duminică, iunie 16, 2024
ACTUALITATEVasile Bănescu despre educaţia sexuală în şcoli: Nu trebuie să absolvim cursuri...

Vasile Bănescu despre educaţia sexuală în şcoli: Nu trebuie să absolvim cursuri de sexualitate ca să fim oameni normali

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, spune că Biserica Ortodoxă Română „nu are nimic împotriva educaţiei sanitare care include noţiuni de educaţie sexuală”, însă la vârste mici o astfel de „disciplină” ar însemna o „intrare cu cizmele ideologice” în viaţa unor copii care nici nu sunt interesaţi de astfel de noţiuni.

„Biserica nu are nimic împotriva educaţiei sanitare care include noţiuni de educaţie sexuală. Nu a fost vorba niciodată despre asta. Ceea ce presupune reţinere, ceea ce presupune discuţii este acea educaţie sexuală ideologizată, desprinsă dintr-un document al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii prezent pe site-urile tuturor, unde observăm că se recomandă începerea educaţiei sexuale inclusiv la vârste de zero-patru ani, patru-opt ani.

Mă întrebam unde este marea filosofie a sexualităţii ca să poată fi asimilată de-a lungul a foarte mulţi ani de studiu. Nu trebuie să absolvim cursuri de sexualitate ca să fim oameni normali. Deci problema este normalitatea sexualităţii, şi-mi asum lucrul acesta; există o sexualitate normală, o sexualitate validată din raţiuni multiple, de la intimitate în societate, familie şamd şi aceste lucruri trebuie luate în considerare. Nu trebuie să intrăm cu cizmele ideologice în sufletul unor copii inocenţi care nici nu se problematizează pe această temă la patru ani. Mai târziu, când e necesar, fireşte, cu scopul de a-i feri pe aceşti tineri de posibile alunecări care să le facă chiar lor rău. Aşadar, Educaţia este salvarea, cu majusculă, nu cu minusculă”, a afirmat Vasile Bănescu, la emisiunea Scenă Deschisă de la Digi24.

Potrivit acestuia, învătământul din România „stă pe loc”, iar elevii învaţă la şcoală materii nenecesare.

„Dacă ne resemnăm, dacă ascultăm acele sfaturi siropoase de gândire pozitivă, acceptă-te aşa cum eşti, mi se pare destul de nesemnificativ. Cum să te accepţi aşa cum eşti când tu nu eşti în ordine? E chiar riscant să te accepţi aşa cum eşti! Dimpotrivă, ai un sens, ai o vocaţie, trebuie să faci un efort! De aceea deplâng această stare pe loc, această încremenire a sistemului de învăţământ după 32 de ani, această intoxicare cu materii inutile, în defavoarea unor materii cu adevărat formatoare: literatură universală, filosofie, istorie naţională şi universală. Astea ar trebui să domine pentru că, prin natura lor, sunt formatoare intelectual şi moral, putem învăţa multe lucruri din ele, mai multe decât din circulaţia rutieră, de exemplu, sau decât din acea educaţie sexuală”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

2 COMENTARII

  1. Banulescu sa nu mai faca el afirmatii in numele Busericii, el e doar un impostor duhovnicesc. Biserica are ca purtatori de cuvant DOAR Sfintele Scripturi si scrierile Sfintilor Parinti. Cine nu e in acord cu ei nu este din Biserica.
    Iar el l-a contrazis pe Sfantul Paisie Aghioritul, care ne-a lasat scris negru pe alb sa nu ne vaccinam, iar scursura de Banescu l-a luat la misto in plandemie, imi amintesc exact.

  2. Acest trădător, Bănescu , se va dovedi că este un securist plantat la Patriarhie cu scopul de a ține interesul americanilor in Biserică, să nu cumva să voteze lumea AUR si să fim iarăși toti conservatorii pe plantația lichelelor băsiste Cacahagi, Cacaleologu, Caconschi și clica PMP așa zis de driapta, in realitate slugile hegemonului care salivează la speranța unui post in viitorul guvern…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE