Episcopul Hușilor, PS Ignatie, a vorbit împotriva teoriilor gender sau identitatea de gen, despre care a spus că reprezintă „această aroganță a omului care crede că poate să își modifice inclusiv identitatea biologică”, informează siteul oficial al instituției, citat de Basilica.
Ierarhul a spus că identitatea este importantă, chiar esențială. Remarcile sale au venit în contextul Duminicii a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, sărbătorită de creștini în weekendul trecut.
PS Ignatie a vorbit și despre cei care desființează identitatea unui om din punct de vedere moral când aruncă în spațiul public un cuvânt negativ.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas și vei contribui la susținerea siteului R3Media.
„Iisus Hristos este Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit.
Este foarte important să înțelegem identitatea lui Hristos, așa cum o înțelegem pe a noastră proprie.
Noi ne supărăm foarte mult când cineva ne mototolește identitatea și pune pe seama noastră lucruri pe care noi nici măcar nu le-am gândit vreodată.
Ne supărăm când alții ne calomniază și ne confecționează o altă identitate decât cea pe care o avem. Sunt atâția oameni pricepuți în a calomnia gratuit.
Foarte ușor poți să desființezi identitatea unui om, din punct de vedere moral. Este suficient să arunci în spațiul public un cuvânt negativ. Acesta se rostogolește în spațiul public și pe nimeni nu mai interesează dacă este minciună sau adevăr, indiferent cât ne-am zbate să ne apărăm identitatea fals confecționată, împănată cu calomnii și dispreț.
Noi suntem conștienți de identitatea noastră spirituală și biologică.
Mai nou, este această aroganță a omului care crede că poate să își modifice inclusiv identitatea biologică.
Este vorba de teoriile «gender», care vor să schimbe datele naturale ale omului. Afirmă, spre exemplu, că este posibil ca un bărbat să fie locuit de o femeie, să aibă o structură psihologică de femeie, care să îl determine să schimbi ceva la el – nebunia și aroganța lumii de astăzi crede că poate schimba ceea ce Dumnezeu a lăsat în mod natural. Noi ne naștem bărbați sau femei, nu devenim, cum cred unii, bărbați sau femei.
Identitatea noastră este esențială. Când cineva ne jignește, noi ne apărăm în mod firesc. Ar trebui să ne raportăm și față de identitatea lui Iisus Hristos așa cum ne raportăm față de propria identitate.
Atunci când Îi este modificată identitatea, ar trebui să Îl apărăm. Nu că ar avea nevoie Domnul de apologeți. Noi avem nevoie să ne manifestăm dragostea față de Cel pe care îl iubim”.
Teoria gender sau a identității gen susține că genul persoanei diferă de sexul biologic al persoanei și ar fi un „construct social”. Aceste teorii permit chiar părinților să-și crească copiii în alt gen decât sexul cu care s-au născut și duc la de multe ori la tragedii.
Acest gen de idei au apărut și în România, iar recent o lege care ar fi interzis propaganda gender în școli a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională, la sesizarea președintelui Klaus Iohannis.