Cum ne-a „salvat” un alt prinț de „ursul” Oltchim: un răspuns pentru domnul CTP

Domnul Cristian Tudor Popescu a comentat în termeni critici reacția mea după uciderea ursului Arthur, afirmând printre altele, că ar fi vorba despre „un delir antioccidental, antieuropean”. Nu știu dacă comentariile sunt cauzate doar de faptul că articolul a fost preluat (și) de George Simion. Cred însă că CTP ar fi fost la fel de critic cu opinia mea, indiferent de circumstanțe.

Dânsul zice că delirez pentru că am spus că „Arthur” este de fapt fiecare fabrică sau activ care a fost lichidat în numele salvării noastre.

Hai să vorbim despre un astfel de „urs”: Oltchim.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Nu știu dacă știți, de ani de zile, Oltchim are un acționar minoritar german, pe nume PCC. De cel puțin 10 ani, Oltchim a fost ținta unei campanii de denigrare și de contestare publică, de reclamații și contestații, inițiată de același acționar german, PCC.

Germanii de la PCC au cumpărat 1% din acțiunile Oltchim în 2007, cel mai mare combinat petrochimic din România la acea vreme, cu fabuloasa sumă de 7 milioane de euro.

Pentru că au dorit să cumpere compania, cei de la PCC au mai cumpărat acțiuni până la 12,87%. Și de-aici a început războiul. Pentru că liderii Oltchim s-au opus vânzării către nemți, aceștia au dus o campanie mizerabilă împotriva Oltchim, atât la nivel mediatic, cât și la nivel de instituții europene. Practic, mai pe românește: cei de la PCC au făcut tot posibilul să arate cât de jalnică este compania la care ei înșiși erau acționari, deși, teoretic, ar fi avut interesul ca ea să meargă cât mai bine, ca să beneficieze de dividende. Nemții s-au opus la absolut orice, blocând inclusiv achiziția Arpechim, care poate ar fi salvat marea rafinărie românească. Dacă în cazul lui Arthur vânătoarea s-a încheiat cu câteva gloanțe, în ascunziș,  în Oltchim s-a tras cu mitraliera în văzul lumii. Ani de zile.

Și până la urmă au reușit. Cu ajutorul neprețuit al unor factori autohtoni, fără discuție. Dintr-un gigant al industriei românești și est-europene, Oltchim a fost declarat falimentar în 2019. În cazul poveștii „ursului” Oltchim, numele „prințului” este Waldemar Preussner, acționarul majoritar al nemților de la PCC. Ca și în cazul lui Arthur, nimeni nu este de vină, totul a fost perfect legal. De fapt, nu: vinovați sunt aceia care au încercat să salveze combinatul vâlcean, precum Varujan Vosganian. Un corupt.

E o întâmplare că  principalii actori în distrugerea petrochimiei românești din zona vorbitorilor de limbă germană, iar beneficiarii numărul 1 sunt austriecii de la OMV. Cum fără legătură este și susținerea șefei anti-corupție de către Ambasada Germaniei. E un delir anti-occidental, nimic mai mult.

Arthur, Oltchim și Arpechim și industria petro-chimică românească nici n-au existat de fapt. Au fost doar în imaginația unor populiști, dintr-o regiune despre care se zvonește că pe vremuri era o țară cu numele de România.