„Numai după moartea mea Românii vor vedea cine a fost Gozsdu!”. Emanuil Gojdu a fost un mare avocat, filantrop și revoluționar pașoptist, printre multe altele. Gojdu era mândru de originea sa de român ortodox. Casa lui din Budapesta a fost cunoscută drept fiind o casă românească, cu și pentru români, în care Gojdu obișnuia să țină întruniri cu deputații români. Alături de aceștia și sub președinția lui, s-a discutat și un proiect de lege „pentru egala îndreptățire a naționalităților”. Emanuil Gojdu avea să declare: „Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud Dumnezeirea, căci m-a făcut român, iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta, ca încă și după moarte să erump de sub gliile mormîntului, spre a putea fi pururea în sînul Națiunii”. La data de 4 noiembrie 1869, la Budapesta, Emanuil Gojdu și-a redactat testamentul, act prin care lua naștere Fundația Gojdu, destinată întrajutorării românilor ortodocși care doreau să studieze, dar nu aveau resursele materiale necesare.
Din dispozițiile principale ale testamentului vedem următoarele: în răstimpul 1871-1921 (50 ani), din venitul Fundației două treimi se capitalizează, iar o treime se distribuie sub formă de burse „acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinși prin purtare bună și prin talent, născuți în Ungaria (și Transilvania încorporată Ungariei), ai căror părinți nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă în îndeplinire creșterea și cultivarea copiilor lor”. În perioada 1921-1971 se capitalizează trei cincimi și se distribuie ca burse două cincimi. În perioada 1971-2021 se capitalizează jumătate din venituri, iar din cealaltă jumătate se acordă burse. În intervalul 2021-2071, dintr-o zecime a veniturilor se constituie un fond de rezervă, iar restul veniturilor se întrebuințează „în afară de ajutoarele amintite mai sus (burse), pentru orice scopuri ale Românilor de religiune ort. răsăriteană din Ungaria, având în vedere prosperitatea și înflorirea Patriei comune, a bisericii și poporului român de religiunea ortodoxă răsăriteană”. Sigiliul reprezentanței (comisiei de administrare) a Fundației urma să poarte următoarea inscripție: „Lăsați pruncii să vină la mine. Fundațiunea Gozsdu 1870”.
Încă de la început, activitatea Fundației a fost atacată de către persoane cu diferite interese. Chiar văduva lui Emanoil Gojdu a fost instigată de către unii și alții, pentru a ataca testamentul. La intervenția lui Ioan cavaler de Puşcariu, văduva lui Gojdu a renunțat la procesul de atacare a testamentului, iar Fundaţia a putut să își continue activitatea așa cum o dorise fondatorul ei. Fundația a funcționat perfect între anii 1870 și 1917, acordând foarte multe burse studenților români, dintre care se remarcă personalități precum: Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza și Victor Babeș. După anul 1918, sediul Fundației s-a mutat la Sibiu. După 1945, in urma instaurării regimului comunist în Ungaria, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Fundația Gojdu a fost naționalizată de statul maghiar și și-a întrerupt activitatea în anul 1952. După prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est, în anul 1989, a început o serie de procese care vizau recuperarea bunurilor Fundației Gojdu. Una dintre puținele clădiri care au rămas statului român este cea a Colegiului Național Emanuil Gojdu din Oradea.
În octombrie 2005 prim-ministrul Tăriceanu și ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu au semnat cu guvernul maghiar un acord care prevedea înființarea (conform legislației ungare) a unei fundații publice româno-ungare „Gojdu”. Aceasta ar fi urmat să fie susținută anual financiar de cele două guverne (având drept bază patrimoniul lăsat moștenire de Emanoil Gojdu).
Scopurile fundației (constituite pe principiile cooperării) ar fi fost selectarea de bursieri români sau maghiari, sprijinirea funcționării muzeului și a bibliotecii „Emanoil Gojdu”, precum și susținerea de manifestări cultural-artistice, conferințe și programe științifice. Criticii acestui acord, promovat legislativ printr-o Ordonanță de Urgență, au susținut ideea conform căreia, prin adoptarea acestui acord, România s-ar afla în situația în care practic ar ceda gratuit patrimoniul „Fundației Gojdu”, în favoarea statului maghiar. Din această cauză, proiectul de hotărâre privind adoptarea ordonanței Gojdu a fost inițial blocat în Parlamentul României timp de peste doi ani prin respingerea lui de către Camera Deputaților, motivul fiind reprezentat de faptul că, prevederile sale substituiau fondurile fundației legal înființată la Sibiu, conform legislației române. La Senat, proiectul a stat blocat în comisii până în martie 2008, când a fost și acolo respins. Tot în martie 2008, Președinția României semnează decretul pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului 183/2005 pentru ratificarea Acordului privind înființarea Fundației Gojdu.
Emanoil Gojdu a murit în anul 1870, la Budapesta. Este înmormântat în cimitirul Kerepesi, din capitala Ungariei. După 1990, în România au avut loc lungi dezbateri, în urma cărora românii încercau să răspundă la întrebarea dacă rămășițele pământești ale lui Emanoil Gojdu ar trebui sau nu să fie repatriate. Autoritățile din Ungaria au refuzat repatrierea. Lucruri demne de luat în seamă și trecerea de aparențe. În prezent, averea lui Gojdu ar valora peste 4 miliarde de euro. Țin să subliniez și că fondurile pentru burse erau reprezentate de lingouri de aur. De bunurile lăsate de Gojdu urmau să beneficieze românii ortodocși din România (în proporție de 90%), din Iugoslavia și Cehoslovacia (6%) și din Ungaria (4%). Din verificările Fundației Gojdu din Sibiu reiese că într-o bancă din Austria există o parte din averea lăsată moștenire studenților români, sub formă de aur. Alții consideră că MRU a fugit la Viena cu familia, pentru a se feri de răzbunări și de adevărul legat de afacerea Gojdu (https://www.national.ro/dezvaluiri/mru-fuge-cu-familia-la-viena-659716.html).
Când și-a redactat testamentul, Emanoil Gojdu a spus că ar dori să se scoale din mormânt peste o sută de ani, pentru a vedea ce s-a ales din testamentul său. Ar fi fost oare mulțumit? Ori ar fi întrebuințat spada?
