Diferența comportamentală e reală, dar nu are deloc înțelesul care i se atribuie de regulă, inclusiv în aceste comentarii*, iar cazuistica (exemple pro/contra) se poate multiplica la nesfârșit. Altceva trebuie. Intră în scenă ”dubla nevroză a ardelenilor”.
Am fost eu însumi aderentul teoriei ”diferenței culturale” în ciuda faptului că ar fi trebuit să știu mai bine. Pe de o parte, eram absolut avertizat că piața concurențială, acolo unde oamenii se întâlnesc voluntar pentru a preschimba agoniseala (efort și timp de viată, adică muncă) pentru ceea ce își doresc (adică bunuri, servicii) este cel mai puternic sculptor al comportamentului în direcția virtuților și a inteligenței. Ori vinzi, ori împilezi și/sau furi, e atât de simplu. Cu cât mai libera piața și concurența mai mare, cu atât mai civilă și mai amiabilă socialitatea. Piața liberă elimină trântorii și șmenarii, laolaltă cu cartofii stricați și prețurile umflate. Cu toate acestea, în pofida faptului că orașul nostru din Ardeal (mijlociu -> mare) nu avea nici pe departe gradul de diversificare și adâncime de piață al Bucureștiului, susțineam noțiunea ”superiorității” vieții de acolo, pe baza acestor vagi caracteristici ”culturale” sau ”comportamentale”. Un caz tipic de disonanță cognitivă. La un moment dat, concitadini cu același tip de experiență de strămutare, dar cu mai puține prejudicii (tare), m-au forțat sa iau act de ea, prin afirmația simplă și adevărată: în București, viața e mai bună (social, economic, cultural – instituțiile statului sunt proaste oriunde).
Comportamentul din Ardeal doar pare mai civil si mai plăcut atâta vreme cât rămâi în superficialitatea lucrurilor: turism nostalgic în orașul natal, cumpărat langoșe la piață, ”bierfest” cu vechi prieteni din liceu. Dar dacă revii, și dacă intri în complexitățile tranzacționale ale vieții, atunci ești izbit de fricțiuni în funcționarea schimburilor voluntare (piața asta e), și de o incompetență în circumnavigarea asperităților, cum în București nu am mai întâlnit, poate, de la finele anilor 90. Înțelegerile, forma implicita a contractului, nu merg, merg greu sau merg o vreme după care, Dumnezeu cu mila!
Sub pojghița de civilitate și molcomie, fierbe o lava de frustrări, de conflicte nerezolvate și nerezolvabile, o căldare de agresiune latenta de dimensiunile unei Hiroshime, nu rareori debușând în alcoolism, relații toxice de familie sau de vecinătate, proiectate ca un fulger din senin în interacțiuni publice. Când capsa ardeleanului sare, ramii cu gura căscată: ea sare fără motiv decelabil, fără voia lui, cu întârziere, și face prăpăd. Nu știi că ceva vine, nu știi când vine, și efectele sunt ireparabile pentru ambele părți. Ardeleanul este un berserker: ceea ce poate fi bun la război, dar nu când vrei doar să îți repari acoperișul!
Și acum, prima teză: civilitatea din Ardeal este o forma de nevroză.
Eu o numesc ”nevroza habsburgică”.
Ea este varietatea care ”nu a prins” a nevrozei statiste germanice post-bismarkiene (statul ”providențial”). Și acesta e momentul în care vă invit sa vă gândiți atât la ”superioritatea tehnologiei germane”, la punctualitatea lor admirabila, la seriozitatea lor faimoasa – cât și la Auschwitz. ”Cum a fost posibil”, etc. aici își are explicația: nevroza ”civilizațională” (deși etatismul nu are nimic a face cu civilizația, dimpotrivă). Nu altul decât vienezul Freud ne pune pe calea corectă (Civilizația și neajunsurile ei). Și tot o germanică, elvețianca Alice Miller, descrie ”pedagogia neagra” prin care nevroza aceasta era însămânțată adânc în suflete din cea mai fragedă pruncie (recomand filmul lui Michael Haneke, Das weiße Band. Eine deutsche Kindergeschichte). Bănuiesc că în situația asta de ”nevroză incompletă” se află mai tot arealul fostului imperiu habsburgic: în primul rând ungurii, care au motive suplimentare de a avea capul tulbure, datorită asocierii lor mai strânse și de pe poziții subalterne la bombastica ”imperială”.
