Aproape toată lumea din România are o părere destul de proastă despre sistemul de învățământ. Foarte rar auzi lucruri bune de la români despre sistemul de educație din România. Toată lumea se raportează la rezultatele de la BAC și la analfabetismul funcțional, care a depășit 40% și care reprezintă capacitatea unui elev de a înțelege și de a explica ceea ce citește. Întâi s-a dat vina pe elevi, că nu mai învață, pe părinți, că nu mai reușesc să țină copiii din scurt, iar în ultimii ani, degetul se îndreaptă spre profesori, mai ales după rezultatele acestora la testele de titularizare.
Dintr-o generație, mai puțin de jumătate reușesc să termine școala și să ia BAC-ul, iar ulterior, doar 60% dintre cei care au dat la o facultate o și termină. Dacă îi asculți pe românii care fie că trăiesc în străinătate, fie că au trăit, au făcut școala acolo și apoi s-au întors în România, sistemul românesc de învățământ nu este nici mai bun, dar nici mai prost decât alte sisteme.
Cei care au companii românești și care angajează studenți și absolvenți de liceu spun că aceștia nu știu nimic, nu știu nici să pună un șurub și că trebuie să investească bani, timp și energie ca să-i învețe ce să facă. Toți se întreabă ce face școala românească, cum îi pregătește de sunt așa de slabi. George Haber, unul dintre românii care au făcut carieră în Silicon Valley, patria start-up-urilor de tehnologie din lume, spune că profesorii din SUA caută cu „lupa” studenții români, pentru că știu că sunt pregătiți și au idei bune.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Opțiunea Benedict, de Rod Dreher și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Săptămâna trecută, el a fost prezent la București, la o conferință organizată de Universitatea Politehnica, pentru a vorbi studenților despre ceea ce înseamnă să dezvolți un start-up, conform Ziarului Financiar. El a dat ca exemplu faptul că sunt mulți români la Google, la Facebook, la Microsoft și „nu există o facultate importantă în SUA unde să nu fie măcar un profesor român”.
Hrănește bine(le)! Cumpără suplimentul alimentar Etamynis (alergie la praf, polen, venin) și vei contribui la susținerea siteului R3media.
Marea majoritate a celor care lucrează în aceste multinaționale, la ele acasă, sau aproape toți profesorii români, au făcut școala în România fie în perioada comunistă, fie după 1990. An de an, școlile din afară, din Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Italia, Olanda, Germania, Austria își trimit ofertele la târgurile de recrutare de la București pentru a atrage elevii români către școlile lor. Iar acest lucru îl fac an de an, de cel puțin două decenii. Bineînțeles că aceste școli vizează vârfurile din România. Dar aceste vârfuri au făcut școala aici, în sistemul românesc educațional, pe care toată lumea îl consideră prost şi înapoiat. Ironic, marile școli din afară poate nu au aceeași părere.
Daniel Metz, președintele boardului de directori de la compania NTT Data, cu peste 1.000 de angajați, spune că sistemul românesc de învățământ nu este așa de prost cum este prezentat.
„Eu am făcut facultatea în Germania, am învățat acolo, și pot să spun că și școala lor are calități, dar și defecte. Și ei au o problemă cu învățământul preuniversitar.” Daniel Metz spune că unul dintre lucrurile bune este că sistemul educațional din România este gratis, poți să ai cursuri de limbi străine, cursuri de pian, cursuri pentru care nu trebuie să plătești, ceea ce în Occident nu este cazul. Acolo, toate aceste lucruri te costă și nu sunt la îndemâna fiecăruia. Ca român, abia atunci când te confrunți cu aceste situații din școlile germane, îți dai seama de învățământul românesc. Bineînțeles că firmele ar vrea ca cei care ies de pe băncile școlilor să fie gata și bine pregătiți, astfel încât de-a doua zi să poată să livreze rezultate pe piața muncii. Dar în niciun sistem nu se întâmplă acest lucru.
Multinaționalele prezente în România, la fel ca și școlile externe, dau la o parte această percepție proastă despre sistemul de învățământ și se concentrează pentru a-i atrage pe tineri către ei, către sistemele lor, uitându-se mult mai puțin la background. Bineînțeles că olimpicii români sunt pe lista scurtă, întâi a facultăților, iar apoi a marilor giganți din orice domeniu. Dar nici ceilalți nu sunt de lepădat. În orice situație, cel mai important lucru este să pui mâna pe resursa umană, pentru că toate celelalte lucruri se învață. Din păcate, facultățile noastre de top nu au politici de branding, astfel încât școala românească să fie o opțiune fie pentru români, fie pentru străini.
Dacă firmele caută cu disperare forță de muncă, de ce nu ar putea școlile din România, cele de top, să se ducă și să atragă studenți din alte țări, garantându-le un job după terminarea școlilor. Occidentul se confruntă de ani de zile cu o problemă majoră a șomajului în rândul tinerilor, existând țări – Spania, Italia, Grecia – unde procentul tinerilor aflați în șomaj se duce spre 25%. Aceștia nu-și găsesc locuri de muncă în domeniile pe care le-au studiat. Există joburi, dar în turism, HoReCa, curierat, logistică etc., poziții considerate inferioare. În aceste condiții, școala din România, care se confruntă an de an cu scăderea numărului de elevi, s-ar putea uita și peste graniță, folosindu-i ca exemple pe românii care au terminat școala în România și apoi fie au ajuns în poziții de top pe piața locală, fie au avut o carieră internațională, spune Cristian Hostiuc, conform ZF.
