele înscrise într-un format fizic.
Să luăm niște exemple la îndemâna oricui: să zicem că un elev cu notele trecute în „catalogul electronic” (de fapt un program, un soft) ajunge prim ministru sau ministru. El minte în CV și spune că a fost un elev eminent, dar în realitate a fost o pramatie leneșă.
Cât de simplu îi este să găsească un IT-ist – în țara hackerilor – care să spargă credențialele școlii/liceului și să modifice notele astfel încât să corespundă cu „realitatea” lui? Banal!
Invers: un politician are interesul să-l compromită pe cutare oponent. Aceeași întrebare ca și mai sus, același răspuns. Cum va avea resursele financiare, profesorul/profesorii în cauză, să angajeze un IT-ist care să dea de urmă modificărilor și să demonstreze în instanță că el a dat, de fapt alte note? Șansele sunt zero! Frauda va rămâne.
Acum să comparăm cu cât de greu este să modifici notele într-un catalog clasic, fără să se observe din avion.
Unde mai pui că pentru un catalog digital ai nevoie de CURENT ELECTRIC! Dacă pică electricitatea și nu ai salvat ce lucrai în softul acela, ADIO. Ai pierdut tot. Vei avea nevoie de un catalog clasic, de rezervă, ca să-ți notezi în caz că pică electricitatea, softul dă eroare sau serverul nu se poate accesa. Înțelegeți absurditatea?
De ce ar fi toți profesorii obligați să folosească așa ceva, dacă nu vor?
Până la urmă, care e avantajul „catalogului electronic”, pentru elevi și pentru profesori?
Să răspundem cu materialul clientului. Citez de pe siteul unui producător al unui astfel de soft: „accesul facil la situația școlară” sau „înscrierea în comunitatea profesorilor ce aparţin unităţilor de invăţământ afiliate”. Astea sunt glume, nu e nimic ce nu se poate face DEJA, cu catalogul clasic.
Adevărata miză este următoarea. Și citez din nou de pe un site de profil: „Posibilitatea de a genera diverse situaţii şi rapoarte statistice solicitate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Inspectoratele Şcolare Judeţene.” Cele mai uzitate cuvinte la capitolul avantaje sunt „rapoarte” și „statistici”.
De ce-i trebuie statului rapoarte și statistici cu mediile elevilor la toate materiile?
Singurii îndreptățiți să aibă aceste informații sunt profesorii și părinții elevilor. Elevii știu deja ce note au luat.
Ce treabă au funcționarii cu așa ceva?
Pentru control social, bineînțeles.
Pentru ca șefimea din învățământ să știe, oricând, oricum, cine ce note a luat la o materie sau alta.
Pentru accesul în catalogul electronic e nevoie doar de un IT-ist, nu de acordul profesorului în cauză. Pentru că dacă în cazul catalogului clasic, acesta îi aparține exclusiv profesorului respectiv, în cazul celui electronic, proprietatea devine difuză: firma care a creat softul, IT-istul școlii, conducerea școlii, pot avea oricând acces la el.
Mi-e clar că șefimea de la Ministerul Educației lucrează, de fapt, împotriva învățământului și nu mai am speranțe de la ăștia. Dar profesorii, învățătorii, directorii de școli – mai ales cei din orașele mici și rural – ce fac?
Oameni buni, nu înțelegeți că dacă elimină tablele, cataloagele, pixurile și caietele din procesul de învățământ, următorii eliminați veți fi chiar voi?!
Mda, iar in catalogul fizic se modifica de mana notele, uneori chiar de elevi. Serios, cine doreste sa modifice note, o poate face si pe catalog fizic si pe catalog online. De mentionat doar ca profesorii nu sunt influentati de notele de la alte materii: pot vedea doar rubrica lor. Adica daca ai 10 la matematica si la desen meriti 7, atunci primesti 7 si nu 10 “ca sa nu ti se strice media”. Iar cu parintii care au timp si sa se intereseze la scoala de copii lor: buna gluma. Corporatisti care lucreaza de la 9 la 18-19. Ajung acasa si de ce sa se apuce? Catalogul online e perfect pentru a vedea daca copilul are absente, ce note primeste etc. Mda, inainte de a ridica in slavi catalogul fizic, mai uitati-va pe cine ati trecut clasa, analfabetii care au ajuns parlamentari – aici e totul in regula? Sau e tot din cauza catalogului online?
