- Unde vrei să te joci?
- ,,Nu mă joc afară. Toate prizele sunt înăuntru.”
Când am citit asta într-un articol din nr. 105 al revistei ,,Familia Ortodoxă” despre sindromul deficitului de natură, m-am cutremurat. Îmi dau seama ca părinte că, dacă aici s-a ajuns, atunci situația e îngrijorătoare și e necesar să luăm măsuri urgente să remediem ce se poate salva, iar restul îl lăsăm spre plinire în voia Domnului celui milostiv, ca Tată al nostru, al tuturor.
Astăzi, copiii petrec zeci de ore pe săptămână conectați la mediul virtual, fie că vorbim de calculator, tabletă, telefon, TV. Acum că și școala e online de luni de zile, acest timp sigur a crescut considerabil. Despre faptul că nu găsesc nici un beneficiu al ,,educației” online am mai scris. La felși despre încăpățânarea autorităților de a menține școlile închise. Nemotivat, din punctul meu de vedere. Înțeleg grija pentru sănătatea copiilor, dar le compromitem viitorul prelungind școala online. Dacă pandemia ține ani de zile, ținem mereu școlile închise?! Vorba unui prieten: Redeschideți școlile sau legalizați homeschooling-ul!
Revenind la deficitul de tot ce e natură, mă gândesc la copilăria mea petrecută la țară la bunici, jucându-mă doar pe afară cu prietenii. Pe drum, prin pârâu, prin poduri, prin pădure la plimbare cu bunicul sau dimineața singur pe deal, după ciuperci. Această petrecere a omului în aer liber e atât de benefică atât pentru trup, cât și pentru suflet. Nu știu să aibă efecte negative!
Cât despre copilăria celor de azi, e trist (puțin spus), e mai degrabă tragic că își petrec majoritatea timpului între pereți, între betoane de diverse feluri, mai ales cei de la oraș. Contactul lor cu natura și toate efectele ei pozitive asupra fizicului și psihicului e tot mai redus de la o generație la următoarea. Nu e de mirare că au crescut cazurile de autism și se vorbește deja de un autism indus de mediul virtual. Din păcate, copiii iau prea devreme contact cu tehnologia, stau prea mult în mediul virtual, ceea ce duce la dependență și la tot felul de tulburări somatice.
De ce oare preferăm să ne lăsăm copiii cu orele în fața TV-ului sau pe telefon/tabletă, în loc să ne petrecem noi acest timp cu ei? Preferabil, în natură/parcuri, etc. Cauze sunt mai multe. De la împuținarea iubirii la faptul că timpul alocat serviciului a tot crescut. Pe cei pentru care cariera e pe primul loc, în detrimentul copiilor, i-aș întreba: Merită? Veți avea poate bani mai mulți, chiar independență financiară, dar cu ce preț? Veți pierde apropierea sufletească a propriilor copii, pentru care veți fi ca niște străini. Degeaba încercați să compensați cu bani și cadouri timpul sau anii pierduți, căci de iubirea voastră și de timpul vostru au nevoie copiii, nu de cardul vostru. Ca să nu mai vorbesc de cazuri când banii i-au prăpădit pe copii, ajungând dependenți de droguri. Sau de situații când tineri de bani gata au murit în accidente de mașină, la volanul unor mașini scumpe, date pe mâna unor ființe încă imature sau chiar iresponsabile. Veți îmbătrâni și veți vedea că job-ul nu vă lasă nimic în suflet, spre deosebire de căldura, iubirea, apropierea sufletească (dacă fizică nu e mereu posibilă) a copiilor născuți/adoptați, crescuți și educați de voi, nu de mediul virtual.
Discuția despre cauze s-ar putea prelungi, dar e important să punctăm și câteva soluții, înainte de încheiere. Aș recomanda:
- să diminuăm la maximum timpul petrecutde copii conectați la tehnologie de orice tip;
- să punem familia pe primul loc (dacă pierzi locul de muncă, poți găsi altul. Dacă pierzi familia, ai pierdut tot.)
- să echilibrăm timpul dedicat carierei cu cel dedicat familiei (acesta din urmă să prevaleze sau să fie cel puțin egal cu primul). Acasă, uităm tot despre serviciu și suntem trup și suflet conectați la mediul familial.
- să stăm în natură cât de mult. Fie că e vorba de parcuri în oraș, de drumeții sau de mini-excursii la final de săptămână. Natura merită privită, spectacolul ei e real și infinit mai frumos decât orice creație virtuală a omului.
- să facem sport/mișcare, ideal alături de copii. De la alergare sau chiar mers, la plimbări cu bicicleta, la sporturi individuale sau de echipă. Cât de puțin, dar frecvent!
- să respectăm natura (dacă mergem la picnic, când plecăm, locul să fie ca înainte să venim, nu plin de gunoaie!);
- nu e o tragedie dacă se joacă alături de animale copiii, fie că e vorba de câini, pisici, capre, oi…
- dacă suntem în interior și nu putem ieși, să ne jucăm alături de copii, să le citim, nu să le dăm telecomanda în mână.
- afară, putem explora natura, construi case în copaci, planta pomi, sădi flori, merge cu picioarele desculțe prin iarba plină de rouă, profita de soare încât să ne bronzăm natural. Pentru iubitorii de munte, putem face drumeții și să dormim la cort sau merge în tabere de supraviețuire. Câte și mai câte se pot face!
Îndrăznesc chiar să afirm că suntem cu atât mai sănătoși sufletește ș i trupește, cu cât petrecem mai mult timp în natură, în detrimentul spațiilor închise. Cu cât suntem mai conectați la familie și comunitate în general, în detrimentul mediului virtual și pericolelor acestuia. Cu cât medităm mai mult la frumusețea naturală a creației ca operă fără pereche a bunului Creator, în detrimentul surogatului virtual al acesteia, ca operă a omului după cădere.
PS: ,,Natura a știut să facă și din ciulini o capodoperă.” Vasile Ghica
