joi, mai 2, 2024
ACTUALITATEA început sărbătoarea Sfântului Dimitrie. Sfintele sale moaște au fost așezate spre...

A început sărbătoarea Sfântului Dimitrie. Sfintele sale moaște au fost așezate spre închinare. Grupul Tronos a realizat un material special dedicat ocrotitorului Capitalei

A început sărbătoarea Sfântului Dimitrie, sfintele sale moaște fiind scoase în procesiune duminică dimineața și așezate spre închinare credincioșilor în baldachinul din apropierea Catedralei Patriarhale, transmite Basilica.ro.

Potrivit sursei citate, procesiunea a fost condusă de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Alături de moaștele Ocrotitorului Bucureștilor, pelerinii pot aduce cinstire și moaștelor Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Nectarie.

Reamintim că, după cum a relatat R3Media,  sărbătoarea Sfântului Dimitrie se desfășoară în condiții diferite în acest an, fiind stabilite mai multe restricții, precum limitarea participării la pelerinajul de la Patriarhie doar la creștinii din Capitală sau renunțarea la procesiunea „Calea Sfinților”.

Potrivit Patriarhiei, credincioșii din municipiul București care doresc să se închine la Sfintele Moaște, o pot face în următoarele condiții: accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane care vor aștepta una în spatele celeilalte, păstrând distanța de 1,5 m între ele, pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staționare pentru facilitarea păstrării acestei distanțe, pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunțuri cu privire la păstrarea distanței și respectarea normelor igienico-sanitare, se va crea un flux unic de circulaţie a credincioșilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieșire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie, iar voluntarii prezenți, care vor purta permanent măști de protecție și mănuși, vor oferi credincioșilor materiale de dezinfectare și igienă.

Duminică, între orele 9:00-12:30, va fi săvârșită Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale.

Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârșitul zilei de 27 octombrie 2020, după închinarea ultimului credincios, a anunțat Patriarhia.

Cu ocazia praznicului din acest an, grupul Tronos a realizat un material dedicat Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Bucureștilor.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE