vineri, decembrie 13, 2024
ACTUALITATEAngajații din România pregătesc proteste masive pentru majorarea salariilor. Profesorul Mircea Coșea:...

Angajații din România pregătesc proteste masive pentru majorarea salariilor. Profesorul Mircea Coșea: În vară va exista o criză de lichiditate în rândul populației. Lucrurile sunt dificile pentru România

Din ce în ce mai multe grupuri socio-profesionale se revoltă, pe fondul inflației explozive. Au trecut doar câteva luni de la primele scumpiri accelerate, iar economiștii avertizează că acesta a fost abia începutul.

Față de aprilie 2021, rata inflației în România a ajuns la 14%, în acest an, informează Institutul Național de Statistică (INS), dar economiștii spun că valoarea reală este, de fapt, de peste 20%. Sindicatele Cartel Alfa susțin că prețurile pentru alimentele de bază au crescut cu 20-80%. În acest context, solicită majorarea salariilor cu minimum 200 de lei neimpozabili.

„De la o zi la alta, prețurile sunt mai mari, iar salariul minim acoperă din ce în ce mai puțin din valoarea coșului de trai, determinând sărăcirea accelerată a lucrătorilor.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Peste 40% din contracte sunt la nivelul salariului minim, iar 9 din 10 români câștigă sub salariul mediu de aproximativ 3500 lei net”, notează sindicatul.

Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.

Reacția sindicaliștilor a venit după ce guvernul a propus un proiect de ordonanță de urgență dedicat angajaților „vulnerabili” – cu salariul minim, prin care angajatorii vor putea majora opțional salariul cu 200 de RON, sumă care nu va fi impozitată.

În replică, sindicaliștii solicită ca salariile să fie majorate pentru toți angajații, nu doar pentru cei cu salariul minim pe economie.

„În fond, gândirea este benefică, doar că această majorare, așa cum o prevede propunerea de OUG, se poate aplica doar salariaților încadrați cu salariul minim de 2.550 RON brut. De ce un salariat plătit cu 2.550 lei brut (1.524 lei net) ar fi considerat vulnerabil, iar cel cu un salariu de 1.570 lei net (cu 50 de lei mai mult), spre exemplu, nu ar fi în aceeași categorie? Toate salariile aflate sub valoarea coșului minim pentru un trai decent (2.708 lei pentru o persoană in dec 2021) plasează lucrătorii într-o situație de vulnerabilitate (…)”, au transmis sindicaliștii.

Avertismentul profesorului Mircea Coșea: Prețurile vor continua să crească și în cea de-a doua jumătate a lui 2022

Dumitru Istrate, președinte Cartel Alfa București, susține că nu există semnale pozitive din partea Guvernului, motiv pentru care se pregătesc proteste masive.

„E discriminare ceea ce se întâmplă. Trebuie luată în calcul poziția noastră! Vom merge până la proteste masive de stradă, mai mult ca sigur. Am creionat în linii mari planul, urmează să stabilim calendarul”, a declarat oficialul Cartel Alfa, pentru RomâniaTV.net.

Profesorul Mircea Coșea avertizează că scumpirile din prima parte a anului 2022 au fost abia începutul. Tăvălugul va continua, iar prețurile la carburanți vor reflecta cel mai fidel noul context economic.

„Lucrurile sunt dificile pentru România. Așa cum bine știm, când prețul brut al petrolului crește, și prețul la pompă crește. Dar dacă prețul la brut scade, nu scade și la pompă. Românul a început să se bucure de răul cel mai mic.

Protecția Consumatorului și ASF nu reacționează, statul nu face nimic pentru că la fiecare litru de benzină câștigă.

Se anunță o perioadă dificilă în vară, când va exista o criză de lichiditate în rândul populației, ceea ce înseamnă o scădere a economiei. În toamnă și iarnă va fi și mai greu, pentru că vor crește prețurile, în special la energie”, a declarat fostul ministru al Economiei, pentru RomâniaTV.net.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. S-au înțeles angajații de la nu știu cer se-re-le cu angajții de la o tonetă de ziare. Cîte fabrici cu mulți salariați mai sînt? Care au sindicat? Dintrea caestea, care au șefi de sindicat neinfiltrați? Hosu? Costin?
    Dacă va fi ceva va fi aranjat mai ales că e deja anunțat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE