Este deja cunoscut faptul că Ungaria va avea un nou canal TV LGBT, care va emite 24 de ore din 24. Dar în plus de asta, noul premier Peter Magyar a anunțat câteva personalități LGBT-friendly care vor fi instalate la Ministerul Educației, conform Remix News.
Judit Lannert va conduce Ministerul pentru Copii și Educație. Pe lângă diplomele în economie și politici sociale, ea deține și un doctorat în sociologie și a studiat în SUA. Lannert, care a afișat curcubeul LGBT pe Facebook în timpul protestelor împotriva Legii privind protecția copilului a Fidesz, nu a fost prima alegere. Rita Rubovszky, expertă catolică și directoare a Autorității Școlare Cisterciene, era așteptată să preia ministerul.
Dar Magyar a cedat rapid protestelor de stânga și a numit-o pe Lennert în acest post. Nu există nicio îndoială că Lennert are o orientare distinctă spre stânga. Ea sprijină deschis LGBT și se opune legii care interzice orice fel de educație LGBT în școlile elementare.
Dar și mai grăitoare decât Judit Lannert este alegerea lui Kriszta Bodis, care va lucra în cadrul Cabinetului Prim-ministrului, condus de Bálint Ruff. Ea va coordona asistența medicală, educația, politica socială și alte domenii.
Bódis a fost consultant socio-politic pentru Tisza în timpul campaniei electorale. Ea este cunoscută ca autor al unei cărți pentru copii cu tematică homosexuală, intitulată „Csipke Jozsika”. În cartea e vorba de un băiețel care își explorează identitatea sexuală și conștiința de sine.























