Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține eliminarea certificatului verde și intrarea într-o etapă în care decizia să fie transferată cetățeanului, iar testarea să fie gratuită și asigurată de stat, oriunde consideră DSP, informează un comunicat de presă.
„În condițiile în care numărul de infectări cu COVID scade constant, apreciem că România poate intra într-o nouă etapă, aceea a transferului deciziei către cetățean și a asigurării unui număr de teste gratuite de către stat. Nu certificatul verde reprezintă soluția la provocările cu care ne confruntăm astăzi – certificatul este nelegal, discriminatoriu și lipsit de utilitate, dat fiind că vaccinații se pot infecta și pot transmite virusul – ci mai multă libertate și responsabilitate pe umerii cetățeanului. Viața și sănătatea sunt drepturi naturale care țin de intimitatea și autonomia persoanei, iar corpul constituie un atribut al persoanei”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
„Ceea ce propunem noi este o alternativă la ideile toxice care circulă în aceste zile în Parlament. Având în vedere că cei vaccinați și cei trecuți prin boală reprezintă peste jumătate din populația României, asupra sistemului medical nu va mai exista o presiune în viitor, iar noi ar trebui să ținem cont de această nouă realitate și să tratăm virusul în același registru cu gripa, drept boală sezonieră. Este vremea să facem un pas în față și să ieșim din logica războiului româno-român, a luptelor fratricide între vaccinați și nevaccinați, discriminați și nediscriminați, cetățeni de rangul întâi și cetățeni de rangul doi. Suntem Alianța pentru Unirea Românilor și vrem să unim toți românii într-un proiect de recâștigare a încrederii și demnității naționale”, a subliniat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
Certificatul verde a fost respins de Senat, iar acum se află în dezbaterea Camerei Deputaților.
În Germania, organismul similar Colegiului Medicilor din România a cerut reintroducerea testării gratuite pentru toți cetățenii, după numărul record de infectări din valul patru, în ciuda introducerii certificatului verde.