sâmbătă, octombrie 12, 2024
ACTUALITATEInvocând „România Educată”, Sorin Cîmpeanu interzice profesorilor să mai facă meditații cu...

Invocând „România Educată”, Sorin Cîmpeanu interzice profesorilor să mai facă meditații cu copiii de la clasă. După ANAF, ministerul pune și o comisie națională să-i controleze pe profesori

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că va introduce o lege prin care se va interzice profesorilor să ofere meditații copiilor de la clasă, informează Portal învățământ.

Lui Cîmpeanu soluția i se pare „de bun simț” și invocă în sprijinul său proiectul „România Educată”, al lui Klaus Iohannis.

„La modul general, consider ca este un lucru de mare bun-simt. Meditațiile se practică în orice alt stat european. Nu poți sa interzici unui părinte care dorește o pregătire suplimentară pentru propriul copil sa facă acest lucru. Pe de alta parte, vrem sa avem relevanta notelor și vrem sa avem respectarea condițiilor de etica în sistemul de educație. Relevanta notelor are de suferit atunci când un profesor face meditații cu un elev de la clasa pe care apoi îl notează. Pe de alta parte, in activitatea de predare si evaluare la clasa ii este interzis, dorim sa propunem prin lege, se desfășoare meditații cu elevii de la clasa având ca obligație de diligenta sa depună eforturi in vederea eliminării necesitații pregătirii suplimentare, la modul general, si asta pentru atinge profilul de competente ale absolvenților din ciclul in care preda. Sunt doua aspecte: relevanta notelor si respectarea condițiilor de etica. Ambele se încadrează în principiul de bun-simt”, a spus Sorin Cîmpeanu, într-o intervenție la Digi24.

Citești și ajuți! Cumpără cartea: Cultura noastră: ce a mai rămas din ea, de Theodore Dalrymple vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Reamintim că proiectul „România Educată” a fost criticat pe larg de către specialiști în educație.„Soluții total greșite, uniformizare în jos și banalități solemne”, l-a caracterizat prof. Mircea Miclea.

„S-a trecut de la obiectivul de a crea buni cetățeni, capabili de a gândi sănătos și de a lua decizii, la crearea de forță de muncă pentru piața globală”, a spus și Mircea Platon despre „România Educată”, a lui Iohannis.

Ministrul Educatiei a afirmat ca prevederea privind meditațiile va fi cuprinsa într-un pachet legislativ care va intra în vigoare încă din acest an.

„România Educata are ca obiectiv transpunerea obiectivelor într-un pachet legislativ. Pachetul legislativ trebuie sa poată fi aplicat începând cu septembrie 2023 la nivel de planuri-cadru, curriculum și tot felul de alte lucruri de interes maxim pentru tinerele generații. Ca sa se poată aplica în septembrie 2023 avem nevoie de pregătire pentru legislația subsecventa. Deci pachetul legislativ ar trebui sa intre în vigoare în acest an, iar prevederea despre care discutam, cu interdicția de a face meditații cu proprii elevi de la clasa, sunt convins ca poate sa intre încă din anul școlar 2022 – 2023, foarte rapid”, a mai declarat Sorin Cimpeanu.

Profesorii, vânați de comisii și de ANAF

Totodată, într-o declarație pentru Hotnews, ministrul a spus ca va fi prevazuta înființarea unei comisii naționale pentru inspecție școlară, care va avea ca prerogativa verificarea normelor de etica si deontologie profesionala de către cadrele didactice. Din comisie vor face parte cadre didactice cu experienta de cel puțin 10 ani in inspecție școlară, care „au probat aspecte ce țin de probitatea morala si profesionala” și care vor verifica dacă aceasta interdicție se respecta.

Începând cu acest an, profesorii care dau meditații vor fi nevoiți sa se înregistreze la Registrul Comerțului si sa depună o declarație referitoare impozitul pe venit (Formularul 212), pana la data de 25 mai a fiecărui an, anunța ANAF, care publica un ghid privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate in particular de persoanele fizice care realizează venituri din aceste activități.

Incă de la începutul acestei luni, reprezentanții ANAF au anunțat ca și-au propus verificarea contribuabililor si mărirea gradului de conformare fiscala pentru colectarea banilor din bugetul de stat, iar printre persoanele vizate se numără si profesorii care obțin venituri din meditații.

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE