Pe 26 iunie, în Italia a fost ziua paradelor homosexualității. În mai multe orașe din Peninsulă, mii de activiști LGBT au defilat pentru a cere, printre altele, adoptarea Legii Zan.
Legea Zan – denumită după inițiatorul său, deputatul Alessandro Zan (Partidul Democrat – de stânga) – prevede pedepse pentru cei nu sunt de acord cu homosexualitatea și transgenderismul.
„Mai bine cu Zan decât cu Vatican” sau „Vrem legea Zan acum!”, se putea citi pe bannerele celor prezenți, scrie Gaynews.it.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Ghidul incorect politic –despre femei, sex și feminism, de Carrie Lukas vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Trebuie menționat că legea zan ar transforma în normă juridică faptul că o femeie biologică se poate considera bărbat. Practic, cine ar afirma public că un astfel de bărbat este de fapt, femeie, ar încălca legea. Adică exact ce-a făcut liderul USRPLUS, Dacian Cioloș, după raportul Matic pe care l-a votat în Parlamentul European.
În altă ordine de idei, atât la parada gay de la Milano și cea de la Roma, au fost prezente persoane care-l imitau pe Iisus Hristos.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
În capitala Lombardiei, personajul avea tocuri, fustă scurtă și părul lung și purta cu sine o cruce(foto principal), imitând pătimirile Mântuitorului din Vinerea Mare.
La Roma, „Hristos” a purtat o coroană de spini, fiind îmbrăcat cu steagul LGBT. Prezențele au stârnit protestele politicienilor de dreapta.
Georgia Meloni, liderul partidului Fratelli D’Italia, a spus că gestul insultă credincioșii.
„Dacă e după mine mine, nu reușesc să găsesc un răspuns la această întrebare: e nevoie să arătăm lipsă de respect față de milioane de credincioși pentru a ne susține propriile teze? Și adaug: cum se împacă lupta împotriva discriminării cu violența, ura și corul de insulte și amenințări către cei care nu sunt de acord cu legea Zan? Dacă ești convins de propriile idei și poziții, nu ai nevoie să insulți pe cineva. Eu așa cred, dar evident, alții, nu”, a scris ea pe facebook.
Președintele partidului Liga, Matteo Salvini, a fost și mai dur.
„După părerea mea, înfățișarea lui Iisus Hristos cu o fustă mini și tocuri stiletto nu este o provocare drăguță, este o porcărie, o ofensă și o neplăcută lipsă de respect”, a reacționat el.
Noi creştinii….sântem nişte găini amețite.Văd că li se permite orice (aproape) acestor bolnavi psihic….bulangii mai pe româneste.
Băiii Asociaților LGBT ,primiți o provocare?
Faceți o paradă gay la arabi (în oricare dintre țarile lor) şi aduceți un Mohammed pe tocuri şi-n fustă….
Nu cred că vă surâde ideea aşa-i?
Şi mai zicem că ăia îs sălbatici;or fi ,dar işi protejează valorile….cu viața şi prin moarte dacă e nevoie.
Nouă ne e frică de o amărâtâ de amendă sau de două bulane pe spate.
Ruşine să ne fie
Bătaie de joc …asta-i “normalitatea” din zilele noastre. Români, nu acceptați aceste schimonoseli in țară. Pe ăștia dacă-i lăsăm de capul lor, vor distruge multe generații de copii.
De la recunoastere la obraznicie ?
Și totuși cine îi susține pe acești poponari in lupta lor împotriva majorității catolice si ortodoxe?au un tupeu ieșit din comun să ne arate noua ,că le place să se ardă în dos.
Daca faceau asa ceva intr-o tara musulmana erau omorati cu pietre.
depinde la ce te referi, daca se imbracau tot in Isus erau aplaudati de arabeti.
‘noua’ oranduire…………
Fantastic ce aberatii nerusinate!