Preşedintele american, Joe Biden, a declarat, vineri, că este „convins“ că omologul său rus, Vladimir Putin, „a luat decizia“ de a invada Ucraina, adăugând că, totuși, „nu este prea târziu“ pentru diplomație, notează AFP.
„Avem motive să credem că forțele ruse intenționează să atace Ucraina (…) în zilele următoare“, a spus președintele american într-o declarație de la Casa Albă. „Sunt convins că a luat decizia. Avem motive să credem că da“, a adăugat el.
„Credem că vor viza Kievul, un oraș cu 2,8 milioane de oameni nevinovați“, a insistat liderul administrației americane.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Atât timp cât nu s-a produs o invazie, „diplomația rămâne întotdeauna o posibilitate“, a adăugat el, subliniind că șeful diplomației americane, Antony Blinken, urmează să se întâlnească joi în Europa cu omologul său rus, Serghei Lavrov.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis(alergie la praf, polen,venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Dacă Rusia va invada Ucraina până atunci, va fi „trântit ușa diplomației“, a avertizat președintele SUA.
Pe de altă parte, Joe Biden și-a pus întrebarea dacă ar fi „înțelept“ pentru președintele Volodimir Zelenski să părăsească Ucraina în acest moment pentru a participa la o conferință internațională, considerând că depinde de el să ia o decizie.
„În căutarea unui rezultat diplomatic, s-ar putea să nu fie, s-ar putea să fie cea mai înțeleaptă opțiune, dar decizia îi revine“, a spus Joe Biden fără a tranșa clar, în contextul în care se pune problema ca Volodimir Zelenski să meargă la Conferința de Securitate de la Munchen, care reunește până duminică numeroși lideri internaționali.
Joe Biden a acuzat Moscova că desfășoară o campanie de dezinformare, în special acuzând Kievul că plănuiește un atac împotriva Rusiei, pentru a găsi un pretext ca să își invadeze vecinul.
„Pur și simplu nu există dovezi care să susțină aceste afirmații și este în contradicție cu orice logică să credem că, într-un moment în care sunt 150.000 de soldați (ruși) desfășurați la frontierele lor, ucrainenii ar alege escaladarea acestui conflict care durează de ani de zile“, a ținut el să adauge.
„Toate aceste evenimente corespund unui scenariu pe care Rusia l-a folosit în trecut, care este să creeze o justificare falsă pentru a acționa împotriva Ucrainei“, a adăugat președintele american. „Dacă Rusia își va duce la îndeplinire planurile, va fi responsabilă pentru un război catastrofal și inutil, pe care îl va fi ales“, a mai spus Joe Biden, conform Agerpres.
sua ca sa nu se faca de kko trebuie sa declanseze razboiul si sa para ca rusii au inceput iar ei doar au reactionat, altfel nu o sa il mai creada nimeni pe mosul asta senil.
occidentalii când au bombardat și dezmembrat Yugoslavia și Serbia și capitala Belgrad, timp de 2luni, scriind pe rachetele de croaziera “Paste fericit” ..orașul nu era plin de oameni nevinovați? unii din noi nu au memorie de scurta durata..
Saracu de el așa preocupat .
Putin nu vrea nici mort dar tataie o ține langa.
E cam nașpa. Omu ăsta are butoane nucleare și e semisenil. Alo America, încotro o luați ca oile?
Joe Biden nu stie pe ce lume traieste. Este o leguma.
Bidonul ăsta este mai mult decât labil, este și ticălos.