sâmbătă, mai 18, 2024
OPINIIDe ce-l regretă românii pe Ceaușescu

De ce-l regretă românii pe Ceaușescu

Recent au ieșit la iveală rezultatele unui sondaj de opinie din care rezultă că peste 60% dintre români cred că pe vremea lui Ceaușescu se trăia cel puțin la fel de bine ca-n zilele noastre. Dintre aceștia, peste 46% cred că se trăia chiar mai bine!

Întrebarea din sondaj folosea exprimarea „regimul comunist”, dar este evident că referința era la regimul Ceaușescu (1965-1989), pentru că mai sunt foarte puțini oameni în viață care să fi prins perioada 1947 – 1964.

Ar fi o eroare să credem că românii sunt comuniști sau că regretă cultul personalității fostului președinte. Nu.

Cred că este vorba despre altceva. Cred că românii regretă dezintegrarea socială, distrugerea familiei și a comunităților, ca să nu mai vorbim de dispariția oricărei minime siguranțe privind ziua de mâine.

Putem acuza, pe bună dreptate, regimul Ceaușescu de multe, dar un singur lucru nu: nimeni nu încerca atunci să distrugă nucleul familial.

Este suficient să vedem ce se întâmplă, în această perioadă, de sărbători: familiile abia se adună, DACĂ se adună, pentru că multe sunt împrăștiate în toată lumea, plecate din cauza sărăciei.

Familiile erau numeroase și toți se strângeau de sărbători, unde tăiau porcul. Tăierea porcului nu însemna doar un act de „prelucrare a cărnii”, ci era o întreagă experiență. Azi, familiile abia dacă mai există, iar porcul a devenit un pericol public pentru „comunitatea europeană”.

Cum să nu regrete acea perioadă?

Tot în sfera socială, românul de azi se confruntă cu suicidul la copii și tineri, depresii, pedofilie, trafic de persoane și multe alte boli care nici măcar nu erau de închipuit ÎNAINTE.

După 34 de ani democrație, oamenii își fac calculele și ce văd? Observă că ne-am întors la restricții, la consum redus, la supraveghere, deși în această perioadă li s-a spus să se sacrifice pentru vremuri mai bune.

Apropo de supraveghere: percepția multora este că supravegherea de azi este mult mai intensă și mai răspândită decât înainte. Uitați-vă la felul în care au arătat ultimii doi ani: cei care au comentat la deciziile de sus, au fost turnați și raportați cu voioșie, pentru a fi distruși social. La fel, pe rețelele sociale nu se mai discută nimic de substanță: postările care atacă problemele grave cu care ne confruntăm sunt blocate de cenzori și nu mai sunt afișate, așa că orice dezbatere este zdrobită din fașă.

La toate acestea, mai adăugăm și faptul că omul nu mai are nici cea mai mică siguranță a zilei de mâine. Autorul sondajului, un securist care și-a făcut viața doar din slujbe plătite din bani publici, îi critică pe români pentru că regretă „avantajul iluzoriu” al faptului că înainte statul le oferea casă și serviciu tinerilor.

Cât cinism! Ce nesimțire! Adică unul care a beneficiat din plin de banii statului, ca slujbaș angajat fără concurs, îi acuză pe români că regretă un sistem în care, de bine de rău, primeau și ei o casă și un serviciu, poate chiar la ei în oraș/județ.

Exact acest gen de cinism și minciună creează regrete pentru perioada de înainte 1989. În loc de un Ceaușescu, avem sute de ceaușești mai mici, ba chiar și un Ceaușescu european, care ne trimite, periodic, directive. În loc de o Securitate, avem mai multe pe plan intern și altele pe plan extern. Și orice s-ar întâmpla: fie că se surpă un drum, că ard spitalele sau cad școlile, NIMENI nu este pedepsit.

Nu în ultimul rând, oamenii regretă și percepția de independență a României, ca stat. Oamenii au citit și au văzut că România era implicată în politica mondială, iar reprezentanții săi erau respectați. Cine poate uita cum delegația României a fost aplaudată, în picioare, de un stadion întreg la Olimpiada din 1984 de la Los Angeles, pentru felul în care a sfidat Uniunea Sovietică? Să mai vorbim de momentul uluitor din 1968? Cine poate uita de performanțele uriașe ale sportului românesc, pe care toți le trăiam ca ale noastre?

Lipsa de demnitate a politicienilor români din ultimii 33 de ani scoate în evidență isprăvile lui Ceaușescu. Și orice s-ar spune, românii sunt (încă) un popor, un popor însetat să fie reprezentat cu demnitate. Vorba unui hâtru de internet: atunci înduram restricții ca să plătim o datorie, acum îndurăm restricții ca să crească datoria…

Românii nu sunt analfabeți funcțional pentru asta, așa cum susține ticălos Daniel David, rectorul UBB. Dimpotrivă, românii înțeleg perfect lumea pe care o trăim și refuză prosteala cu care unii ca David încearcă să-i convingă că de fapt nu văd ei bine, că totul e minunat și liber.

Eu nu fac aici o apologie a regimului Ceaușescu. Personal, la cum mă știu , nu aș fi putut suporta un stat totalitar, precum era acela. Asta nu mă împiedică, însă, să încerc să-i înțeleg pe ceilalți, mai ales când sunt așa de mulți. Cum să nu-mi pară rău de suferința omului care poate muri, dar nu știe dacă-și va mai vedea copilul plecat în străinătate? Cum să nu-mi pară rău când văd că se sting atâtea sate și familii, iar în locul lor apar populații din Africa și Asia, pe care nu le-am chemat și despre care nu știm nimic? Cum să nu-ți pară rău de familiile care și-au pierdut copiii în decembrie 1989, iar azi trăiesc mai rău ca atunci? Pentru ce-am murit atunci? Pentru ce-am sângerat în ultimii 34 de ani?

Fiecare să răspundă în sufletul său.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

19 COMENTARII

  1. @Vlad pari a fi fost unul dintre privilegiatii regimului ceausist, caruia i s-au luat jucariile odata cu revolutia. Te tradeaza patosul, limbajul de lemn si analfabetismul functional. Unul dintre cei care vor merge acum in ianuarie sa se intalneasca la mormantul tatucului cu ceilalti frustrati care neavand alte ‘calitati’ in afara de smecheria de partid, au ajuns la coada societatii, acolo unde le era si locul.
    Sau, mai e si varianta sa fii scos de la naftalina cu ordin pe unitate, sa reinviati asa zisul suveranisn, prin oasanalele aduse regimului de trista amintire.
    Mai aparuse unul asa zis suveranist, patriot, marele roman, dragnea, care, dupa ce-l cantase pe ciolos ca a pus in functii numai sorosisti cu nume de straini, a numit-o prim ministru pe o sirianca dubioasa de care nu auzise nici dracu, sa ne saturam de atata romanism. Noroc cu Johanis si cu noua securitate ca ne-au scapat, poate acum eram a doua sirie sau ucraina.

    Asa ca, cu toate neajunsurile oranduirii actuale, globaliste, pe mine nu ma convingeti sa ma intorc la coada la lapte doar din vanitate, sau pentru o inchipuita demnitate de a nu mai depinde de Bruxelles, ci de un proletar cu 4 clase de la partid. Ii prefer pe astia de acum asa slugi cum sunt, ca si noi tot slugi suntem, nu am fost vreun imperiu in istorie.Nu va mai umflati atata ca broasca doar pentru ca Lenuta a fost plimbata cu caleasca de regina angliei.

  2. “omul nu poate trai doar cu ce baga-n gura” -e prin Evanghelie…

    analiza pe fenomenul local comunist/ceausist pălește in valoare:
    -s-au mascat toti?
    -da, pe toata Planeta toti s-au mascat,
    lipsa de demnitate este UNANIMA!

    azi judecatorii chitzaie dupa platile restante…AMUZANT!
    (au judecat mascati,fara sedinte publice si solemne, pe toata Planeta
    -daca nu ati intelea asta fara sa cititi din paranteza
    nu va mai bateti capul)

  3. @Nika vorbesti prostii. Ai certitudini emotionale sovine antiromanesti, nu gandesti cu ratiunea. Ce vorbeste “toata lumea” nu e un argument. Economia lui Ceausescu nu a dat faliment. Falimentul a fost instaurat dupa 90 prin distrugerea economiei ceausiste la ordinul corporatiilor transnatioanle. Pentru detalii studiaza listele cu PIBul Romaniei inainte si dupa 90. Te vei lamuri. Ceausescu voia sa plateasca datoriile externe cu pasi mici, marii bancheri de pe Wall Street l-au fortat sa o faca rapid pentru a-l falimenta pentru ca si-au dat seama ca vrea sa le plateasca pe toate, ceea ce transforma Romania in singura tara din lume independenta economic fata de cartelul bancar globalist de pe Wall Streeet si din City. Nika tu nu esti in stare sa intelegi lucruri elementare despre politica. La fel ca toti tinerii emancipati de propaganda globalista, tu iti urasti tara crezand cu stupida naivitate ca Romania e un stat independent. Asta inseamna sa fi ignorant in chestiuni de geopolitica, sa crezi ca o tara mica poate fi independenta pur si simplu si ca toate tarile sunt de capul lor si isi hotarasc singure destinul. Pun pariu ca crezi ca amaricanii au zgarie-nori in Manhattan pentru ca au fost mai harnici ca romanii. Vai de capul tau. Nu intelegi nimic din complexitatea istoriei si geopoliticii. Stii doar sa-ti urasti tara si sa dai lectii de morala altora de pe pozitii de superioritate inchipuita. Romania nu e stat independent. Ambasadele si Departamentul de stat al SUA ii hotaresc destinul la ordinul marilor corporatii transnationale conduse de bancherii globalisti. Politicienii romani sunt servitorii lor, au primit ordin sa vanda tara la bucata sub amenintarea dosarelor penale sau sedusi cu bani multi. Asa se intampla in toate tarile vasale fata de globalisti. Nu esti in stare sa vezi lucrurile in nuante de gri ca sa intelegi complexitatea realitatii sociale romanesti de dinainte de 90, cu bune si cu rele. Tu te plangi de aparente ca erau cozi la magazine. Da, erau cozi la magazine pentru ca economia romaneasca a fost sabotata de cabinetul 2 care a organizat lovitura de stat din 89 si care primea ordine de la globalisti si de la Moscova. Independenta economica a Romaniei trebuia pedepsita prin distrugerea tarii. Pentru asta trebuia isterizata populatia prin infometare si propaganda exagerata si desantata. In anii 80 cabinetul 2 condus de Gogu Radulescu, Stefan Voicu, Silviu Brucan si pupilii lor Iliescu si Roman se incalzea pe marginea terenului pregatit sa preia puterea, sabotand sistemul pe toate planurile. Se pare ca Elena l-a tradat pe Ceausescu, fusese amanta lui Gogu in tinerete. E mai neclara situatia asta in lipsa datelor exacte.

    @Adriana ai prejudecati de activista emancipata care isi uraste traditiile considerate medievale si inapoiate. Deci tu esti moderna si occidentala :)) Ce inseamna “sa te adaptezi in lumea de azi”? O lume fara repere, nihilista, cu oameni dezaxati cu depresii care nu mai stiu ce identitate au. Am “evoluat” mult, ce sa zic. “Reperele rurale” se bazau pe o traditie stramoseasca, oamenii traiau pentru ceva, aveau niste valori. Nu erau pierduti in lume ca tinerii sexo-marxisti de azi. E clar ca nu intelegi nimic din ce s-a intamplat atunci pentru ca ai obiectii emotionale in functie de aparenta lucrurilor. Mai informeaza-te.

  4. mai e un aspect. Economia infloritoare de pana in 80 era datorata imprumuturilor externe. Toata lumea vorbeste de faptul ca regimul a sucombat din cauza platii datoriei externe, ca si cum datoria aia era facuta de extraterestri, nu tot de regimul ceausescu.
    Realitatea e ca unii au vrut sa para vulturi cand de fapt eram gugustuci. Ca si azi.

  5. ‘România era implicată în politica mondială, iar reprezentanții săi erau respectați.’ – o adevarata mandrie pentru toti romanii, sa suporte 13 grade iarna in case, foame, lipsuri, munca grea, ca sa se umfle in pene pe plan international niste scursuri cu asa zisa superioritate a oranduirii socialiste.
    Cei care se vaita azi a o duc mai rau, au mai degraba probleme la mansarda, nu am cui sa dau o paine de pomana, se arunca tone de mancare la tomberon. Se compara? Stiu ca batranetea si boala te pot duce spre o astfel de concluzie.

    Regimul comunist nici nu ar fi putut lupta impotriva familiei si legilor firii, ca nu i-ar fi sustinut nimeni la vremea aceea, eram oameni crescuti la tara si orasenizati fortat. Cine i-a obligat pe romani in ultimii 30 de ani sa faca milioane de avorturi? cabala? Nu ne-a luat nimeni tara cu forta, noi toti am vandut-o la bucata, noi singuri am depopulat-o. Acum ne place sa dam vina pe straini, e mai facil asa, sa ne mangaiem singuri pe crestet si sa ne adormim constiinta.

    • E adevărat că e vina noastră pentru felul în care arată țara acum. Pe de altă parte, ce nu intelegeti e ca omul nu poate trai doar cu ce baga-n gura, o comunitate are nevoie si de demnitate.

  6. Ceausescu a dus taranimea in orase, dar educatia si reperele au ramas rurale, motiv pentru care cei mai multi nu se pot adapta in lumea de azi.
    A dezvoltat industria si infrastructura dar ne-a tinut in foame si frica. Cei care nu au scapat de foame si frica nici acum regreta serviciul sigur de atunci, chiar daca nu puteai cumpara nimic cu banii aia.
    In concluzie oamenii cu succes nu au ce sa regrete, dar milioane de oameni care traiesc rau apreciaza orice alta solutie politica, chiar si un guvern condus de un cizmar sau de o mahalagioaica.

    • Educația școlară era foarte bună. Numai dacă ne gândim că după 1990, inginerii și doctorii școliți pe vremea lui ceaușescu au plecat in afara cu milioanele, realizăm că era bună.

      Astăzi, avem o minoritate care trăiește bine, iar restul e dezastru sau pleacă din țară. Nu avem o problemă?

      • Domnule Somanescu am gasit mesajul scris de fiica mea si o sa continui eu dialogul pentru ca ea lipseste. In plus era un copil in epoca Ceausescu ale carei perceptii sunt alterate de realitatea din viata de adult, de acum.
        Eu lucram intr-o fabrica care facea export, motiv pentru care am avut ocazia sa ma intalnesc frecvent cu reprezentanti ai clientilor. Atat rusi si cehoslovaci cat si nemti sau canadieni.
        Dumneavoastra spuneti ca Romania era o tara respectata dar noi eram fericiti cand puteam cumpara cateva ciocolate aduse de cehi sau cand primeam un pix de cativa dolari daruit pentru copil. Poti respecta o societate care traia mai rau ca in tarile din lumea a3a, in Europa, la 40 de ani dupa razboi?
        Am facut o petrecere cu rusii intr-un sat unde a lipsit electricitatea cateva zile, si de unde nu am mai putut pleca prea usor pentru ca nu am putut procura benzina promisa de un coleg. Au spus ca doar in Mongolia au mai vazut asemenea conditii de trai.
        Spuneti ca Ceausescu a fost apreciat de vest pentru participarea la Olimpiada de la Los Angeles dar ce foloase am avut din asta? Stricarea definitiva a relatiilor cu URSS? Poate ca si in sentinta finala, de la Targoviste a cantarit aceasta sfidare. Cine stie?
        Credeti ca liderii statelor respectau un analfabet? Nu stiau ca sotia lui e un plagiator ordinar cu ifose de savant?
        Problema cu Ceausescu este ca a dus aceasta societate in mocirla, oamenii devenisera niste lupi supravietuitori datorita foametei ingrozitoare, nimeni nu avea incredere in nimeni din pricina securitatii.
        S-au construit fabrici, infrastructura, blocuri, dar regimul Ceausescu a distrus omenia, mult mai rau decat au facut-o liderii comunisti ai tarilor din jur.
        Continuatorii lui Ceausescu din FSN nu au putut si nu au vrut ca oamenii acestei tari sa traiasca liberi si fericiti, in conditiile unei economii capitaliste. Au furat si au vandut pe nimic impreuna cu securistii o buna parte a economiei aleia, asa proasta cum era. Taranii au furat caramizile din zidurile CAP-urilor si placile de beton ale canalelor de irigatii.
        Dar din fericire atat FSN cat si batrana securitate or sa dispara in curand impreuna cu generatia noastra – ceausista. Copiii frumosi si bine educati de acum vor face din tara asta ceea ce merita in urmatorul secol. Chiar daca asta va duce la schimbarea definitiva a multora dintre lucrurile pe care noi le consideram ca fiind traditionale romanesti. Pana la urma si religia noastra majoritara a fost importata, nu asta este problema.

