Ficțiunea woke (3)

Nu poate fi subliniat îndeajuns caracterul totalitar al noii religii woke, anume legătura dintre limbaj și realitate. În siajul behaviorismului și al puterii culturii asupra naturii, controlul limbajului este esențial pentru instituirea controlului totalitar. Nu doar că trebuie acum să renunțăm la experiența noastră senzorială și la cunoașterea științifică, dar și să respingem un limbaj care se străduiește să ne ofere o mai bună înțelegere a lumii.[1]

Ni se cere, sub amenințarea sancțiunii, să acceptăm epurarea limbajului, eliminarea oricăror referințe la diferențele sexuale,[2] să acceptăm iluzia celor cu putere. „Orice femeie trans este o femeie” și „orice bărbat trans este un bărbat” echivalează cu a renunța la orice conținut al celor doi termeni, bărbat și femeie.

Citește și: Ficțiunea woke (2)

Citește și: Ficțiunea woke (1)

Automat, bărbații au ciclu menstrual și femeile au penis. Astfel de afirmații obligatorii nu sunt departe de controlul totalitar al realității prin egalitatea dintre termenii contrari. Nu întâmplător, sloganul oficial al statului totalitar imaginat de Orwell conținea afirmațiile: „războiul este pace”, „ignoranța este putere” și „libertatea este sclavie”.[3] Nou-vorbirea (newspeak) este la Orwell chiar mecanismul prin care birocrația statului totalitar definește realitatea, controlându-i pe cei supuși. Cei care dețin puterea, cei capabili să definească ce este un „bărbat” și ce este o „femeie”, sunt cei care le vor spune supușilor ce este adevărat și ce este fals, ce este bine și ce este rău, ce este acceptabil și ce este interzis.

Plecând pe calea behaviorismului, adepții religiei woke cred că prin epurarea, prin corectarea limbajului, vor reuși să transforme realitatea.[4] Într-un fel, ei intuiesc puterea statului totalitar, capabil să modifice realitatea prin limbaj. Ei cred că dacă limbajul nu va mai diferenția între bărbați și femei, atunci nu va mai exista nici o diferență între bărbați și femei.[5] De aici vine și interdicția de a folosi termenul „femeie”, o respingere a realității corpului, considerat fiind că termenul „femeie” care ar putea circula în limbajul cotidian ar fi discriminatoriu.[6] De aici și impunerea socială a unor „realități” precum „corpuri cu vagin” sau chiar „organisme cu vagin”, propagate mai ales prin lucrări publicate de reviste medicale și edituri cu pretenții științifice, precum Lancet (numărul din 25 septembrie 2021).[7] Campaniile britanice de vaccinare împotriva cancerului de col uterin se adresează acum „persoanelor cu uter”, nu femeilor. Pentru că și „bărbații pot rămâne însărcinați”, spitalele britanice și americane se adresează acum „persoanelor însărcinate” și nu mai fac referire la „mamă” ci la „părintele care naște”, nu la „lapte matern” ci la „lapte uman”, nu la „sân” ci la „corpul” care alăptează.[8] Acesta este un solipsism radical, care crede nu doar că există numai conștiințe, independente de corp, ci și că aceste conștiințe sunt cele care creează lumea,[9] de fapt, un război împotriva realității și un război pentru controlul realității.

Dar poate cea mai ilustrativă dovadă a acestei campanii bine organizate de luptă împotriva realității este teoria critică a rasei. Parte esențială a noii religii woke, ea dorește transformarea trecutului în acord cu cerințele prezentului, ea dorește „repararea” unor nedreptăți istorice nu prin cunoașterea trecutului, ci prin ștergere lui (cancel culture). Făcând asta, adepții noii religii luptă nu doar cu trecutul, ci și cu spiritul universal al rațiunii. Încercând să „repare” ceva trecut, ei distorsionează prezentul. Deși par să fie conștienți de neajunsurile politice, sociale și economice pe care rasismul (științific și politic) le-a adus în viețile generațiilor anterioare, ei nu fac acum decât să reînvie spectrul rasismului. Și o fac, culmea ironiei, tot în manieră pretins științifică. Deși se etichetează pe ei înșiși drept „antirasiști”, teoria pe care o răspândesc în universități, școli, grădinițe și în afara spațiului educațional este că a omite, a trece cu vederea „diferențele de culoare” este cel mai abominabil rasism. Teoria rasei pe care o promovează reafirmă în mod constant necesitatea de a percepe relațiile sociale și întreaga viață umană în termeni de rasă.[10] Doar că, de data aceasta, rasismul este inversat. Tot sistemul DEI (diversitate, echitate, incluziune), ce a fost diseminat dincolo de mediul academic, în fapt o discriminare pozitivă inversată ce a degenerat în discriminare pur și simplu, se bazează pe preceptele că: 1) rasismul (albilor) este unul sistemic, deci cultural înrădăcinat și profund instituționalizat; 2) există și azi un „privilegiu al rasei albe”.[11]

Ambele axiome lovesc în libertatea și răspunderea indivizilor, precum și în universalitatea drepturilor oamenilor. Cum vom vedea, ele lovesc și în ideea unei rațiuni universale, împărtășite de toți oamenii, care se pot înțelege și care pot coopera pe baza acestei rațiuni împărtășite. Pe de-o parte, rasismul considerat „sistemic” afirmă că toți albii care trăiesc în prezent sunt automat rasiști (iar cei care neagă tocmai s-au „demascat” ca fiind rasiști), că ei beneficiază de avantajele rasiale chiar și fără a fi conștienți de asta. Această afirmație nu doar că le răpește albilor orice libertate, privindu-i de opțiuni și de responsabilități individuale. Paradoxal, un tânăr alb care s-ar alătura unei mișcări autentice pentru promovarea egalității rasiale ar continua să fie urmărit de acest păcat originar al sclavagismului practicat de coloniștii albi în secolele XVII-XIX. Mai mult, păcatul fiind originar, nici o „spovedanie” nu îl poate șterge. În ciuda gesturilor simbolice ale polițiștilor americani de a îngenunchea în fața celor de culoare sau ale preoților americani de a le spăla picioarele, aceste „spovedanii” ce întăresc sentimentul de vinovăție sunt fără rezultat. Fiind un „privilegiu” din naștere, unul la care nici un alb nu renunță de bunăvoie, a fi alb rămâne un stigmat de neșters. De aceea noua religie woke poate fi comparată cu o teologie a vinovăției fără ieșire, pentru că nu există nici un Mântuitor care să-ți șteargă păcat originar și care să te scoată din starea de cădere. În cazul protestanților originari, la Luther cel puțin, credința sinceră era o ieșire (și singura) din starea anterioară.

Pe de altă parte, axiomele atacă chiar fundamentul stării universale de umanitate. Atribuind (în mod vinovat) anumite caracteristici „rasei albe”, așa cum face Muzeul Național de Istorie și Cultură Afro-Americană din Washington D.C. (individualism feroce, familie nucleară, accent pus pe metoda științifică, primatul culturii greco-romane și tradiția iudeo-creștină, etica protestantă a muncii, respectul pentru autonomie și proprietate, respectarea strictă a programelor de muncă, spiritul de competiție etc.),[12] asta înseamnă că non-albii nu dețin aceste valori sau că nu sunt capabile de ele. Asta denotă că aceste elemente ale „culturii albe dominante” nu au nimic de-a face cu persoanele non-albe și, mai mult, că odată ce acestea se vor elibera de cultura dominantă albă, ele vor fi lipsite de aceste valori (pe le-au internalizat involuntar) și care nu le sunt specifice.[13]

Paradoxul acesta anti-universalist și profund rasist (ce le atribuie doar albilor valori precum punctualitatea, munca asiduă, gândirea rațională, respectul față de autoritate, politețea),[14] așa cum este el propagat de adepții religiei woke, este bine exemplificat de manualul de matematică finanțat și promovat de Fundația Bill și Melinda Gates.[15] Scopul deschis al acestuia este de a „elimina rasismul din lecțiile de matematică”. Încercând să demonstreze că „matematica este rasistă”, manualul finanțat de Gates, parte din programul de „matematici echitabile” al fundației, ajunge și el la un paradox. Anume, că matematica nu este universală. Căutarea unui răspuns „corect” nu este, conform manualului, decât dovada supremației albe. Orele de matematică nu ar trebui să perpetueze ideea că există un răspuns corect, ci să se axeze pe înțelegerea conceptelor și raționamentelor. Ideea răspunsului corect alimentează obiectivitatea (sic) și teama de conflict (sic).[16] Scopul lecțiilor de matematică ar fi acela de a angrena orientarea sociopolitică în toate aspectele educației, inclusiv în matematică, prin orchestrarea unor discuții matematice „productive”, care să stimuleze răspunsurile spontane din partea elevilor.[17] În mod evident, paradoxul rasist la care ajunge manualul Fundației Gates este că este imoral să li se ceară unor elevi de culoare exactitate în calcule, rigoare în logica matematică, efort în rezolvarea unor probleme. Că este suficient, în cazul lor, să fie încurajați să discute despre matematică când ajung acasă, să aproximeze răspunsurile și să fie vigilenți la lecțiile de matematică „rasiste”, ce pot fi periculoase.[18]

Așa cum remarcă Braunstein, nu doar că această abordare va avea consecințe practice dezastruoase pentru cei de culoare, care merg la școli ce nu fac nici un efort pentru a-i ajuta să stăpânească matematica sau să vorbească corect engleza.[19] Dar îi va afecta pe toți cei care merg la școlile unde se predă religia woke. Pentru că scopul noii educații woke este de a produce un om nou, pe deplin conformist, îmbibat de dogmele noii religii. Iar omul nou este cel pe deplin supus, cel care și-a negat individualitate și care-și urăște libertatea. Pentru că a fi alb înseamnă vină perpetuă, dar și apartenență perpetuă la grup. Noua religie înseamnă renunțarea completă la ideea de individ, de răspundere personală, de merit și excelență. Ideea de autonomie individuală este, de fapt, dușmanul de moarte al religiei woke, Satana ce trebuie distrusă. Omul nu este nimic în afara grupului, că e vorba de culoarea pielii sau de sex,[20] și orice dorință de a evada din grup este satanică. De aici și dorința de a distruge primatul rațiunii individuale, de aici dorința de a distruge solul culturii moștenite (cancel culture).

Dar obligația de a coborî sub minte, interdicția de a folosi rațiunea cu care oamenii au fost cu toții înzestrați, se manifestă plenar în decretarea biologiei ca fiind o pseudo-știință, o știință falsă a dominației de tip patriarhal, o disciplină eminamente politică, colonialistă, ce impune ideea „bolnavă” a heterosexismului și a androcentrismului.[21] De aceea, distrugerea moștenirii biologiei ca știință, denunțarea ei ca mecanism de putere, îi va elibera automat pe cei „oprimați”, anume pe femei, pe homosexuali. O anti-biologie trebuie pusă în practică, astfel, în universitățile occidentale, care să fie neapărat ginocentrică, matriarhală și homosexistă.[22] Ca atare, riscuri nebănuite (izolarea academică, imposibilitatea de a obține un post prin concurs în domeniu) apar prin simplul curaj de a afirma că există diferențe biologice între bărbați și femei.[23]

Acesta nu este un aspect oarecare al ideologiei woke. El stă la baza noii religii ca mărturisire a credinței. El este încununarea efortului de a subjuga natura culturii. El este capătul drumului behaviorist, credința în realitatea culturală, construită, arbitrară, a orice se poate cunoaște, deci și a ceea ce există deja. Incapacitatea sau lipsa de voință de a face distincție între legile universului și fanteziile culturale ale unei minorități militante vor face ca noi și noi discipline științifice să fie sacrificate pe altarul woke. Nu întâmplător, scrie Braunstein, primii profesori și oameni de știință din universitățile și laboratoarele de cercetare occidentale care au reacționat la ofensiva ideologică ce amintește de Marea Revoluție Culturală maoistă sunt de origine est-europeană. Atacând matematica, știință a universului, putem constata că niciodată ura față de rațiune nu a mers atât de departe.[24] Marele matematician de origine română, Sergiu Klainerman, fugit din România ceaușistă, recunoaște un regres chiar față de situația din cadrul regimului comunist din România, unde matematica era în mare măsură imună la presiunile ideologice.[25] De aceea, el insistă să afirme, cu toate riscurile asociate (defăimare, desfacerea contractului de muncă etc.), că nu există nimic în istoria și practica actuală a matematicii care să justifice ideea că matematica ar fi diferită sau dependentă de rasă sau de grupul etnic care o practică.[26] Nu există o matematică albă, la fel cum nu există o fizică mecanică newtoniană britanică, o compoziție franceză a aerului sau o teorie a relativității restrânse evreiești. Reluarea cu nonșalanță a celor mai josnice stereotipuri naziste nu poate decât să șocheze.

Multor chimiști, fizicieni și biologi occidentali proveniți din fosta Uniune Sovietică și țările Europei de Est le răsună în minte propaganda pe motive ideologice. De aceea, ei recunosc mai ușor tiparele ideologice, organizatorice și de acțiune ale ultimei mari încercări utopice.[27] Cu nuanțele de rigoare, noul sistem ideologic occidental diferă de cel sovietic, remarcă profesorul Klainerman, prin faptul că nu-și elimină fizic adversarii și nu-i trimite în colonii penitenciare. Noul totalitarism woke este mai blând, el acționând prin oprobriu social, sancțiuni colective, vinovăție prin asociere și discursuri impuse.[28] Desigur, nu ar trebui minimalizat riscul de „moarte socială”, mai ales în cazul profesiilor universitare. Mai mult, lupta cu o putere care se prezintă pe ea însăși ca fiind blândă și binevoitoare este mai complicată decât cu una fățiș brutală.[29] Cel puțin în cazul comuniștilor sovietici, ei erau materialiști și pe deplin convinși că există o realitate obiectivă, o lume reală. În sens filozofic, ei erau realiști. De aceea nu a existat o critică radicală a științei ca atare, în ciuda denaturărilor din motive doctrinare, ci un respect deosebit față de matematică, derivat din credința că oamenii sunt capabili să descopere adevăruri universale.[30] Nu întâmplător, sfinții și apostolii noii religii woke, dar și primii dintre adepți se recrutează din facultățile de științe umaniste, cu precădere din acele sectoare ale studiilor literare care se preocupă de idei, de imaginație, de reverie și care speră ca utopiile la care vizează să primească puterea birocrației statului totalitar modern.

Acum, marile universități americane și adepții woke din afara lor, dar răspândiți în corpul social și deținând poziții de decizie, atacă neobosit moștenirea Iluminismului.[31] Aceștia refuză universalismul, pe care-l cataloghează drept o simplă ficțiune.[32] Pentru ei nu există indivizi, ci doar grupuri pe care anumiți oameni le exemplifică. Oamenii sunt albi sau negri, heterosexuali, homosexuali sau femei și așa mai departe. Ei sunt categorii, ca atare nu ar trebui tratați în mod egal, ci „echitabil”, adică prin discriminarea negativă sau pozitivă, capabilă să corecteze inegalitățile de facto.[33] Ca atare, pentru adepții woke nu există un individ autonom, capabil să se distanțeze de grup, să nu adere la o normă unică impusă de acesta, de care aparține prin naștere sau afiliere.[34] Individul nu poate să schimbe sau să renunțe la o identitate, pentru că ar rupe legăturile cu grupul, lucru de neacceptat pentru religia woke.

Tot ce poate face individul este să acumuleze o identitate suplimentară, prin intersecționalitate, dar ea va fi întotdeauna o identitate fixă și neapărat una de victimă.[35] Ideea unui destin mutabil, pe care să-l confecționezi singur, prin merit și efort, este complet eretică în noua religie americană woke. Asta ar însemna să-ți trădezi comunitatea, iar oamenii există doar în limitele unei categorii impuse și imuabile, fie de victimă, fie de vinovat.[36] Nici o salvare autentică nu este posibilă din acest determinism pur și dur. Singură liberă este conștiința de a fi ceva, liberă să aleagă între un corp și altul, între un sex și altul. Dar această aparentă salvare nu este posibilă decât prin sacrificarea rațiunii, a Iluminismului, a științei, a legii, a liberalismului politic și constituțional.[37]

Dacă acest gnosticism, cu accente de transumanism, ar fi rămas în băncile și bibliotecile marilor universități americane, am fi asistat la simplă excentricitate academică. Evadând din campusurile universităților americane, religia woke devine însă un episod de delir colectiv. Intrând în lista de discipline, bibliografiile și codurile de conduită ale universităților europene, coborând la nivelurile de bază ale învățământului, el trece în studiourile de film, în grilele de programe ale televiziunilor naționale, în mediul de afaceri corporatist și în politicile publice europene. Prin DEI, ea infuzează normele de conviețuire acceptate și încearcă să transforme percepția tuturor asupra realității. Ca sistem de putere, el se impune în mediul academic și publicistic. Este suficient să compari marile edituri consacrate ce-i publică pe autorii woke (Gallimard, Seuil, Plon, Grasset, Stock, Routledge, Wiley, Oxford University Press etc.) și editurile de nișă care acceptă să-i publice pe contestatari. Deși există excepții, aceasta este regula.

