vineri, mai 17, 2024
RECOMANDĂRIJurnalistul și producătorul TV Paul Gabriel Andrei, despre motivele pentru care merită...

Jurnalistul și producătorul TV Paul Gabriel Andrei, despre motivele pentru care merită sprijinit proiectul R3Media: Oamenii au nevoie de opinii diferite!

Am văzut cu toții ce s-a întâmplat în ultimele zile ale mandatului președintelui Trump, iar acele evenimente nu au făcut decât să întărească nevoia ca să existe un loc unde fiecare voce să fie auzită.

În contextul acesta, producătorul, jurnalistul și comentatorul sportiv de televiziune Paul Gabriel Andrei, a decis să trimită un mesaj de sprijin pentru R3Media.

El le transmite cititorilor că ei sunt cei care vor decide dacă această voce va exista în continuare.

„Oamenii au nevoie de opinii diferite!

Trăim într-o lume în care e tot mai greu să îți exprimi părerile. Am ajuns în punctul în care ne simțim cu toții ca un infractor american căruia i se citesc drepturile „ai dreptul să taci, orice spui poate fi folosit împotriva ta”.

Se întâmplă acest lucru atât în viața reală, cât și în viața „socială” de pe internet.

Consider că o societate sănătoasă e aceea în care bunul simț e principalul motor, nu temerile și constrângerile. Avem dreptul de a ne informa din mai multe surse și în zilele noastre este lucrul cel mai indicat. Nu rămâneți niciodată fidelul unei singure surse de informare, chiar și atunci când vi se pare că tot ceea ce spune respectiva sursă e pe placul și în asentimentul convingerilor pe care le aveți dumneavoastră. E modul fiecăruia de a fi rămâne conectat cu adevărat la realitatea în care trăim zi de zi fără ca percepția să fie alterată de către alții.

Celebrul scriitor, filosof și profesor italian Umberto Eco spunea că: „Atunci când cineva trebuie să intervină să apere libertatea presei, înseamnă că societatea sa este bolnavă.”

Pe vremea când eram elev și student, din banii primiți de la părinți, țin minte că în fiecare dimineață îmi cumpăram 3-4 ziare, printre care ProSport și Gazeta, pasionat de sport.  Le citeam la școală, în metrou sau când ajungeam acasă întins pe covorul din sufragerie. Era modul prin care simțeam că pun și eu umărul la realizarea acelor materiale.

Astăzi totul în jur se scumpește fără să ne anunțe nimeni. Pe atunci, scumpirea unui ziar cu doar câțiva bani era anunțată cu vreo lună înainte, cititorul era pregătit și anunțat că va trebui să scoată mai mulți bani din buzunar. Erau prezentate și detaliile și implicațiile financiare pentru care a fost luată respectiva decizie pentru o maximă transparență. Încasările din vânzări reprezentau cea mai importantă parte din bugetul unei publicații determinând astfel ca jurnaliștii să se concentreze mai mult pe calitate decât pe cantitate. Astăzi, de multe ori, conținutul editorial e influențat de interesele patronatului, trustului, agenților de publicitate sau chiar ale statului.

R3Media e un site care ar trebui să fie în atenția dumneavoastră tocmai pentru că își propune o independență financiară și o libertate editorială departe de orice interese. Eu îmi doresc ca el să rămână astfel pentru cât mai mult timp 🙂

Puteți ajuta și voi ca R3Media să existe și fie în continuare independent, printr-o donație sau un sprijin de orice fel. Merită!”, a transmis Paul Gabriel Andrei, în contextul campaniei de donațiiFiți LEI pentru R3”.

Înainte sa, mesaje de susținere pentru R3Media au transmis și Ioana Picoș, Nicolae Voiculeț, Cătălin Sturza, Aureliu Surulescu, Mihai-Andrei Aldea și Dan Puric.

Pentru a susține existența siteului R3Media, citiți acest link.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE