În urma anunțului făcut de premierul Florin Cîțu care prevede permiterea circulației pe timpul nopții până la ora 5:00 pentru noaptea de Paști, Biserica Ortodoxă Română, prin purtătorul său de cuvânt, publică un comunicat oficial ca răspuns la rectificarea făcută de prim-ministru. Ultima hotărâre guvernamentală cu privire la sărbătorile pascale permitea accesul persoanelor doar până la ora 2:00.
„Anunțul de azi al premierului referitor la accesul liber la slujba de Înviere, care în ritualul ortodox (spre deosebire de cel catolic) se desfășoară între orele 00:00 și 04:00, se înscrie riguros în logica, în litera și în spiritul onest al dialogului purtat anul acesta între cultele religioase și autorități.
S-a decis astfel, într-un mod predictibil, accesul nestingherit la slujba de Înviere a tuturor creștinilor, precum și a credincioșilor celorlalte culte din România la serviciile religioase prilejuite de sărbătorile acestora din perioada următoare.
Aceasta, întrucât participarea la o slujbă religioasă implică pietate, ordine și cumințenie, nu dezordine, ignorare a celorlalți și zglobie neatenție.
Așa cum am comunicat recent, accesul credincioșilor la biserică în noaptea de Paști va fi posibil doar pe jos sau cu mijloc de transport personal.
De asemenea, așa cum se știe, partea slujbei de Înviere la care asistă cea mai parte a credincioșilor se desfășoară afară, în curtea bisericii.
Firește, totul trebuie să decurgă în condițiile respectării foarte atente a măsurilor de siguranță sanitară care implică și solicită acum responsabilitatea și bunul-simț ale noastre, ale tuturor.
BOR se va organiza, ca și până acum, în mod exemplar pentru sărbătorile care urmează. Detalii despre organizarea slujbelor de Florii și Paști vor fi comunicate săptămâna viitoare.”, declară Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.
Voi Bor-ul, care nu ați schițat nici un gest în apărarea poporului român și ați colaborat maxim cu guvernul scârțu,nu mai existați pentru noi.