        • Eu am scris din perspectiva macro, dvs din perspectiva personală, adică micro. Sunt două planuri diferite.

          Da, România era un stat respectat. Când o super putere apelează la statul român pentru a media relația cu China, se cheamă că statul respectiv este respectat. România s-a implicat în negocierile de pace din Vietnam, dintre palestinieni și evrei și altele. Acestea sunt lucruri unanim recunoscute pe plan mondial. Comparatia cu ce este azi nu-si are rostul: azi, Romaniei i se impun conditii suplimentare fata de alte state, desi am respectat toate regulile (vezi cazul Schengen). Asta inseamna un stat irelevant, cu care oricine face ce vrea.

          Romania era considerata, de toate documentele de specialitate, o tara dezvoltata din punct de vedere economic si industrial. Ca era rău în anii 80, nu contest. Nici n-am spus că a fost bine. Dar a fost rău dintr-un cumul de factori, nu pentru că țara era in lumea a III-a, asta e o aberatie. Toate lipsurile din anii 80 au fost datorate deciziilor proaste ale lui Ceaușescu, de-acord.

          Văd că tot mesajul dvs se invarte in jurul elementelor materiale: mancare, benzina, lumina. Va intreb două chestii:

          1) La cate tone de mancare ar renunta o familie azi, ca sa fie zi de zi impreuna cu nepotii/copiii plecati in strainatate?
          2) Pana in 2050, conform planurilor UE, se va ajunge la folosirea rationalizata a mancarii, combustibilului și energiei. Veti iesi in stradă ca-n 1989? Veți spune că UE este o zonă de lumea a III-a?

          Nu trebuie să-mi răspundeți mie, ci conștiinței dvs.

          • Domnule Somanescu spuneti ca oamenii ar renunta la tone de mancare ca sa isi reantregeasca familia dar pentru mancare au plecat de aici. Inteleg din mesaj ca dumneavoastra aveti o viata indestulata si nu va puteti pune in pielea milioanelor de amarati din sate, pentru care nu exista nici un loc de munca si a caror singura posibilitate de supravietuire este in exil.
            E usor sa faci abstractie de bunurile materiale cand le ai, dar stiti cum e sa nu ai ce pune pe masa? Viziunea macro de care vorbiti nu tine de cald cand copilul are pneumonie si nici nu inlocuieste medicamentele care nu se gaseau pe nicaieri, pentru ca nu aveam bani sa le importam.
            Spuneti ca doar o minoritate se bucura de bunastare acum dar eu vad zeci de mii de angajati ai sistemului de sanatate platiti ca in Germania, sute de mii de functionari care nu ar schimba locul lor caldut cu nimic, sute de mii de pensionari de 50 de ani cu pensie mai mare ca salariul.
            Mai vad si milioane de oameni care muncesc in privat pe bani buni.
            Infractionalitatea este mica aici. Stam bine la multe capitole.
            Care minoritate?