Așa. Si unde este mai vizibilă modificarea? În catalogul fizic sau în catalogul virtual?
si ce corporatistii nu stiu sa citeasca de pe carnetul din hartie, ei stiu numai sa dea cu deshtu pe ecran? Si ce, crezi ca profesorii nu vorbesc intre ei in cancelarie, despre situatiile elevilor? Daca afla ca i-a dat nota mica unuia caruia nu trebuia, va modifica de urgenta in catalogul online, stai linistit.
Dar, ce te faci cu GDPR, cu stocarea datelor si securizarea lor. Pun pariu ca vom vedea stiri cum ca hackerii au patruns in sistemele informatice si au furat datele sau le-au modificat, atentie, fara sa lase nicio urma! In multe domenii tehnologia aduce beneficii, dar aici nu exista absolut niciun beneficiu
E mai greu ca un copil sa ajunga la catalogul fizic pentru a modifica note! Ar trebui sa intre in cancelarie sau poate in pauze, daca profesorul nu e atent etc. La catalogul-minune digital, orice parinte sau copil care are telefon smart sau tableta sau calculator, daca se pricepe putin la spart parole si accesat chestii, poate intra oricand (la orice ora) si de oriunde.
Parintii corporatisti care nu au, bietii de ei, timp de copii, cred ca mai bine nu ar mai face deloc copii! Copilul trebuie sa fie mai important decat serviciul! Altfel mai bine nu faci copii! De-aia avem de fapt parlamentari analfabeti dar care se pricep la “combinatii”: copii de bani gata, proveniti din familii instarite si cu relatii, nu prea dau pe la scoala dar ii “imping de la spate” relatiile si ajung patroni, senatori, presedinti etc. (ex. Vanghelie “care este”)
Acuma e drept ca unii sau altii sunt pur si simplu fascinati de ecranele colorate: ale monitoarelor, ale telefoanelor sau tabletelor… si li se pare ca intreaga lume ar trebui bagata acolo, in ecranele alea “faine”…
Este, bineinteles, o mizerie fara margini. Riscurile de furt, pierdere sau alterare a datelor sunt imense. Este de datoria profesorilor si a parintilor sa ia atitudine, caci ministerul e doar o unealta in mainile celor care au ca unic scop distrugerea invatamantului. Vor fi drame pe chestia asta, unii vor fi sabotati si li se vor modifica notele.. altii vor da bani si vor aparea brusc eminenti..
Da, dar scăpați (cumva) de „Comunism”, d-le Șomănescu! 🙂
Serios: ați observat cât a încercat Presa Liberă să scape de articolul din „Income Magazine” generat de interviul luat lui Sergiu Moroianu, pe tema învățământului ?
„Income magazine: El a ales România. Sergiu Moroianu – Mister Matematică
[…] Nici nu avea cum altfel Sergiu să-şi afle vocaţia. Ambii părinţi, matematicieni. Fratele mai mare, Andrei, matematician şi cercetător la Paris, unul dintre olimpicii remarcabili ai României, pe plan mondial, cu 3 participări, din care două cu punctaje maxime obţinute. Este limpede că vorbim cu şi despre un matematician înnăscut şi născut într-o familie de elite ale acestei ştiinţe. Îmi punctează clar şi meritul său: „multă muncă, individual şi la cercurile din Bucureşti, care atrăgeau, în urmă cu două decenii, elita elevilor”. La MIT, Sergiu consideră că a ajuns şi datorită calităţii de top a educaţiei şi renumelui mondial al Facultăţii de Matematică, din Bucureştiul anilor ’90. Puţini îşi mai amintesc că aceasta era una dintre cele 50-60 de universităţi de pe Glob din care erau recrutaţi doctoranzii în matematică de către Massachusetts Institute of Technology. Cât de important este pentru un om atât de capabil ca el să fie recunoscut oficial? „Sigur că este important! Este plăcut şi stimulant să fii recunoscut de societate. În SUA, a fi student la MIT este ceva care impune admiraţie. În România, cercetătorii au mai degrabă o imagine ciudată în imaginarul colectiv. Un bancher m-a întrebat odată de ce nu fac altceva, cu siguranţa de sine a omului care a găsit răspunsurile la întrebările vieţii…”„Trebuie să reînnodăm tradiţia învăţământului de dinainte de ’89”Și-a petrecut jumătate din viaţa de adult în străinătate. „Este destinul contemporan a milioane de români”, îmi aminteşte. Și-a întâlnit soţia la Boston, un oraş care îi este cu atât mai drag. Sergiu Moroianu s-a născut la Bucureşti. A urmat un liceu de informatică, într-o clasă de olimpici. „Deşi nu toţi mergeau la olimpiade, nivelul colegilor mei, la matematică, era impresionant”. Din 1993, a fost plecat din ţară aproape 12 ani: la studii, postdoctorate şi în calitate de visiting professor, la ENS şi École Polytechnique, la Paris. „Am plecat pentru că aşa era tendinţa atunci. Cred că nu s-a schimbat prea mult, între timp”. Ce s-a schimbat, însă, ştim deja. Dezastrul şcolii româneşti, care împinge mult la emigrare, după cum consideră cercetătorul român, nu a fost niciodată mai mare. De ce crede acest matematician de calibru că s-a ajuns aici?„Păcatul originar”, spune el, „este dorinţa de a ne rupe cu orice preţ de perioada Ceauşescu, refuzând toate aspectele societăţii de atunci. Este şi o greşeală de logică la mijloc.Matematicianul explică:„Pentru a nega un sistem de «n» afirmaţii, este suficient să negăm una din ele, nu pe toate. Dacă regimul comunist era «rău», asta nu înseamnă că toate acţiunile sale erau «rele». Sistemul nostru de educaţie preuniversitară, unul dintre cele mai performante din lume, în anii ’80, a fost distrus sistematic, din motive ideologice, de dragul «reformei». Un concept care, între paranteze fie spus, aminteşte straniu de revoluţia permanentă a lui Troțki. Au fost, practic, eliminate uniformele, s-a încurajat indisciplina. Au fost micşorate salariile profesorilor, motivând astfel şi tolerând corupţia. Au fost introduse manuale multiple, inclusiv la materii nesubiective, precum matematica. A fost acceptată frauda la note, au fost eliminate examenele de treaptă şi de intrare la facultate, pentru a înlătura orice simptom al rezultatelor slabe la învăţătură.Ce ar trebui să facem, pentru a repara, pare simplu, în teorie, dar contravine ideologiei care ne conduce: trebuie să reînnodăm tradiţia învăţământului de dinainte de ’89, care, la rândul ei, continuă tradiţia interbelică: să reintroducem uniformele, examenele, notele pe merit. Să sancţionăm drastic frauda. Un prim pas a fost făcut prin supravegherea corectă a Bac-ului din 2011 şi 2012. Trebuie continuat. Trebuie renunţat sau nuanţată aderarea la procesul Bologna, prin care se presupune că 60% dintre tineri ar avea vocaţie de studii universitare. Este lipsită de sens o ţară cu 60% «boieri». Trebuie revenit la sistemul în care facultatea era pentru elite: 10% dintr-o grupă de vârstă sau atât cât este nevoie pentru funcţionarea sănătoasă a societăţii. Astăzi, România se scufundă în datorii. A pierdut un sfert din populaţie, şi-a vândut toate bunurile economice. Se aculturalizează, prin adoptarea subculturilor afro-americană şi oriental-balcanică. Este o ţară în derută. În acelaşi interval de timp, proporţia de studenţi s-a înmulţit cu 5. Dacă ar fi folositoare atâtea studii, cred că s-ar răsfrânge pozitiv în jurul nostru. În realitate, este vorba, în cele mai multe cazuri, cu excepţia a aproximativ 10 universităţi cu tradiţie, de false studii, diplome obţinute pe bani, fără niciun conţinut. […]””
Cum ar fi supraviețuit acest articol, dacă era publicat pe hârtie ? (Bibliotecile pot fi „epurate”! Mai ales fiindcă n-ați mers până la capăt cu „decomunizarea” și „procesul”!)
http://incomemagazine.ro/articole/el-a-ales-romania-sergiu-moroianu-mister-matematica
Pagina asta a intrat la un moment dat în „comă” (unde a stat câțiva ani), apoi a reînviat (!), apoi a reintrat în comă, apoi s-a … evaporat.
Ar fi supraviețuit articolul cumva, dacă era doar pe hârtie ?
