joi, mai 2, 2024
ACTUALITATEProf. Vasile Ghețău: În 2050 vom avea o populație de 15-16 milioane....

Prof. Vasile Ghețău: În 2050 vom avea o populație de 15-16 milioane. Mijloacele financiare actuale nu reprezintă stimulente pentru a aduce pe lume doi copii

Profesorul Vasile Ghețău, președintele Centrului pentru Cercetări Demografice din cadrul Academiei Române, atrage atenția asupra dezastrului demografic care s-a abătut asupra țării noastre și care, în opinia sa, nu mai poate fi stopat.

Într-un interviu acordat cotidianului Libertatea, profesorul Ghețău spune că în doar 30 de ani, România va ajunge la 15-16 milioane de locuitori. Mai rău, această populație va fi una îmbătrânită cu un grad de mortalitate ridicat și natalitate scăzută. Reamintim că în 1990 România avea 23 de milioane de locuitori.

„În toate proiectările populației țării din surse naționale (Institutul Național de Statistică, proiectări ale mele) și internaționale (Eurostat și Divizia de Populație ONU), elaborate înainte de pandemie, populația rezidentă a României ar urma să ajungă la 15-16 milioane locuitori la mijlocul secolului, depopularea urmând să se accentueze dramatic. Să nu omitem, atingerea unei populații de 15-16 milioane în anul 2050 s-ar realiza după un declin întins pe 30 de ani până astăzi și alți 30 care urmează, însemnând 60 de ani de declin, de masivă migrație externă și declin natural în creștere, însemnând afectarea iremediabilă a structurilor pe vârste.

Ține-ți EROII aproape! Cumpără un tricou sau o bluză cu chipul unui Mare Român și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Populația de 15-16 milioane în anul 2050 ar avea caracteristicile unei populații nesustenabile demografic (nivel al natalității și mortalității, grad de îmbătrânire demografică, raport dintre populația în vârstă de muncă și cea vârstnică și tânără)”, a declarat Vasile Ghețău.

Sociologul spune că actualele mijloace financiare oferite părinților nu sunt de natură să stimuleze nașterea de prunci.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

„Declinul demografic nu mai poate fi stopat. Este bine ca această realitate dură să fie cunoscută și de către clasa politică, dar și de către opinia publică. Să lăsăm la o parte ce s-a întâmplat anul trecut, sa privim starea natalității și mortalității populației în anii recenți. Diferența dintre numărul anual de decese și cel al născuților vii era înainte de anul 2020 de 60-70 de mii, constituind declinul natural. Nu includem și migrația externă negativă, care a mărit declinul total al populației în acei ani. Cum își poate cineva imagina că numărul născuților vii – în jur de 180 mii anual, ar putea crește cu 80 de mii pentru a ajunge la numărul anual al deceselor din ultimii ani, în jur de 260 mii și stopa declinul natural? Ar fi absurd. Asta nu înseamnă că natalitatea nu ar putea cunoaște o redresare față de nivelul din ultimii ani pentru a reduce cel puțin dimensiunea declinului natural. Mijloacele financiare actuale (chiar și majorarea alocației de stat pentru copii pe care guvernanții nu vor să o acorde potrivit legii) nu reprezintă stimulente pentru a aduce pe lume doi copii. Cu doi copii aduși pe lume de o femeie de-a lungul vieții s-ar asigura în timp înlocuirea generațiilor și un echilibru numeric”, a adăugat reputatul specialist.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas  vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Academicianul atrage atenția că atragerea de migranți în România pentru a compensa lipsurile demografice este periculoasă, pentru că țara noastră nu are experiență în asimilarea unor oameni veniți din regiuni îndepărtate. Profesorul Ghețău spune că ar fi mult mai bine să se atragă spre țară românii plecați.

Hrănește bine(le)!Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

„Țara noastră nu are experiență semnificativă în gestionarea unei imigrații mari din regiuni îndepărtate, în programe de adaptare și asimilare culturală de tip european în beneficiul imigranților. Ne putem întreba în acest context al imigrației dacă nu ar fi mai firesc ca guvernanții să identifice soluții de întoarcere în țară a două milioane de români aflați în țări europene dezvoltate de mai multă vreme, odată cu lansarea Programului Național de Redresare și Reziliență și crearea de locuri de muncă atractive pentru cei care se întorc, cu retribuții apropiate de cele din țările în care se află. Costurile ar fi incomparabil mai mici decât cele ale unor programe de imigrație din țări de pe alte continente”, a explicat Vasile Ghețău.

Interviul integral poate fi citit aici.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

4 COMENTARII

  1. ACUM suntem vreo 16 milioane. in vreo 3 ani o sa fim 7 milioane cum ne “prezice” killbill. “oare de ce mama nu se supara” ?? se lucreaza la exterminarea batranilor pentru ca specialii sa isi pastreze beneficiile de la imprumuturile gratis fmi. avem exact ce meritam. dormiti linistiti romani!

  2. Nu-i nimic, importăm. Nemților așa le zicea presa: întâi că au din ce în ce mai puțini copii dar ăsta e un lucru bun că salvează planeta, apoi că totuși vor ajunge prea puțini iar soluția e imigrația, deci să primească cât mai mulți de peste tot. Ba chiar că ar fi bine să se și amestece între ei cât mai mult fiindcă astfel omul nou, fără rasă, nici nu va putea fi rasist.
    Noi de ce să ne mai cramponăm de concepte învechite precum “popor” sau “națiune”? Suntem cetățeni planetari, important e banu’ să iasă.

  3. Asta-i filosofia elitelor politice de 3 decenii, in special eco-bolșevicii useriști trădători.

    Modelul actual de politică al sistemului propune: hai să facem autostrăzi pe datorii, autostrăzi pe care n 3 decenii se vor plimba cei 5 milioane de musulmani care vor veni să preia la cheie țara asta….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE