Grupul Allianz a raportat miercuri rezultate financiare record pentru primul trimestru din 2026, cu un profit operațional de 4,5 miliarde de euro, în creștere cu 6,6% față de perioada similară a anului trecut, informează un comunicat de presă trimis pe adresa redacției R3media.
Veniturile totale ale grupului au atins 53 de miliarde de euro în primele trei luni ale anului, avans de 3,5% față de T1 2025, în termeni comparabili, excluzând efectele cursului valutar și ale tranzacțiilor de fuziuni și achiziții.
Profitul net atribuit acționarilor a urcat cu 48,4%, până la 3,8 miliarde de euro, impulsionat de vânzarea participațiilor din joint venture-urile din India. Ajustată cu efectul acestei tranzacții, creșterea de bază rămâne solidă, de 7%. Venitul per acțiune a avansat cu 50,7%, la 9,96 euro, respectiv cu 9% în termeni ajustați.
Rentabilitatea capitalurilor proprii (RoE) anualizată s-a situat la 24,2%, cu un nivel de bază ajustat de 18%. Rata de solvabilitate Solvency II a crescut cu două puncte procentuale, până la 221%.
Obiectivele pentru 2026, menținute
Conducerea grupului a confirmat că Allianz se află în grafic pentru atingerea țintei de profit operațional anual de 17,4 miliarde de euro, cu o marjă de ±1 miliard de euro.
În paralel, programul de răscumpărare de acțiuni de până la 2,5 miliarde de euro, anunțat în februarie, continuă. Aproximativ 0,3 miliarde de euro au fost deja utilizate în primul trimestru.
Oliver Bäte, CEO al Allianz SE, a declarat că rezultatele reflectă „soliditatea fundamentelor” grupului și eficiența strategiei centrate pe client, menționând că grupul intenționează să valorifice potențialul inteligenței artificiale pentru a oferi servicii „mai eficiente și personalizate”.













