Premierul Serbiei, Ana Brnabic, a afirmat marți că Serbia se confruntă cu presiuni crescânde ca urmare a faptului că nu a impus sancțiuni Rusiei, dar această presiune reprezintă prețul libertății și al capacității de a lua propriile decizii, relatează Tanjug, citat de Agerpres.
Într-o apariție pe postul Pink TV, șefa guvernului sârb a afirmat că recenta serie de alerte cu bombă din mai multe locuri din țară constituie o formă de presiune, remarcată și de cetățeni.
„Rezistăm deja de 82 de zile, suntem singura țară din Europa care nu a impus sancțiuni Rusiei, chiar și mereu neutra Elveție a impus astfel de sancțiuni, la fel și Bosnia-Herțegovina, deși nu toți din Bosnia care ar fi trebuit să aibă un cuvânt de spus în acest sens au avut un cuvânt de spus“, a menționat Brnabic.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Potrivit ei, alertele zilnice cu bombă au devenit brutale și sunt plănuite atent din străinătate.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Comentând în legătură cu aceste alerte false, ministrul de interne sârb Alenksandar Vulin a afirmat luni că Serbia este vizată de un „război special“ al cărui scop este de a pune capăt politicii sale independente și de a o forța să ia decizii sub presiune și frică.
„De la diferite adrese de e-mail din mai multe țări europene vin amenințări pe adresa unor instituții, organizații de presă și companii (…). Sunt atacuri informatice de masă, organizate și foarte costisitoare, venind de la diferite centre de război hibrid“, a susținut Vulin într-o declarație publicată de Ministerul de Interne.
Acesta le-a cerut sârbilor să dea dovadă de disciplină și să nu cedeze în fața panicii.
Puțin mai devreme luni, zeci de școli de Belgrad au primit amenințări cu bombă, ce s-au dovedit într-un final false. Au mai fost amenințate compania de apă, mai multe centre comerciale și patru poduri, dar și aeroportul Constantin cel Mare din Niș, iar meciul de fotbal din Superliga sârbă dintre Vozdovac şi Partizan s-a desfășurat cu o întârziere de patru ore, tot din cauza unei alerte de bombă.
Amenințările cu bombă au început în martie, când a fost vizat un avion al companiei Air Serbia pentru că a continuat să opereze curse către Moscova după invazia rusă din Ucraina. Ucraina a acuzat atunci Serbia că profită de pe urma războiului pentru că şi-a crescut numărul de zboruri către Rusia, în pofida sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, a consemnat și agenția croată de presă HINA.