În data de 23 ianurie, Centrul Local de Combatere a Bolilor Vrancea a depistat prezența virusului pestei porcine africane într-o exploataţie comercială din localitatea Goleşti, județul Vrancea, care are aproximativ 20.000 de porci, se arată într-un comunicat al Direcţiei Sanitar Veterinare Vrancea, citat de Economica.net.
Deși doar 6 porci au murit, imediat ce pesta porcină africană a fost confirmată s-a dispus uciderea tuturor porcilor din exploataţie pentru a preveni răspândirea bolii.
Cu toate că acest virus nu afectează oamenii, legea obligă autorităţile să ucidă porcii din exploatațiile în care a fost depistată pesta porcină.
Conform sursei ceitate, exploataţia comercială din localitatea Goleşti a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost delimitate zonele de protecţie (teritoriu pe o raza de 3 km în jurul focarului) şi supraveghere (teritoriu pe o raza de 7 km în jurul zonei de protecţie), au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, și a mijloacelor de transport, precum și dezinfecția exploatației.
Proprietarii animalelor afectate vor primi despăgubiri, conform prevederilor H.G. nr. 1214/2009, modificată și completată prin HG nr. 484/2018.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
20’000 de porci?
-Ferma Dacilor!
E un scenariu brevetat atunci când vrei să distrugi economia agricolă locală: inventezi o boală, de regulă, la animale care e, de fapt, declanșată de tratamentele recomandate sau chiar impuse legal pentru animalele respective, de regulă, vaccinuri. Apoi supraestimezi pericolul și impui măsuri drastice prin care lichidezi toate animalele din arealul vizat cu scuza penibilă a unor “despăgubiri” pe care mulți dintre păgubiți nu le mai văd, în orice caz, nu în cuantumul echitabil. Partea esențială este că fondul genetic rustic, original al animalelor respective este afectat și pe cale de dispariție, ceea ce favorizează prăsila ingineriilor genetice ale corporațiilor. Și mai este că oamenii își pierd independența alimentară și ocupațională având încă o categorie de resurse puternic restricționată de către stat.
Vorbim aici de un plan de subminare a economiei naționale și a suveranității.
Dar pesta porcină din Parlament & Guvern? Pe aia nu o depistează nimeni?