ACTUALIZARE 20:55 Partidul AUR a răspuns acuzațiilor lui Alexandru Muraru, cerându-i acestuia să-și retragă „cu celeritate afirmațiile mincinoase pe care le colportează în spațiul public”.
Într-un comunicat trimis presei, AUR afirmă că Alexandru Muraru „denunță fapte care nu există” și spune că deputatul PNL „și-a făcut o obișnuință din a profera, în mod programatic, atacuri furibunde asupra singurului partid ce reprezintă în mod autentic vocea și aspirațiile națiunii române. O conduită incalificabilă și dezonorantă pentru un reprezentant al guvernului României și care nu își poate avea obârșia decât într-un context nefavorabil interesului românesc”.
Cei de la AUR spun că îndemnul de a lupta pentru românii din toate teritoriile unde locuiesc este unul „sacrosant” și care a fost trimis, printre alții, de către Corneliu Coposu.
Iată comunicatul AUR:
1. Domnul Alexandru Muraru denunță fapte care nu există. Este de domeniul evidenței că și-a făcut o obișnuință din a profera, în mod programatic, atacuri furibunde asupra singurului partid ce reprezintă în mod autentic vocea și aspirațiile națiunii române. O conduită incalificabilă și dezonorantă pentru un reprezentant al guvernului României și care nu își poate avea obârșia decât într-un context nefavorabil interesului românesc.
2.Îi cerem public domnului Alexandru Muraru să-și retragă cu celeritate afirmațiile mincinoase pe care le colportează în spațiul public în mod programatic, potrivit agendei grupurilor de interese din care face parte. Acțiunile dumisale reprezintă o jignire la inteligența românilor și un pericol real pentru democrația din România.
3.Îi cerem public domnului Alexandru Muraru să-și dezvăluie sursele care-i servesc punctajul pentru acțiunea de kompromat la adresa Alianței pentru Unirea Românilor, o practică de extracție bolșevică continuată de KGB și, iată, aplicată de un demnitar al statului de drept din țara noastră. Același demnitar care face apologia Armatei Roșii de Ziua Veteranilor Români morți pe câmpul de luptă în Crimeea, la Stalingrad, la Cotul Donului. România este astăzi o țară europeană și deține un rol major în așezarea geopolitică a structurilor euro-atlantice; practicile și simpatiile sovietico-rusofile nu-și mai pot găsi locul în spațiul românesc.
4.Acțiunile înfăptuite ani de-a rândul în folosul unirii tuturor românilor au fost fundația care a dat naștere forței noastre politice pe care electoratul a consacrat-o prin vot democratic și pe care o susțin din ce în ce mai mulți români care aspiră la o Românie suverană și demnă.
5.În singurul discurs al său de la tribuna Parlamentului, adevărat testament pentru România, Regele Mihai ne-a transmis un îndemn sacrosanct: Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile românești care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Seniorul Corneliu Coposu, un simbol al verticalității și onoarei, ne-a lăsat un alt testament: Integritatea noastră națională până la frontierele etnice ale neamului românesc este o obligație sfântă pentru toţi, este a 11-a poruncă a Decalogului Românesc.
Cu aceste gânduri îi asigurăm pe românii de pretutindeni că vom continua neclintiți misiunea cu care ne-au trimis, prin vot legitim, în Parlamentul României și celor care ne vor fi alături pentru a deveni o voce la fel de legitimă în Parlamentul Basarabiei de peste Prut”.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Deputatul PNL Alexandru Muraru face acuzații la adresa AUR, spunând că în România acesta este „o grupare de factură neofascistă”, cu un discurs ce instigă la ură, iar încercarea de a accede în Parlamentul Republicii Moldova e o „tentativă de a vulnerabiliza mediul politic de peste Prut”, informează Digi24.
„Anunțul privind participarea AUR la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova este de fapt încercarea de a crea un nou capitol de destabilizare și violență politică și simbolică în fragila democrație de peste Prut. Adevăratul proiect al AUR peste Prut este de fapt acela de a denatura drumul europenizării Republicii Moldova. Această formațiune politică, prin reprezentanții săi, a alterat democrația din România, a instigat permanent la ură și la violență, iar de la tribuna Parlamentului s-au făcut declarații antisemite, xenofobe, de elogiere a criminalilor de război.