În Ardeal, ”civilizația” asta ”de fier”, represivă și ”afirmativă”, ”cu voie de la împărăție”, nu a prins: și aici survine momentul în care suntem recunoscători austro-ungarilor pentru discriminarea masiva împotriva românilor. Datorita ei, am rămas mai puțin afectați. Destul cât să ne dăm seama (mulțumiri acelui bănățean, oltean sau bihorean anonim!), de diferența dintre ”jugul de lemn turcesc” și ”jugul de fier austriac”. Buna ”mema”. Doamne ajută! Ea a intrat în conștiința românească precum o lecție a veacurilor. Pot germanii, austriecii, ungurii sa conceptualizeze o astfel de diferență, sa vadă măcar că e o problema acolo? Nu știu, dar nu cred. Românii au conceptul libertății: și pe acesta se poate clădi civilizația.
Nevroza nu se transmite de la tronul imperial la noi, 2-3 generații distanta, fără verigi intermediare. Nevroza politica se transmite inter generațional pe căi psihologice particulare: familie, vecini, concitadini, apoi iar, copii, cei șapte ani de-acasă, etc… Pentru a profita maxim de aceste rânduri, un exercițiu de auto-analiza se impune.
Un al doilea nivel al nevrozei este contemporan și auto-indus: uitarea forțată, capacul pus memoriei istorice. Nu a existat rezolvare, nici politica, nici morala, creștinească sau de alt fel, a vieților pe care românii, bunicii și străbunicii noștri, le-au avut de suferit ca popor împilat pe propriul pământ. Pentru o vreme, după trauma segregaționistă Târgu Mureș (1990), și după spaima secesionista Kosovo (1999), era justificabilă speranța că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla dacă doar am înceta să vorbim despre trecut și ne concentram pe o construcție europeană bazată pe subsidiaritate. Între timp, iredentismul oficial maghiar nu a încetat să crească, în vreme ce Guvernul român a abandonat de facto Ardealul, în special zonele foste secuiești (actualmente maghiarizate). Între timp, proiectul european a ajuns falimentar în criza financiara din 2011-2, anti-național după 2016 (Trump, brexit și neopoporanismul) și s-a întors decisiv împotriva popoarelor din 2020 încoace, într-un asalt aproape continuu asupra libertății (covid, decarbonizare cu tot ce presupune ea – acces la energie, carne, apoi stagflație = recesiune + inflație, ukrainizare propagandistică, supraveghere digitală). În drepturile încă ”permise” se pot ușor recunoaște ”libertățile” pe puncte pe care le ”acorda” kaizerul. Pe linia aceasta, nu mai e nimic de așteptat. Tot ce e ”nou” e deja vechi, și s-a dovedit deja că nu merge. Doar nebunii așteptă alt rezultat repetând același lucru (Einstein, apocrif). Dar, până una alta, inerțiile din anii 90 au funcționat și încă funcționează.
Mulți ardeleni sunt asemeni tefeleilor: ei cred că dacă poartă pantaloni roz, merg pe trotineta, vorbesc în romgleza, reciclează și, ultimul fad, se închină steagului curcubeu-multicolor, sunt occidentali. Nu. Sunt doar proști. De fapt, bolnavi și de aceea, proști. Sunt români bolnavi de alienarea propriei lor identități. Și unii, și alții, vor să își uite românitatea, pentru că ea doare. Ardelenii noștri își doresc, retroactiv, un rol în ”civilizația habsburgică” pe care nu l-au avut niciodată. Și atunci, o reinventează: ridică statui lui Brukenthal în loc de Horia, Cloșca și Crișan, demolează statuile lui Avram Iancu, Mihai Viteazul, Timișoara fudulă sub primar de import refuză accesul formației Phoenix la sărbătorile de capitală europeană… Durerea acestor ardeleni e de tipul nostalgiei, nostos + algos, durerea drumului înapoi spre casă. Doar că acea ”casa transilvană” nu a existat pentru ei, românii ardeleni nu au avut niciodată un loc în ea. De fapt, ceea ce doare este chiar efortul de uitare, de negare, de obliterare a acestui adevăr chinuitor: precum făt-frumos din Tinerețe fără bătrânețe…, tu ca român ardelean, nu ai la ce sa te întorci …
Dar nu de uitare e nevoie, ci de iertare: și ca sa ierți, nu e nevoie sa uiți. Iertarea e un proces separat, care decurge din înțelegerea propriei condiții, inclusiv istorice, și în urma căreia asertivitatea devine măsurată, precis calibrată provocărilor – nu ca mai sus, stil berserker. Ardelenii nu pot fi sănătoși la suflet decât ca români.