Dar acesta:
„CEA MAI CITITĂ ANALIZĂ DIN 2019: 20 de motive pentru care România are note proaste la testele PISA
DE SERGIU MOROIANU | Actualizat: 04.01.2020 – 11:37
Sergiu Moroianu
EDUCAȚIE ANALIZE BACALAUREAT TESTE FRAUDA ELEV PISA STUDENT COPIAT
2019 a fost al doilea an de existență a ediției românești a revistei americane Newsweek. Vă mulțumim că ne citiți și că ne sprijiniți, prin abonamente și distribuirea articolelor noastre. Vă prezentăm, astăzi, care au fost cele mai citite articole ale Newsweek România. SHARE
Analiza realizată de Sergiu Moroianu despre rezultatele obținute în 2019 de elevii români la testele PISA a fost cea mai citită analiză publicată de Newsweek România anul trecut. Medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică, Sergiu Moroianu și-a obținut doctoratul la MIT și este în prezent Cercetător Științific 1 la Institutul de Matematică al Academiei Române. Este unul dintre fondatorii Școlii Normale Superioare București._____________________
Rezultatele mediocre ale României la testul PISA 2018 au readus în atenția publică problema învățământului. În acest eseu voi pune un diagnostic realist sistemului românesc de învățământ și voi propune un tratament.
Constatare: Societatea noastră nu respectă învățământul Românii apreciază desigur notele bune, titlurile de profesor, diplomele de tot felul. Dar acestea reprezintă doar partea vizibilă, formală, a procesul de învățământ. Fondul educației, adică abilitățile dezvoltate și cunoștințele acumulate de elevi, nu are nici o importanță reală în viziunea societății noastre și este în mare parte ignorat.În istoria modernă a națiunii noastre au existat prea puține exemple convingătoare de utilitate practică a învățământului, alta decât de a asigura niște posturi sigure, relativ bine plătite și cu puțină muncă deținătorilor de diplome.Ca urmare, dezvoltarea sistemului de învățământ public generalizat pe model occidental a depășit cererea organică din partea beneficiarilor, devenind în parte o formă-fără-fond.Așa se explică toleranța față de fraudă în sistemul nostru de învățământ: societatea nu o percepe ca pe ceva reprobabil, fiind vorba (în accepția publică românească) doar de niște aspecte formale.Mai precis, pentru public o notă nu reprezintă decât niște „puncte”, nu reflecția unui proces de evoluție cognitivă, iar o diploma nu este decât o „hârtie”, nici pe departe garanția unei acumulări de cunoștințe utile obținute la capătul unor ani de muncă asiduă. Până la urmă, ce poate fi rău în a trișa cu privire la niște „puncte” sau „hârtii”, nu-i așa?! Douăzeci de aspecte ale fraudei
Afirm cu hotărâre, cu riscul de a-mi atrage antipatii: învățământul nostru primar, secundar și universitar este profund afectat de fraudă. Aceasta îmbracă mai multe aspecte pe care le știm cu toții dar, ca niște victime ale abuzului suferind de sindromul Stockholm, ne prefacem că nu le vedem:
1) Copiatul la teme, fenomen care începe în clasa a II-a odată cu abilitatea de a scrie. Astăzi elevii își circulă temele pe grupuri închise de WhatsApp, astfel copiatul temelor devenind extrem de simplu pentru elevi și dificil de îndiguit de către părinți sau profesori.
2) Cadouri materiale necuvenite pentru învățători din partea părinților de elevi, în scopul „protejării” celor mici și obținerii unor calificative îmbunătățite artificial.[1]
3) Copiatul la lucrări de control, teze, si utilizarea de fițuici se generalizează în gimnaziu[2] unde devine parte a ADN-ului elevilor și continuă fără opreliști până la absolvirea liceului și chiar în universități.[3]
4) Utilizarea noilor tehnologii în scopul fraudei. Elevii pot folosi de facto fără restricții telefoanele mobile sau ceasurile inteligente, inclusiv în timpul testelor.[4]Cel care a rezolvat o problemă este bombardat cu mesaje pe grupul clasei până când distribuie poze cu soluția. Ceilalți o transcriu și apoi cer problema 2, samd.Profesorii văd că s-au obținut note foarte bune și cresc dificultatea testelor, făcând imposibilă rezolvarea problemelor chiar de către elevii cei mai buni. Se ajunge să se apeleze la elevi din ani mai mari sau la meditatori, care postează rezolvările în timp real. Ce splendid exemplu de furt al propriei căciuli!
