Plimbarea animalelor de companie va fi afectată de restricțiile ce vor intra în vigoare de săptămâna viitoare și care interzic circulația persoanelor noaptea.
Întrebat despre această problemă, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a răspuns, vineri, în cadrul unei conferințe de presă că se pot identifica soluții.
„Dar între 23:00 și 05:00, poate că le convingem să nu ceară plimbare atunci”, a explicat Raed Arafat, potrivit Digi24.
Reamintim că, de săptămâna viitoare, România intră în carantină parțială, așa cum a anunțat, joi, președintele Klaus Iohannis. Astfel, masca devine obligatorie în toată țara, școlile se închid, iar circulația este restricționată noaptea.