            Este mai probabil ca cei intervievati in legatura cu fostul regim sa fie din sate si orase de prin Teleorman sau Mehedinti… Dar prin asta nu spun ca lumea traieste ca in Elvaetia si ca nu sunt multe lucruri de facut, doar ca UE pe care o huliti ne ajuta sa avem asfalt si canalizare in sate.

            Probabil ca erati tanar in 89 si nu stiti ce inseamna sa suferi de foame in timp ce multumesti partidului pentru conditiile excelenete de munca si viata.
            Un singur lucru este cert – societatile estice sunt pe calea catre progres si bunastare, cu exceptia rusilor care il aplauda pe Putin in conditiile unor venituri minuscule. Si asta nu se va schimba oricat de mult s-ar da peste cap unii sau altii.
            Observati va rog intentiile de vot – cu toata coruptia si mizeria din PSD si PNL, ei vor face guvernul, doar pentru ca prin ei vin bani si locuri de munca dinspre vest. Majoritatea vrea un trai decent, nimic extraordinar.

          • Au plecat pentru mâncare crezând că o să fie mai ușor. Dar nu le este. Tocmai, că mă pun în pielea celor singuri, nu vorbesc din auzite. Sunt peste tot oameni în jurul nostru, iar că asa e dovedit de realitatea că au explodat bolile psihice: majoritate cauzate de SINGURĂTATE.

            Nu e vorba doar de cei plecați în străinătate, ci și de zone întregi unde nu mai găsești de muncă și copiii au plecat la sute de km distanță. Toate astea contează. Faptul că le ignorați pentru că pe dvs nu vă afectează direct e o dovadă de egoism. Chiar dacă nu mă afectează pe mine, eu aleg să nu le ignor. Și de-aia am spus că-i înțeleg.

            Dacă-i adunați pe toți menționați de dvs, tot nu ies mai mult de 2-3 milioane de oameni, care „trăiesc bine”, deși, repet: mulți dintre ei suferă din cauză că sunt plecați de-acasă, că au familii distruse etc. Evident, nu înțelegeți și vă faceți că nu vă vedeți că țara se depopulează ca pe vremea fanarioților. pt dvs asta e „calea progresului”. Ce mai e de comentat în fața unei asemenea rațiuni?

            Eu nu vreau să mă întorc la regimul Ceaușescu, dar nici așa cum e acum nu e bine.

  7. Dictatura lui Ceausescu nu era totalitara, ci autoritarista. Regimul national-socialist al lui Ceusescu era o dictatura autoritarista condusa de o oligarhie de partid. Totalitarism am avut in anii 1945 -1965 cand daca gandeai necorespunzator venea duba dimineata devreme si te lua ca pe personajul din Cel mai iubit dintre pamanteni. Trebuie nuantate lucrurile, asta nu inseamna ca facem apologia regimului lui Ceausescu. In timpul lui nu au fost masacre, insa au fost oameni intemnitati pe motive politice, se pare ca nu multi. Inainte de 1965 au fost masacrati sute de mii de oameni la ordinele lui Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Silviu Brucan (Saul Bruckner), Emil Bodnaras si alti alogeni. Diferenta este totusi mare.
    Daniel David si-a schimbat numele parintesc, David e un nume fals. I-a fost rusine de originea romaneasca umila. Nu a realizat nimic original in cariera sa. Doar a conspectat despre realizarile altora in studii publicate in reviste cotate stiitific. S-a fatait pe la New York in spitale de psihiatrie ca sa isi umfle CVul. Reintors in Romania toti au cazut pe spate ca ce mare scula stiintifica este el. In realitate este principalul propagator al sexo-marxismului si a ideologiei de gen in Romania. Psihologia cognitiva e o pseudostiinta care promoveaza feminismul marxist si LGBTismul. Toti absolventii facultatilor de psihologie din ultimii ani sunt activisti ai ideologiei de gen si a feminismului marxist. Unii dintre ei promoveaza si aberatii new age.

  8. Bine scris, Mihai. E mare lucru sâ ai aplecare către cei mai necăjiți și “mai triști ca noi”, vorba poetului. Am urât anii ’80, dar mi-am dat seama că nu Ceaușescu a fost vinovatul principal de atunci. Ci Securitatea, cea care ne-a ținut atunci în frig și la cozi, apoi a vândut România străinilor, în schimbul păstrării privilegiilor proprii și a situării deasupra legii!

