Calendarul zilei: 10 mai, Ziua Independenței de Stat, Ziua Românilor din Balcani sau Ziua Aromânilor. Ziua Regalității

Pe 10 mai, România sărbătorește ziua independenței de stat, statut obținut în urma participării la războiul ruso-turc.

Momentul marchează aniversarea adoptării de către Parlament a Declarației de Independență a României, ce a fost promulgată a doua zi de către Principele Carol I. De precizat este faptul că până în 1947, Ziua Independenței se serba pe 10 mai, dar comuniștii au mutat-o pe 9 mai, așa rămânând și după 1989. Abia în 2021 s-a adoptat o lege prin care s-a revenit la data de 10 mai.

În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu a declarat: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”, potrivit lucrării „Istoria României în date”(Editura Enciclopedică, 2003), citate de Agerpres.

Adunarea Deputaţilor a votat, după discurs, o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. În aceeaşi zi, şi Senatul a adoptat o moţiune cu un conţinut identic. La 11/23 mai, guvernul român a anulat tributul datorat Porţii (914.000 lei), suma fiind pusă la dispoziţia Ministerului de Război.

Documentul a devenit lege prin semnarea/promulgarea lui de către domnitorul Carol I, la 10/22 mai 1877. În aceeaşi zi, au avut loc, la Bucureşti, o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. Acestea au fost deschise prin 21 de salve de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării. În aceeaşi zi, Carol I a instituit prima decoraţie românească – Ordinul Naţional „Steaua României”, în vederea recompensării serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului român.

Independența României a fost proclamată în Parlament, însă a fost necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă. În contextul în care armata rusă e înfrântă la Plevna la 8/20 iulie, şi la Stara Zagora, la 18/30 iulie, şi oprită în înaintarea ei, marele duce Nicolae a solicitat domnitorului Carol, într-o telegramă trimisă la 19 iulie 1877, asistenţă militară. Trupele române au trecut Dunărea numai după ce comandamentul rus a acceptat condiţiile domnitorului Carol ca armata română să aibă propria bază de operaţii şi comandă separată. În urma unei întrevederi între Carol I, Alexandru al II-lea şi marele duce Nicolae, prinţul român a primit comanda trupelor de la Plevna, avându-l ca şef de stat major pe generalul rus Pavel D. Zotov, notează volumul “O istorie sinceră a poporului român” (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, 2008).

Trupele române au trecut Dunărea între 12/24 şi 16/28 iulie, şi au cucerit, rând pe rând, la 30 august/ 11 septembrie 1877, reduta Griviţa, la 9/21 septembrie pe cea de la Rahova, la 28 noiembrie/10 decembrie, Opanez, la 12/24 ianuarie 1878, Smârdan. Însă, la sfârşitul operaţiunilor militare, reprezentantul României, colonelul Arion nu a fost acceptat la tratativele de pace de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), în apropiere de Adrianopol. În schimbul Dobrogei, care revenea României, Rusia a luat din nou sudul Basarabiei, retrocedat Moldovei în 1856, după Tratatul de la Paris, care a pus capăt războiului din Crimeea. Astfel, Convenţia care prevedea respectarea integrităţii teritoriale a României nu a fost respectată, eforturile diplomaţiei române de a împiedica acest rapt au rămas fără niciun rezultat.

Între România şi Rusia s-a coagulat o stare de tensiune, Alexandru al II-lea ameninţând cu dezarmarea armatei române. Carol I a părăsit Bucureştiul, ameninţat cu ocuparea, şi armata română a ocupat un dispozitiv pe linia Calafat, Craiova, Slatina, Piteşti, Târgovişte pentru a face faţă trupelor ruse. O eventuală confruntare a fost înlăturată, Marile Puteri convocând un Congres de pace la Berlin, în iunie-iulie 1878, la care a participat şi o delegaţie a României, reprezentată de I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu. A fost recunoscută independenţa României, unirea Dobrogei, dar acest lucru a fost condiţionat, printre altele, de acceptarea cedării judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail din sudul Basarabiei către Rusia, potrivit lucrării ”O istorie a românilor” (Ion Bulei, Editura Meronia, 2007).

La 14/26 martie 1881, Parlamentul a proclamat România regat. Alteţă regală din 1878, când Consiliul de Miniştri de la 9/21 septembrie a hotărât acest lucru, domnitorul Carol I a fost încoronat rege al României la 10/22 mai 1881.

Pe de altă parte, prin Legea nr. 189/2021 s-a stabilit ca ziua de 10 mai să fie Ziua Independenței Naționale.

Ziua Regalității

Pe 10 mai 1866, Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul în fața fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. Tot pe 10 mai, dar la 1877, tot el a fost cel care a proclamat în fața parlamentului independența de stat a României.
După ce la 14 martie/26 martie 1881, România a devenit Regat, ziua de 10 mai a devenit Ziua Națională a țării noastre. Tradiția s-a păstrat, doar până la instaurarea regimului comunist și abdicarea Regelui Mihai I.

Camera Deputaților a adoptat legea nr. 363 din 1947 care a proclamat ziua de 23 august drept zi națională.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Ziua Aromânilor

Tot pe 10 mai este și Ziua Românilor de pe teritoriul fostului Imperiu Otoman sau Ziua Aromânilor. În fiecare an, cu această ocazie au loc evenimente aniversare. În acest an, la biserica Sf.Sotir din Corcea (Albania), o slujbă în memoria martirilor aromâni. Iar la ora 12:00, se va dezvălui martirului aromân, părintele Lambru Balamaci, luptător pentru drepturile aromânilor și erou al Albaniei.

Recunoașterea lor ca români s-a făcut acum 113 ani prin Iradeaua sau firmanul Sultanului Abdul Hamid al II-lea.

„MAJESTATEA SA IMPERIALĂ SULTANUL, care în sentimentele Sale de înaltă justiție și îngrijire părintească pentru popoarele sale, Își întinde binefacerile și favorurile Sale asupra tuturor supușilor Sěi credincioși, fără deosebire de rasă nici de religiune, luând în considerațiune suplicele supuse, în timpul din urmă, la picioarele Tronului Imperial de către supușii Sěi Valahi, a bine-voit să ordone ca, în virtutea drepturilor civile, de cari dânșii se bucură cu același titlu ca și ceilalți supuși nemusulmani, comunitățile lor să desemneze pe Muhtari conform cu regulamentele în vigoare; ca, după cum se practică pentru celelalte comunități, membrii Valahi să fie de o potrivă admiși, după regulă, în consiliile administrative și ca înlesniri să fie acordate de către autoritățile Imperiale profesorilor numiți de către zisele comunități pentru inspectarea școalelor lor și îndeplinirea formalităților edictate de legile Imperiului pentru deschiderea nouilor stabilimente școlare”, a sunat textul celebrului document.

Această ordonanță Imperială a fost comunicată Departamentelor Imperiale respective pentru executarea ei.

Că România era decisă să meargă până la capăt în obținerea drepturilor pentru aromâni o dovedesc spusele lui Alexandru Em. Lahovary în amintirile sale diplomatice: „o altă circumstanță favorabilă sporea încă sorții noștri de reușită: ne găseam în preajma sărbătorii noastre naționale, ziua de 10/23 mai. După ceremonialul în vigoare în acel moment la Constantinopol, în astfel de împrejurări, Sultanul, Marele Vizir și Ministrul Afacerilor Străine aveau obiceiul să trimită șefilor de misiuni felicitările lor, prin mijlocirea unor înalți demnitari și funcționari ai Palatului și ai Porții. Aceasta m-a făcut să declar oricui voia să mă asculte că, dacă iradeaua n-avea să fie promulgată până în dimineața zilei de 10 Mai, mă consideram obligat să părăsesc Constantinopolul pentru a nu mă vedea în situația de a primi felicitările unei țări care refuza României satisfacțiunile cele mai legitime, mai cu seamă după ofensa atât de gravă ce i se adusese.”

Ziua de 10 mai 1905, ziua națională a României, primea o a patra semnificație, a emancipării naționale a românilor din Turcia, așa cum se observă din lecturarea presei. Cotidianul Universul publica, pe 17 mai 1905, editorialul „Zile însemnate”, care începea cu următoarele cuvinte: „Trecem prin zile de mare însemnătate. Întotdeauna măreață, ziua de 10 mai a căpătat anul acesta o nouă strălucire prin izbânda cauzei fraților noștri din Macedonia, pentru care România a luptat atâta timp. Evenimentul acesta, care deschide larg porțile unei vieți noi aromânilor, va ocupa, prin înrâurirea ce va exercita, un loc de onoare nu numai în cartea țării, dar și în cartea Europei.”