În accepțiunea lui Popper,[38] acest tabu, aceste idiosincrazii, aceste prejudecăți particulare unui mic grup militant, încearcă să devină normă, să sufoce societatea deschisă. Rămasă în imaginarul unor indivizi, ar fi fost o halucinație de mai scurtă sau de mai lungă durată. Transpusă în coduri, regulamente, legi naționale și europene, ea devine o ideologie totalitară. Vocile dizidente din universități sunt tot mai rare, iar amenințarea cu excluderea sau cu „moartea socială” este tot mai descurajantă. De aceea, facultățile de științe umaniste dau impresia că nu mai pot fi reformate din interior, iar universitățile că nu-și mai îndeplinesc rolul, acela de a păstra și transmite mai departe patrimoniul cultural, de a contribui la progresul cunoașterii, la formarea unor minți libere și cultivate.[39] Ele sunt acum hotărâte să ne distrugă patrimoniul (cancel culture), să tragă înapoi știința (teoria de gen, colonialismul, intersecționalitatea, teoria critică a rasei), să formeze activiști needucați și dogmatici.[40]

Prin îndoctrinarea tinerilor și instigarea lor împotriva tradițiilor de civilizație, prin milițiile vigilente ce-i pedepsesc pe cei care nu se supun ei, religia woke pare mai aproape de marele delir al Revoluției Culturale declanșată de Mao decât de idealurile universității promovate de Humboldt. Această ideologie inhibă orice critică și limitează capacitatea de a promova alternative, ucigând din fașă orice contravine ortodoxiei militante. Acest cadru există pentru că, subliniază Fitoussi, validarea cenzurii antrenează autocenzura, mai ales când lumea culturală aderă la ideologia ce impune constrângerile.[41] Virtuoși, continuă el, ne supunem la ceea ce ne dictează morala mediului cultural și, astfel, respectăm noile interdicții,[42] de foarte multe ori chiar cu entuziasm. Facem asta din convingerea că, prin asta, modelăm o lume mai bună, că luptăm împotriva rasismului, sexismului, homofobiei, în avantajul minorităților.[43] În fapt, această nouă paradigmă culturală amenință civilizația occidentală. Ea ne târăște în linie dreaptă spre un regres artistic, intelectual și antropologic,[44] înspre o nouă epocă de obscurantism și amorțire, din care vom ieși cu greu, reluând experiențele somnambulilor dinaintea noastră.

[1] Ibidem, p. 105.

[2] Ibidem.

[3] George Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, trad. rom. Dana Crăciun, Iași, Polirom, 2019.

[4] Jean-François Braunstein, Religia woke, p. 112.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem, p. 110.

[8] Ibidem, p. 109.

[9] Ibidem, p. 121.

[10] Ibidem, p. 128.

[11] Ibidem, p. 130.

[12] Ibidem, p. 150.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem, p. 151.

[15] Ibidem.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem, p. 152.

[18] Ibidem.

[19] Ibidem, p. 154.

[20] Ibidem, p. 140.

[21] Ibidem, p. 169.

[22] Ibidem, p. 170.

[23] Ibidem, p. 171.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem, p. 173.

[26] Ibidem, p. 172.

[27] Pentru eșecul utopiei socialiste, vezi excelentul eseu al lui François Furet, Le passé d’une illusion. Essai sur l’idée communiste au XXe siècle, Paris, Robert Laffont, 1995.

[28] Jean-François Braunstein, Religia woke, p. 175.

[29] Ibidem.

[30] Ibidem, p. 176.

[31] Ibidem, p. 200.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Ibidem, p. 201.

[35] Ibidem.

[36] Ibidem.

[37] Ibidem, p. 202.

[38] Pentru definiția societății deschise, vezi Karl Popper, Societatea deschisă și dușmanii ei, trad. rom. D. Stoianovici, București, Humanitas, 2005.

[39] Jean-François Braunstein, Religia woke, p. 206.

[40] Ibidem, p. 207.

[41] Samuel Fitoussi, Ficțiunea woke, p. 11.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem, p. 12.

[44] Ibidem, p. 17.