ȘTIRIPrimele trei motive pentru care românii refuză vaccinarea: nu a fost testat...

Primele trei motive pentru care românii refuză vaccinarea: nu a fost testat suficient, posibilele efecte secundare, nu cred în eficiența vaccinului (STUDIU)

Principalul motiv pentru care românii nu se vaccinează este teama că vaccinul anti-covid nu este testat suficient, arată un studiu al Reveal Marketing Research. Acest motiv este invocat de 54% dintre români.

48% dintre români se tem de reacțiile adverse, iar 41% nu cred în eficiența vaccinului anti-covid. În ceea ce privește procentele celor care doresc sau nu doresc să se vaccineze, peste 51% dintre cei din mediul rural au afirmat că nu vor să se vaccineze deloc, nici acum, nici mai târziu. Doar 24% dintre cei din mediul rural doresc să se vaccineze îndată ce vor avea ocazia, la fel ca și 45% din mediul urban.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas  și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

70% dintre români sunt de părere că vaccinul ar trebui să fie testat mai mult timp înainte de a fi disponibil pentru populație. Peste un sfert dintre aceștia (26%) consideră că vaccinul ar trebui testat timp de 1 an înainte de a putea fi administrat la scală largă, iar 18% menționează o perioadă de peste 5 ani ca fiind potrivită pentru testare.

Dintre cei care vor să se vaccineze, seniorii pensionari și maturii fără partener sunt segmentele care se arată cele mai deschise la vaccinare. Peste jumătate dintre pensionari, întrebați dacă se vor vaccina cât mai curând, au răspuns afirmativ, iar 56% dintre maturii fără partener au avut aceeași opțiune. În schimb, tinerii, deși au declarat că vor să se vaccineze, spun că ar prefera să mai aștepte până anul următor: 36% dintre tinerii profesioniști și 31% dintre milenialii fără partener au optat pentru varianta vaccinării mai târziu.

Hrănește binele! Cumpără suplimentul alimentar Apilarmel și vei contribui la susținerea siteului R3Media.

Dintre respondenții care refuză vaccinarea, femeile au înregistrat un procent mai mare decât bărbații cu aceeași opțiune. 46% dintre femei spun că nu se vor vaccina, comparativ cu aproximativ o treime dintre bărbați. Similar, membrii ai familiilor tradiționale (48%) declară că nu se vaccinează.

Dintre toate segmentele, seniorii pensionari își doresc cel mai mult să evite îmbolnăvirea cu Sars-CoV-2 – 67% au menționat acest lucru drept motiv pentru care se vaccinează. Este de înțeles, având în vedere că se află într-o categorie de risc. Din punct de vedere al educației, cei care se vaccinează pentru a nu se îmbolnăvi au în proporție de 48% educație superioară și doar 10% sunt cei cu educație primară care au ales această variantă.

47% dintre respondenți au declarat că aleg să se vaccineze din dorința de a-i proteja pe ceilalți. Dintre aceștia, 61% sunt tineri profesioniști.

Dorința de a-și relua activitățile normale – socializarea în condiții normale, călătoriile și mersul în vacanțe – sunt alt motiv important care îi determină pe români să se vaccineze. 42% dintre români au menționat acest motiv.

Alte motive selectate de respondenți în ceea ce privește intenția de a se vaccina sunt: dorința de a se simți relaxați și liniștiți – menționată de o treime dintre români (33%); posibilitatea de a-și vizita părinții fără teamă – 18%; călătoriile în străinătate – 13%.

Este interesant că pentru foarte puțini români, faptul că vaccinarea este recomandată îi motivează în acest sens. Doar 1 din 10 respondenți a menționat că se vaccinează pentru că se recomandă de către autorități și medici.

Dintre cei care se vaccinează de îndată ce vaccinul va fi disponibil, 50% dintre aceștia au educație superioară, 40% au educație medie, iar 10% sunt cei cu educație primară. Persoanele care se vor vaccina, dar mai târziu sunt 53% cei cu educație superioara, 40% cu educație medie și 7% cu educație primară. Dintre cei care nu se vor vaccina, 32% au educație superioară, 49% au educație medie și 19% au educație primară.

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai populaR3 articole

Articole R3laționate

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 12.851 de lei din 45.000,...

Dragi prieteni, aici o să vă țin la curent cu campania de donații pe care am început-o pe 1 iulie 2021 și care se termină...