Este de așteptat că același comportament îl va avea și peste Prut. Cetățenii republicii Moldova si autoritățile trebuie să știe că, în România, AUR nu a avut absolut nicio contribuție în Parlament, este un partid care se hrănește din ură și care contribuie la destabilizarea societății, ceea ce ar servi interesului unor forțe din Est.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
În Parlamentul României, reprezentanții AUR elogiază criminali de război, apologeți ai antisemitismului, promovează o politică discriminatorie și homofobă. Republica Moldova este cel mai important proiect al României în privința politicii externe. Republica Moldova trebuie sprijinită să își construiască, pas cu pas, traiectoria de stat membru cu drepturi depline în UE. Statul român își dorește ca cetățenii Republicii Moldova să sprijine forțele democratice, europene care au ca obiectiv și susțin un viitor european pentru Republica Moldova. România a fost singura țară care a sprijinit Republica Moldova în lupta cu pandemia Covid-19, un gest de solidaritate profundă. Guvernul României a acordat Republicii Moldova, cu titlu gratuit, un ajutor umanitar de 140.000 doze de vaccin împotriva Covid-19. Republica Moldova are nevoie în acest moment de sprijin real, consistent și clar în privința dezvoltării și integrării europene, nu de partide care duc de fapt o politică a instigării la ură, a violenței și extremismului.”, a declarat liberalul Alexandru Muraru.
Nu este prima dată când liberalii fac astfel de acuzații exagerate și, în cele din urmă, lipsite de fundament. Se bazează pe lozinci și pe tendințele populare de denigrare a mișcărilor conservatoare. Aceștia nu vin cu exemple concrete și evită discuțiile directe.
La începutul lunii aprilie, același Alexandru Muraru (care este, între altele, și consilierul președintelui Klaus Iohannis) declara că partidul Alianța pentru Unirea Românilor ar putea fi scos în afara legii.
„Ei știu să sunt pasibili de scoatere în afara legii, dar e nevoie de un pact național, parlamentar, împotriva extremismului, un angajament de izolare a lor în Parlament.”, a precizat deputatul liberal.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Evul întunecat, noua moralitate de Joseph Sobran vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Acesta a continuat, spunând că senatorul și unul din liderii formațiunii, Sorin Lavric, ar fi pasibil de închisoare pentru că a vorbit în Parlament despre oameni precum Mircea Vulcănescu, Mitropolitul Visarion Puiu sau monahul Nicolae Steinhardt.
„Este o încălcare flagrantă a legislației în vigoare, care interzice, sub sancțiunea pedepselor cu închisoarea, promovarea unor asemenea personaje macabre(…) În mod clar, ultimele luni conduc la ideea că ascensiunea unei formațiuni politice în Parlament a degradat masiv discursul public și a reluat o amplă operațiune sistematică de punere în discuție a faptelor istorice din anii 40, de elogiere a criminalilor de război, de relativizare a crimelor din timpul Holocaustului, de parodiere a simbolurilor memoriei victimelor Holocaustului.”, a spus Alexandru Muraru, fără să dea exemple în acest sens.
În replică, George Simion a postat două întrebări pe Facebook: „Noi să fim scoși în afara legii sau ei pentru jaful din ultimii 31 de ani? Noi suntem naziștii sau ei?”.
La scurt timp după declarațiile domnului Alexandru Muraru, Senatorul PNL, Alina Gorghiu, a spus că ar trebui discutat despre scoaterea AUR în afara legii, motivând că ambasadele europene de la București sunt „îngrijorate” de discursul naționalist al formațiunii.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
„Mă uit cât de îngrijorate sunt ambasadele europene când văd discursurile unui partid cum e AUR și, cu toate astea, PSD ne spune că va semna moțiunea de cenzură împreună cu AUR. Nu vede derapajele doamnei Șoșoacă, că și-o dorește pe doamna Șoșoacă în PSD. Practic, acum PSD este în umbra AUR și mai are din când în când stridențe de discurs public ca să mai apară în atenția presei.”, a spus Alina Gorghiu.
Si inca ceva…era sa uit.
Cei care percep AUR ca fiind de extrema dreapta au intr-un fel dreptate.
Devreme ce AUR e un partid autentic de dreapta, singura posibilitate prin care sa il percepi de extrema dreapta e aceea in care tu te situezi in extrema stanga…De acolo asa se vede dreapta…
Din ce specie face parte acest infect?
Republica Moldova le-a mai ramas.Sub guvernarea acestor ticalosi Romania este mai izolata in lume decat era in 1940.O colonie careia i se comanda prin ambasade cu cine sa aiba relatii,ce fel de legi sa dea si sa vanda pe nimic resursele,pamantul si mijloacele de subzistenta.Grav e ca o droaie de idioti numiti romani sunt de acord cu asa ceva.
Denunțarea faptelor ce nu există și nu au existat decât în afirmațiile false ale unora și altora dintre inconștienții și vitejii mercenarizați istorici, după diversele războaie, mai ales ultimul, este opera de deratizare absolut necesară înțelegerii fundalului de minciună constantă și constant incoerentă a întregii epoci postbelice. În acest sens, lectura autorilor Școlii Revizionismului istoric (Paul Rassinier, Gaston Armand Amaudruz, Maurice Berdeche, Robert Faurisson, Arthur Robert Butz, Wilhelm Stäglich, Carlo Mattogno și alții) este absolut necesară. Unele dintre cărțile acestor autori se găesc gratis, în format electronic, limba română, pe diverse situri, nu în ultimul rând http://www.aaarggvho , incorectpolitic și altle.
Are dreptate pulifriciul liberal să-i fie frică. Cred că găștii de strânsură liberale i se potrivește o licență hollywodiană din punct de vedere politic:you’re so dead!.Cred că și-u ratat șansa la relevanță pe zece ani înainte iar șansele lor devin nule cu fiecare zi așa că scheaună, poate îi aude Bruxellesul ca pe slugile preaplecate care sunt. Pare că AUR o să ia crema, de restul s-a săturat lumea.
Prin declaratiile acestui politruc, PNL si coalitia dau dovada ca considera romanii niste prosti si vor sa ii mentina asa. Se folosesc de tactici ticaloase, cum a fost si scamatoria cu Maia Morgenstern.
Ce rusinos…si ei se dau curati, respectabili, dar mai face si Recorder cate un reportaj si iese mirosul de sub pres.
Acestor doi frati, aparent plini de studii, le lipseste proprietatea termenilor.
Ei repeta o minciuna, pana se prinde de popor. Asta era programul lui Goebells.
Nu ii e rusine oare? Auzi la ei…..liberali. Vaccinare obligatorie, masca obligatorie, educatie sexuala obligatorie. Au probleme majore in consecventa cu propria doctrina, devenita neo-nazista (doar vaccinatii sunt puri, restul spurcati) si neo-marxista (prea mult de scris aici).
AUR nu a fost in nici un moment antisemita, nici homofoba, nici xenofoba. Cum sa fii antisemit cand Hristos, Maica Domnului, Apostolii au fost evrei, iar tu esti crestin asumat?
Cum sa fie Valeriu Gafencu antisemit, cand, de fapt, el a fost numit ”Sfantul Inchisorilor” de catre…un evreu (Nicolae Steinhart)? Cum sa fie antisemit cand el si-a dat viata pentru…un evreu (R. Wurmbrandt)?
Cum sa fii xenofob? Daca imi intra un strain in casa sa imi rapeasca copiii si sa imi necinsteasca nevasta, iar eu il dau afara…sunt xenofob?
Dar asta e ticalosia ultimei sute de ani…folosirea si deturnarea vicleana a subiectelor emotionale, prost intelese de catre popor.
Cucoana Ghorghiu e ingrijorata de ingrijorarea ambasadelor de ingrijorarea corporatiilor care vor fi impozitate si tratate la fel cu restul pietei.
PNL-USR-PLUS nu sunt partide. Sunt niste organizatii de infractiuni organizate de extrema stanga, marxisto-engelisto-stalinista. Pe unul din fratii Muraru l-a trimis Boul Apis ambasador in USA, dupa ce, mai an, la umbra zisei pandemii a trimis ambasador in Israel un antiroman notoriu, un falsificator, o haimana.
am uitat sa zic ca acesti mercenari se uita nu la ce zice poporul ci la ce zic ambasadele, lucru care arata cine le sunt stapanii si de la cine iau ordine!
curat[ democratie la fratii Muraru slugile lui Iohannis si ai ambasadelor
Muraru strikes again.
hai ca stim ca v-a luat AUR 5 procente si o sa mai ia pe zi ce trece, insa problema e la voi
Cine e fascist, AUR care spune sa nu existe discriminari si pasaport vaccinal si sa anulam restrictiile sau partidul vostru PNL care introduce restrictii autoritare si are un prim-ministru care considera cetatenii teroristi si doreste eliminarea vocilor opozitiei?
Fratii Muraru sunt adevaratii fascisti ca numai fascistii au eliminat pluralismul politic. AUR nu vrea sa dizolve PNL, PNL vrea sa dizolve AUR
Fratii Muraru au invatat slogane de la Soros dar nu vad ca faptele sunt opuse sloganelor si PNL&USR au devenit noii fascisti
Un vierme politic din neam de traista. Muraru asta face ce i se ordona, nu are parerile lui.