5) La compuneri, eseuri și proiecte, copiatul din surse online prin metoda copy-paste.[5] Este bine-cunoscut printre profesori și acceptat tacit de ei că, la o temă de tip proiect, o mare parte din elevi vor copia pur și simplu primul paragraf din pagina relevantă de pe Wikipedia, adesea fără să-i înțeleagă sensul sau să îi verifice acuratețea.6) În gimnaziu, meditații cu profesorii de la clasă, pentru a atrage bunăvoința acestora precum și note mai mari care vor conta la media multi-anuală și la acordarea burselor.
7) Frauda la examenele naționale, în special la Evaluarea Națională (clasa a VIII-a) și la Bacalaureat (clasa a XII-a). În 2011 s-au introdus camere de luat vederi în sălile de examen în scop disuasiv.Ca urmare, rata de succes la Bacalaureat a scăzut de la 80% la 40%. Deducem matematic că minim ½ din elevii care reușeau să obțină diploma de Bac o făceau prin fraudă.Cel puțin 50% din concetățenii noștri din generația 2010 (fac această restricție pentru a nu generaliza fără probe la întreaga societate, dar desigur că fenomenul e mai larg) au trișat la Bacalaureat! Vorbim de 1 din fiecare doi tineri care au astăzi 27 de ani.
8) Tehnologii high-tech de fraudă la examene, ca de exemplu microfoane plasate chirurgical pe timpan.
9) Copiatul la examenele universitare.[6]
10) Plagiatul lucrărilor de absolvire (Licență, Master). Unele universități au introdus softuri de detecție a plagiatului, iar altele au admis pur și simplu că aceste lucrări sunt de formă și că vor fi oricum plagiate sau fraudate.[7]
11) Numirea pe criterii politice și nu de competență a miniștrilor Educației. În rarele cazuri când nu vorbim de oameni de calitate intrinsecă slabă, respectivii miniștri vor apăra interesele partidului de guvernământ, nu ale educației naționale. Ei vor fi forțați să numească în fruntea Inspectoratelor Școlare cu precădere oameni aserviți politic.
12) Numirea interimară pe criterii politice a directorilor de școli și licee de către Inspectoratele controlate politic, în locul concursurilor pentru directori titulari prevăzute de legea educației. Acești directori interimari pot fi schimbați de pe o zi pe alta și sunt total supuși controlului politicienilor corupți care îi numesc.
13) Recrutarea profesorilor de către consiliile de administrație numite politic, conduse de directori interimari numiți politic. Transferul profesorilor prin intervenții și pile la școlile cu părinți cu stare materială bună.
14) Sistemul de meditații. Chiar și atunci când nu își meditează proprii elevi, unii profesori obțin câștiguri materiale substanțiale de pe urma apartenenței la corpul profesoral al școlilor de elită, fiind căutați pentru meditații.Calitatea predării lor scade deoarece în loc să își pregătească lecțiile, acești profesori meditatori își petrec o parte însemnată a timpului de lucru dând meditații.(Chiar dacă profesorii nu predau efectiv 40 de ore pe săptămână, se presupune că ei lucrează aceste ore deoarece au activități în afara catedrei: corectează lucrări, compun subiecte pentru teme și teze, pregătesc cursurile, se perfecționează.)Acest sistem nu este in totalitate nociv, dar trebuie reglementat.
15) Fraude la examenul de titularizare. În 2019 au fost prinși 24 de profesori încercând să fraudeze acest examen (din 24.000 participanți). Ei nu mai au voie să se înscrie la examen timp de doi ani, măsură excesiv de blândă care încurajează de fapt frauda.Putem presupune că mult mai mulți profesori au fraudat acel examen dar nu au fost detectați, la fel cum nu erau detectați înainte de 2011 cei 50% din elevii care fraudau Bacalaureatul. La titularizare nu se folosesc camere de supraveghere.
16) Absenteismul masiv în rândurile profesorilor. Cine nu își amintește de expresiile “Azi nu facem chimie” sau “Plecam acasă că nu vine profa de geografie”?Profesorii lipsesc de la ore după bunul lor plac, atunci când absentează nu există sancțiuni și de cele mai multe ori ei nu sunt înlocuiți, lăsând elevii să se descurce cum pot.
17) Absența unui control real al calității actului de predare. Inspectoratele sunt ocupate cu numirile politice și nu au instrumentele necesare pentru a controla cum predau efectiv profesorii.Se întâmplă ca persoane total nepotrivite și nepregătite, adevărați impostori, să ocupe catedrele și să otrăvească mințile elevilor, fără posibilitatea de a fi înlăturați, spre exasperarea colegiilor lor mai conștiincioși.
18) Falsificarea notelor. Elevii își modifică uneori notele pe teste (plastografiază), gest care rămâne fără urmări atunci când sunt prinși.19) Falsificarea diplomelor.[8]
20) Note cumpărate pe bani, sau condiționate[9] de plata unor sume de bani sau de favoruri sexuale.[10]
„Ce e rău în asta”
Întrucât o mare parte din concetățenii noștri au practicat ei înșiși frauda școlară ca elevi și o tolerează la proprii lor copii sau elevi, fenomenul fraudei s-a banalizat.Multă lume se întreabă ce rău poate fi în a copia la o lucrare de control la o „materie inutilă”, sau a include într-o lucrare de doctorat pagini întregi din literatură drept așa-zisă creație proprie, căci oricum lucrarea aceea nu servește la nimic, importantă fiind doar diploma („îi trebuie diploma de doctor ca să poată lua și el un spor de 15% la salariu” fiind una din justificările imparabile). Iată câteva din efectele negative ale fraudei în învățământ:
1) O mare parte a populației adulte a participat cel puțin o dată în viață la un act de fraudă (copiat la lucrarea de control, la teză, la examen…). Prin complicitatea unui număr mare de participanți se instalează toleranța la fenomenul fraudei, având drept consecință ceea ce numim corupția.
2) Examenele și notele nu reflectă nivelul real de pregătire al elevilor, ci un amestec între acel nivel de pregătire și abilitatea la fraudă. Se ajunge la situații profund injuste, în care fraudatorii obțin note mai bune și diplome mai valoroase decât elevii onești.3) Angajările în sistemul de stat se fac prin metode ne-etice, ca o extensie naturală a modalităților incorecte de angajare în sistemul de învățământ. Oameni neserioși obțin diplome universitare prin fraudă și sunt apoi angajați pe poziții pentru care nu au nici cea mai mică pregătire, producând societății pierderi uriașe.Exemplul Transelectrica este unul extrem deoarece acolo directorul nici măcar nu avea diploma cu adevărat. Dar ne putem întreba câți directori de companii de stat au diplome care, deși valide din punct de vedere legal, au fost obținute prin fraudarea examenelor și plagierea lucrării de licență.
4) Politicienii corupți se servesc de sistemul de învățământ pentru a-și consolida rețelele de putere. Un sfert dintre parlamentarii României dețin o diplomă de doctor și mulți dintre ei sunt cadre universitare. Ei au acces la
a. granturi de cercetare de sute de mii de lei anual;
b. comisiile de angajări în universități, unde își recrutează colaboratorii politici;c. dreptul de a conduce doctorate, prin care își formează continuatori.[11]
c. dreptul de a conduce doctorate, prin care își formează continuatori.[11]
Soluții
Acest eseu nu își dorește să incrimineze persoane publice sau private. Am folosit nume proprii doar ca exemplu, dar problema este sistemică, nu produsă de câțiva fraudatori nocivi.În această a doua parte a eseului voi încerca să ofer două soluții la problema învățământului.
Ce crede un geniu in matematica intors in tara, Sergiu Moroianu, despre ROMANIA, EDUCATIE, TELEVIZOR, DISTRUGEREA INVATAMANTULUI ROMANESC PRIN “REFORME”: “A renunta la televizor este una dintre conditiile necesare pentru o viata placuta Domnului”25-08-2012 5 minute”
Ar fi supraviețuit pe hârtie ? Cum ?
P.S.
Ce-ar fi să găsiți IT-iști de partea poporului ? (Utopic, nu-i așa ?! DE CE ?) Ce-ar fi să școliți populația, să nu mai depindă de „oameni providențiali” ? În populație ați avea încredere, chiar și școlită ? Dar … populația ? Chiar vrea să fie școlită ?