Una peste alta, complexele de superioritate ale ardelenilor nu sunt altceva decât reacții compensatorii de narcisism rănit, rezultat al etatismului habsburgic, al poziționării inferioare pe care au avut-o în el, precum și al negării acestei realități. Când am auzit, toamna trecută, un apropiat prin mai nimic remarcabil, beștelindu-i pe ”mitici” atunci, într-un moment de clarificare, am întrezărit complexul ăsta în întreaga lui patologie, am înțeles că nu vreau să am nimic a face cu el, și m-am simțit eliberat de o obsesie de o viață.
Încă un lucru.
Iarna aceasta, așteptam pe cineva la tren; care, ca de obicei, întârzia – mult. La coborâre, aud beștelirea de rigoare a ”românilor”. De regula, reacția mea e tot de beștelire, dar a CFR-ului, a statului, a dispeceratului incapabil să gestioneze complexitate. Însă, de data, m-am trezit din nicăieri cu un alt gând în minte, scurt, clar și concis: “dacă nu poți să faci nemți din ei, măcar iubește-i”. Mi s-a părut că ”iubire” e prea mult, așa că, ulterior, am înlocuit pudic partea a doua cu ”măcar îndură-te de ei”. Desfăcând gândul acesta, și trăgând de diferitele lui fire, a dat cele de mai sus. Indurați-vă de românii voștri! Restul, examinați-vă: undeva, e o hiba afectiva adâncă, meșterită de mântuială cu povestea ”superiorității”.
* Acest material a fost postat drept comentariu la eseul Românii Ardeleni și Sclavii Ardeleni,
inclusiv drept răspuns pentru șirul de comentarii – ce merită citit – care au urmat.
Autorul a avut îngăduința de a lăsa să fie postat tot ca eseul, așa cum se vede.
Tot dorința autorului este de a folosi numele Outis, dorință pe care
o respectăm ca atare, cu mulțumire pentru material.
Nu stiu ce sa zic, dar cand te duci in Bucuresti si in Sud, in general, toti incearca sa te fure cumva. De la taximetristul frustrat la vanzatorul magazinului luxos, de la omul de pe strada la colegul de firma care te minte in fata despre cat de multe a facut el din ce ti-a promis. Mai aveti frigiderele de suc inchise cu lanturi, in timpul programului, la chioscurile stradale si de la gara? La noi, aici, la astia nevrotici, nu e nevoie.
Vezi? Tocmai ai demonstrat că suferi de nevroză: când „ți se pare” că „toți încearcă să te fure cumva”, e clar că ești în suferință.
PS: Magazin francez, din Cluj Napoca. Managerii o fi olteni sau din stirpea lui Sabin Gherman? Hmm? https://actualdecluj.ro/reclamatii-la-un-supermarket-din-cluj-un-clujean-a-reclamat-diferenta-de-pret-la-raft-fata-de-casa-de-marcat-si-a-sesizat-protectia-consumatorului-magazinul-amendat-cu-11-000-euro-au-sesizat-neco/?fbclid=IwAR0sBtYvJSdQk5ZjsggYZYohOVWxEBp0F-RoTi28JCW9B-CjPKNN5gtSlbI
Cu tot respectul, dar ceea ce faceti e “whataboutism”. Exemplele mele descriau o stare de spirit data de cultura si obiceiurile locale, a omului de rand, dumneavoastra imi dati un exemplu dintr-o entitate corporatista centralizata, condusa, cel mai probabil, tot de la Bucuresti. Oricum, Clujul nu mai e condus de clujeni de mult, Boc e la fel de ardelean in spirit ca Elena Udrea.
Iar faptul ca sustineti teza “nevrozei ardelene” cu poza saltimbancului acela din Cluj cu audienta fractionara si servind evident interese antiromanesti, nu va face deloc cinste. Ma tem ca aroganta si obsesia centralista de la Bucuresti ne face sa nu mai avem nicio sansa impotriva tuturor intereselor care ne erodeaza de 33 de ani de zile. Daca si site-ul dvs., care parea ca sustine cauza individului fata de societatea centralizata dementa (astazi in varianta woke), lanseaza teme din acestea, e grav.
Nu e niciun „whataboutism”. E realitatea. Din fericire, cunosc situația: magazinele gen carrefour sunt conduse de la nivel local, nu vine nimeni de la „centru”, să-i spună unui manager de magazin să fure cumpărătorii la bucată. Vă supărați degeaba: dar Sabin Gherman are o audiență foarte mare și dacă ne uităm la comentarii, sunt dintr-o anumită zonă a țării. Nu din Dobrogea.
Pe de altă parte, e amuzant să dăm vina pe „aroganța” Bucureștiului, dacă ne gândim că majoritatea absolută a conducătorilor României din ultimii zece ani a fost din Ardeal. (Dacă ar fi să ne uităm pe lista premierilor de după 1989, zona de Vest a țării a dat cei mai mulți).
