De la Șora la Rafila, cercul s-a închis

Scriam acum un an, după reclama în care emag l-a transformat din opresor în oprimat pe Mihai Șora, că la 30 de ani de la momentul 1989, societatea capitalistă și democratică din România ne-a întors în 1948, iar „călăii sunt prezentați drept victime și eroi”.

Atunci, era vorba de un gest simbol, pentru că până la urmă, Șora nu era membrul vreunui partid politic, nu era ales nicăieri și nici nu avea vreo demnitate publică.

Între timp, însă, premier al României a devenit domnul Ludovic Orban. Domnia sa este fiu și nepot de securiști. Dar nu orice securiști, ci din aceia care au făcut parte din aparatul bolșevic implantat direct de sovietici în România care s-a ocupat cu exterminarea elitelor autohtone.

Acum aflăm că „în prima linie” a celor care se vor drept „opoziția” sau „alternativa” la domnul Orban și la PNL se află domnul Alexandru Rafila. Ca și strămoșii domnului Orban, și tatăl domnului Rafila a fost cadru de nădejde al Securității care ne-a exterminat elitele.

Domnul Ciolacu, șeful „opoziției”, spune că nu trebuie să judecăm copiii după activitatea părinților. Corect, în teorie. Doar că practica ne omoară: atunci când au fost la putere, tații domnilor de azi s-au folosit din plin de păcatele părinților pentru a-și elimina concurența. Câți dintre tinerii care ar fi putut sau dorit să facă medicina nu au avut această ocazie, fiind respinși tocmai pe baza „originii nesănătoase” a părinților lor, lăsând cale liberă odraslelor de torționari?

Doar acum câteva zile, Parlamentul a adoptat o lege prin care copiii unor oameni care au fost chinuiți chiar de alde Orban Senior și Rafila Senior sunt pedepsiți din nou, doar pentru motivul că sunt fiii și fiicele părinților lor. Legea a trecut fără nici cel mai mic oftat din partea presei deontoloage, iar dl. Ciolacu nu a scos niciun sunet.

Mă uitam pe CV-ul doctorului Rafila. Impresionant. Mă întreb: dacă urmez și eu medicina, scriu câteva zeci de articole de specialitate, ajung în doar 13 ani reprezentantul României la OMS? Oare „ascendența”, „recomandările”, nu au niciun cuvânt de spus în chestia asta? Chiar asa: când sunt alegerile pentru reprezentarea României la Organizarea Mondială a Sănătății? Sau domnul Rafila este numit pe viață?

Azi, la 31 de ani de la momentul 1989, un ziarist „care merge până la capăt” pentru libertatea presei, mă refer la dl. Dan Tăpălagă, aplaudă decizia PSD de a-l atrage pe Rafila în partid, spunând că  l-a impresionat „vorbind coerent, cu subiect și predicat, fără onomatopee sau dezacorduri stânjenitoare, așa cum ne-au obișnuit majoritatea personajelor plimbate prin sediul de la Kiseleff sub titulatura pompoasă de oameni politici”. Iar Marcel Ciolacu „este de aplaudat”.

După cum spuneam și anul trecut, în România tabăra „pro-europeană” n-are niciun scrupul în a se alia cu fostele cadre de nădejde ale comunismului sovietic – pe care de altfel, din gură  îl înfierează cu fiecare ocazie -, pentru a zdrobi orice inițiativă de suveranitate autohtonă. Cazurile Orban și Rafila o demonstrează. Sau poate credeți că e vreo diferență majoră între Rafila și Orban? Aceeași înclinație spre „patria globală”, aceeași fascinație pentru măsurile care „se execută, nu se discută”, aceeași lipsă de empatie față de oamenii credincioși și țara lor. Toate se învață în familie, iar ei pun în practică ce-au văzut la părinții lor.

Așadar, în octombrie 2020, îl avem pe Șora, fost membru al Guvernului Pauker, ca reprezentant și simbol al libertății, la putere avem un fiu și nepot de torționar, iar principalul partid de opoziție defilează cu alt fiu de bolșevic. Nimeni nu mai contestă nimic esențial, în Parlament e liniște. Cercul este închis. „Paranteza” națională, dintre 1989 și anii 2000, s-a încheiat.

Ne-am întors în 1948, iar construcția societății fără patrii, fără credință și fără trecut poate să fie reluată.