Marchel, episcopul de Bălți și Fălești, ar încerca să recurgă la o metodă disperată pentru a bloca trecerea preoților la Mitropolia Basarabiei, parte a Patriarhiei Române, conform TVR Moldova.
Eparhia ar pregăti un nou statut al bisericilor care i se subordonează. Astfel, cele peste 100 de lăcașe de cult ar urma să fie lipsite de orice putere de decizie.
Informația a fost furnizată de avocatul Iulian Rusanovschi, care a precizat că mai mulți preoți s-au plâns din cauza acestei probleme. Scopul principal ar fi acela de a bloca migrarea către Mitropolia Basarabiei.
„Eparhia de Bălţi a demarat o procedură „obligatorie“ pentru preoții săi. Aceasta urmează să fie ținută în secret față de parohieni. Este vorba despre reînregistrarea parohiilor. (…) Ținută în secret față de credincioși, înregistrarea urmează a fi făcută cu participarea a zece persoane. Din acestea doar trei locuitori ai comunei unde se află biserica”, spune avocatul Iulian Rusanovschi.
Episcopul Marchel neagă acuzațiile
Prin urmare, bisericile ar urma să fie reorganizate și 7 din 10 membri ar urma să fie numiți de Episcopie. Astfel, episcopul Marchel ar prelua controlul tuturor parohiilor din raioanele Bălți, Fălești și Glodeni. Bisericile ar rămâne, practic, fără putere de decizie.
„Cu alte cuvinte, cei de la Eparhia de Bălţi vor să folosească această breşă în legislație şi să impună calitatea de membru unor oameni care nu fac parte din acele comunități. În fiecare comunitate religioasă din cei 10 membri cel puţin 7 vor fi aceeași angajați ai Episcopiei de Bălţi şi Făleşti. Acest lucru are o conotație totalitară“, a spus avocatul.
Avocatul Iulian Rusanovschi cere Parlamentului să modifice Legea privind Libertatea de Gândire, de Conștiință şi de Religie.
Contactat de TVR Moldova, Arhiepiscopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel a negat acuzaţiile.
„Minciuni de genul acesta nici nu vreau să le comentez. În genere, de statut nu am vorbit de acum din 2017 de când am făcut renovări în statutul nostru. Atât vă pot spune la acest moment şi la această temă. Atât!”, a spus el.
in Canon e pedeapsa pt. FORTARE:
-e si pedeapsa pentru MOMIRE!