În ceea ce mă privește, nu sunt adeptul centralizării excesive, dar nici nu pot să văd cum se naște și se amplifică o mentalitate de așa zisă superioritate față de alți români, care își are rădăcinile într-un trecut întunecat, nu în libertate.
Imi pare rau sa constat ca nu sunteti decat inca un element care sustine invrajbirea natiunii noastre impotriva ei insasi. Discursul dumneavoastra nu difera, in mod esential, cu nimic de cel al lui Sabin Gherman: el se crede superior, dumneavoastra la fel. In loc sa preluam fiecare regiune obiceiurile bune ale celeilalte (si da, exista in Ardeal parti mai bune decat in Regat, asa cum e cazul si invers), gasim de cuviinta sa promovam idei de nisa, care ne despart. Cine credeti ca are de castigat din asta?… Pacat.
Nu mai proiectați asupra mea aiureli. Eu nu mă consider și nici nu propovăduiesc superiotatea mea sau a cuiva asupra altor români sau a altor popoare.
Ca sa raspund ultimei dvs. intrebari: orice experienta, fie ea si din vremuri intunecate, are posibilitatea de a fi valorificata pozitiv. Din sange si lacrimi se poate invata extrem de mult, poti deveni mai tare si mai intelept. Iar daca chiar nu credeti ca etica muncii si a comunitatii, de tip vestic, clasica (nu cea actuala, cu nebunii ideologice), e superioara celei venite din Sudul Dunarii, de la otomani, atunci chiar nu stiu ce mai putem face. A pretinde ca nu suntem influentati si ca nu ii influentam, la randul nostru, pe vecinii nostri e fals, chiar absurd si neproductiv. Ce-ar fi daca, in loc de asta, am selecta si valorifica cele mai bune lucruri pe care le-am invatat fiecare de-a lungul istoriei?
andi:
știu textele astea, sunt expirate deja
vezi că și in cluj sunt inchise frigiderele cu inghețată și sucuri, chiar ieri a ieșit doamna să-mi descuie o inghețată, așa că aici nu e diferență, vezi asta și la Paris.
a propos de Occident, acolo avem deja o civilizație militarizată, cu soldați cu mitralieră pe Champs Elysee, controlatul genții oriunde intri , de frica atentatelor. Deci lacătele sunt in Occident mai nou nu in București.
legat de furt, mai mare furt ca pe centru in cluj nu ai cum să vezi : te duci la Nuka sau Toulouse să iei un vin și bei 5 minute apoi vine cu mai serviți ceva? nu mai poti sta liniștit că i-a apucat disperarea să facă bani, să bei odată să te cari să vină studenții germani că ăia lasă mai mult. La cluj te fură inclus in preț deja: case de două ori mai scumpe ca in București inseamnă că bucureștenii sunt mai bogați, nu o să fie sclavii băncilor ca la Cluj, tineri momiți cu Untold, apoi făcuți sclavii băncilor și corporației că au luat cu 100.000 ce găsești la bucurești cu 50.000….
Orașul nu mai e al clujenilor ci e o peliculă glamoroasă pe centru pentru turiști, politruci și studenții străini (că studenții români nu-și permit prețurile alea)
Exact, orasul nu mai e al clujenilor, ceea ce nu dovedeste atceva decat ca obiceiurile proaste pot fi aduse cu forta si in regiuni in care nu erau specifice. Sau o sa imi spui ca clujenii innebuniti de galagia si mizeria satanista de la untold sunt un fel de masochisti, carora le place sa se simta agresati? Exemplul Europei e din aceeasi categorie: lanturile pe frigiderele din Paris si militarizarea de care zici sunt o noutate, tot efectul importului de mentalitati si obiceiuri agresive din locuri straine, acelea de unde se emigreaza atat de frumos si liber in ultimii ani.
Și eu sunt ardelean și fost ardelenist.
m-am trezit intre timp că superioritatea ardelenească este o falsă superioritate și dincolo de brizbrizurile roz-bonbon ale Occidentului actual, moldovenii, muntenii și oltenii ne pot da incă o mare lecție de libertate, nouă, ardelenilor.
DIVERSIUNE!
-asistam (?) la
STRAMUTARE SI COLONIZARE,
toti coloratzii Planetei SINT ADUSI AICI!
IN FERENTARI/BUCURESTI AU ADUS INAINTE DE PLAN
nepalezi,
Nepalul,arza-l-ar focu,
are 30’000’000 de tuciurii!!!!!!!!!
-ardelenii vor avea nevroza multipla,
ii baga direct in psihoza!