  9. Ioan cap 15 vs 5. Globaliștii cred că pot exista fără Dumnezeu în mijlocul Creației Lui Dumnezeu?! Așa ceva nu a fost permis de Domnul Dumnezeu niciodată și nici nu va fi permis! De aceea, această sfidare a conducătorilor lumii împotriva Lui Dumnezeu nu va rămâne fără urmări. Îi compătimesc…

  10. „Fiecare să răspundă în sufletul său.” – Văd că putem răspunde și aici. 🙂

    „Pentru ce-am murit atunci? Pentru ce-am sângerat în ultimii 34 de ani?”

    Pentru „libertate” – și ca să aflați cum arată „libertatea”.

    „[…] pentru că multe sunt împrăștiate în toată lumea, plecate din cauza sărăciei.” – Vreți să spuneți „din cauza Democrației” ? Nu dați semne adânci că ați fi la curent cu modul său de funcționare (nici n-ar fi sănătos …).

    Vedeți că din analiza dvs. (a „regretelor” (personal, n-am întâlnit pe niciunul care să îmi spună că „regretă”) lipsește … CALITATEA ACADEMICĂ A PROGRAMEI ȘCOLARE ? Chiar credeți că vă veți mai ridica (fie în „Democrație”, fie într-o lume „multipolară”!) fără școală !?

    „Românii nu sunt analfabeți funcțional pentru asta, așa cum susține ticălos Daniel David, rectorul UBB.” – ați putea afla DE CE o face ?

    „Eu nu fac aici o apologie a regimului Ceaușescu. Personal, la cum mă știu , nu aș fi putut suporta un stat totalitar, precum era acela.” – Eu aș zice (sper că nu m-aș lăuda foarte tare) că vă înțeleg. DAR: cum masele nu vor socialism (în caz că știu ce vor!), altfel nu ați fi avut azi nimic de regretat (de reflectat e prea mult spus – pentru majoritatea). Acum puteți petrece (precum românii la Crăciunul lui 1601!) chiar și câteva sute de ani (!) visând la apusa glorie.

    Stânga americană a ieșit ieri la interval cu niște regrete … ale Chinei! Privitoare la URSS.

    https://www.greanvillepost.com/2023/12/18/historical-nihilism-and-the-fall-of-the-ussr-eng-subs-chinese-documentary/

    Dacă rezistați, priviți câte zic chinezii (despre cel care v-a adus libertatea!). Asta după ce se fac de circ discutând acuza adusă URSS că ar fi pornit războiul la toartă cu Germania (spunând că URSS a purtat războiul pe propriul teritoriu, de parcă n-ar ști că acuza se referă la partiționarea Poloniei și altele mai mici). Stânga americană insistă cu „confucianismul” Chinei – eu nu l-am văzut (in documentar); mai degrabă „stalinism”.

    Și, parcă m-ar fi auzit, au ieșit la interval și cu un articol de Ron Unz – practic singurul de Dreapta pe care îl publică:

    https://www.greanvillepost.com/2023/12/18/unz-salvo-gaza-and-the-antisemitism-hoax/

    P.S.

    Știri mari: românca francofonă (d-na Pogonat) care prezintă o emisiunea muzicală a dimineții (9:00 – 12:00) tocmai zice că ea pune muzica pe care o ascultă „continuu” acasă, nu muzica conformă actualelor tendințe mondiale! Dizidența prinde curaj – că s-ar putea să nu se știe!

  11. Pentru că era și este un plan de care nimeni nu avea habar atunci, nici macar Ceaușescu: guvernul mondial, disparitia suveranitatilor nationale, disparitia familiei traditionale prin lgbt, aducerea masiva de populatii incompatibile cultural cu europenii, pentru a rupe omogenitatea etnica a Europei si a Romaniei. Revolutia româna “spontană” a fost bine pregătită din afara țării cu mult timp înainte. Aia e, ghinion!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE