Prof. Dr. Vasile Astărăstoae a reacționat la declarațiile lui Vasile Bănescu, referitoare la situația românilor din Ucraina.
Într-un articol publicat pe blogul personal, dr. Astărăstoae afirmă că prin declarațiile sale, Vasile Bănescu insinuează că românii din Ucraina ar fi vinovați pentru felul în care sunt tratați de autoritățile de la Kiev.
„Recitind textul am constatat că, de fapt, într-o manieră subtilă, se induce subliminal ideea că vina aparține mai ales ortodocșilor români și că reacția autorităților are o justificare.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Voi comenta câteva afirmații:
1. „Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română / BOR, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă”.
Ce rost are această precizare?
Este vorba de persecuții religioase, de intervenția statului împotriva unei biserici, care funcționează legal, nu de apartenență la Patriarhia Română. Este vorba de preoții ortodocși omorâți, schilodiți în bisericile ortodoxe din Ucraina, de biserici și mănăstiri luate cu asalt, incendiate, de măicuțele și călugării călcați în picioare. După raționamentul domnului Bănescu nu trebuie să reacționăm la persecuțiile celor care nu fac parte din BOR. De exemplu, când ISIS ardea biserici și martiriza preoții și credincioșii creștini (ortodocși și catolici) trebuia să acceptăm? Când fundamentaliștii islamici detonau bombe în sinagogi trebuia să aprobăm? Trebuia să aplaudăm distrugerea locașelor de cult ale altor religii?
Nu, sunt convins că nu acesta a fost mesajul domnului Bănescu. În realitate prin această introducere se induce ideea că în condițiile agresiunii Rusiei, prigoana preoților ortodocși români (care ar putea fi toți oamenii lui Putin) trebuie înțeleasă și de ce nu, acceptată.
2. „Există și o structură ecleziastică ortodoxă (în afară de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă n.n.), care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală. Patriarhia Moscovei nu a recunoscut ieșirea de sub jurisdicția ei a Bisericii din Ucraina, deci persistă încă la nivel local o ambiguitate, care se va limpezi odată cu sfârșitul războiului.”
De ce a fost necesară această precizare? Să se lase impresia că doar Patriarhia Moscovei nu a recunoscut această „structură ecleziastică ortodoxă”. În realitate, autocefalia a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului, de Bisericile Ortodoxe din Cipru și Grecia și nerecunoscută de Bisericile Ortodoxe din Bulgaria, Serbia, Polonia. De aceea, chiar dacă se manifestă autocefal, se subordonează canonic Constantinopolului. Și ceea ce se omite să se spună e că în Biserica Ucraineană slujbele se țin exclusiv în limba ucraineană”, a scris Dr. Astărăstoae.
Fostul președinte al Colegiului Medicilor l-a comparat pe Bănescu cu Pilat din Pont și l-a caracterizat drept un „reformator” al ortodoxiei române.
„De la început fac o precizare: nu urmăresc activitatea domnului Bănescu, nu sunt „prieten” cu el pe Facebook, iar în majoritatea situațiilor (de exemplu, măsuri anti-pandemice, vaccinare anti-COVID, avort etc.) am avut poziții diferite. Nu am intrat în polemică cu Domnia sa din respect pentru funcția pe care o deține.
Recunosc, este inteligent, instruit, teolog, mânuitor cu iscusință a sofismelor, dar ideile Domniei sale – progresiste și de „reformator” al ortodoxiei române nu sunt compatibile cu ideile mele conservatoare. Dar acum, presat de oponenți, m-am uitat (cu întârziere) la postarea privind situația ortodocșilor români din Ucraina”, a menționat dr. Astărăstoae.
Reamintim că dr. Astărăstoae s-a pronunțat în cazul românilor din Ucraina, acuzând autoritățile că-i deznaționalizează pe etnicii noștri.
macar Pilat a avut discernamint,
“asta e scris”
(se referea la I.N.R.I
a dat vina pe un obicei roman)
Atat îl duce capu.
Dacă n-ar fi de plans ar fi de ras.
Bănescu ori a innebunit, ori execută comanda soroșiștilor de tip sever Voinescu.
cum iși permite el să aibă păreri personale sugerând că ar fi părerea Patriarhiei? am impresia că Patriarhul e ostatecul acestei clici soroșiste.
Omul e iresponsabil să ceară românilor Bucovineni să fie „patrioți” acum că securiștii SBU dau raiduri , când duc români pe front să moară i timp ce șmekerii mafioți UKR sunt in Europa .
Ucraina folosește pretextul războiului pentru mult dorita epurare etică iar Vasile Bănescu e idiotul lor util . O să ii bată românii obrazul acestui trădător al românilor bucovineni în numele idealurilor ioropeniste