luni, octombrie 2, 2023
ACTUALITATELegea de modificare a pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost promulgată. Pensiile...

Legea de modificare a pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost promulgată. Pensiile nu dispar. Sunt diminuate

Legea, iniţiată de deputatul PSD Alfred Simonis, modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în sensul abrogării dispoziţiilor capitolului XI care vizează acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limita de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii, anunţă Agerpres.

„De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizaţiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede actul normativ.

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare, mai stabileşte actul normativ.

Conform Ştirile ProTV, proiectul de lege nu prevede desfiinţarea acestor pensii, ci trecerea treptată la pensii pe bază de contributivitate până în 2043, a precizat, recent, preşedintele Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor, Adrian Solomon (PSD). Senatorul PSD Radu Oprea a afirmat, în plen, că proiectul aduce echitate în societate, a fost agreat cu Comisia Europeană şi va permite absorbţia banilor din PNRR.

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a susținut că „pensiile nesimțite” vor fi… diminuate. „Da, este adevărat, există în România pensii speciale nesimțite. Este la fel de adevărat faptul că, de mâine, după ce săptămâna aceasta am eliminat pensiile parlamentarilor și după ce astăzi vom vota această reformă a pensiilor, aceste pensii vor fi mai puține, cele nesimțite, și vor fi și mai puține simțite, în sensul că vor fi diminuate. Poate nu suficient. Poate că după ce facem această lege va trebui să mai avem o discuție, poate că putem împreună cu toții să găsim o formulă constructivă prin care să aducem acea echitate socială pe care o sperăm cu toții și ne-o dorim. În același timp, trebuie să recunoaștem cu toții, astăzi trebuie să recunoașteți și dvs., că astăzi, acest Guvern, această majoritate parlamentară face pentru prima dată în 34 de ani, aproape, prima reformă a pensiilor din România.”

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

CITEȘTE MAI MULT

2 COMENTARII

  1. Parlamentarii de acum ar fi in stare sa voteze sa isi puna si streagul! Pacat ca nu le cere asta de la UE via partidul de provenienta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

37,000FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate