duminică, iulie 14, 2024
OPINIISubretă șireată

Subretă șireată

Cineva m-a acuzat că sînt pro-rus. E de înțeles. O anume lume are mare nevoie de confort moral și îl extrage din ticăloșia atribuită altora. Pentru alinarea acestei suferințe, sînt gata să mă sacrific experimental.

Așadar: ce înseamnă să fii pro-rus?

Înseamnă să admiri regimul Putin și să uneltești pentru a-l aduce în propria țară? Înseamnă. Și mai înseamnă să fii atît de neghiob încît să uiți ce a pătimit țara ta sub ruși. E un alt fel de a spune că înseamnă să fii vîndut, trădător sau îngrețoșat de propria țară. Într-adevăr, există români foarte educați care își detestă compatrioții lipsiți de studii superioare și danturi la zi. Cum se numește această pornire? Aroganță, ură, dorință de domnie asupra unui popor prea dobitoc pentru a fi admis într-o democrație? Sau, poate, prostie făloasă și bună conducătoare de dezagregare națională? Întrebarea finală care planează deasupra acestei nesătul dor de mărire e: la ce bun să fi pro-rus, cînd poți vătăma de pe poziții civic-libeale?

În ce mă privește, nu știu dacă mă calific. A fi pro-rus mi se pare plicticos și rudimentar. Rusia și Ucraina îmi sînt la fel de străine și imi par egal îndreptățite la lipsă de respect. În fond, regimurile lor conducătoare nu sînt fundamental diferite și împart același amestec tulbure de naționalism, corupție și banditism.

Cum așa? Nici o simpatie pentru victimele nevinovate ale războiului? Atîta secetă poate lucra numai în capul unui scelerat, deși e de amintit că liberalilor le-a reușit, adesea, tocmai asta. În toate războaiele – repet: în toate războaiele – populația civilă e victima tragică a violenței și a delirului ideologic. Nu există excepții, fie că e vorba de populația civilă germană, rusă, japoneză, franceză etc. Deși propaganda știe să inventeze justificări și să le transforme în sfîntă furie anti-germană, -rusă, -japoneză, -franceză etc.

Ce mai înseamnă să fii pro-rus? Desigur, să-ți dorești ca Rusia să cîștige războiul declanșat împotriva Ucrainei. Adevărul e că, dacă îmi doresc ceva, îmi doresc încetarea războiului. Zeci și zeci de mii de tineri ucrainieni și ruși se măcelăresc într-un prăpăd blestemat și fabricat. Un război care distruge viitorul Ucrainei, slăbește Rusia, compromite UE și pregătește un singur lucru: supremația celor ce nu iau parte la măcel dar îl alimnetează financiar și militar.

Războiul din Ucraina e o tragedie înlesnită și alimentată de paranoia strategică tipică pentru încleștările Marilor Pueri. Pentru care am unul și același dispreț. Nu cred că a fi pro-rus e un semn de înțelepciune. Dar nici că a fi pro-american te ferește de prostie. Toate astea nu înseamnă nimic altceva decît că sînt pro-pace, nu pro-rus sau pro-american. Deasemenea: sătul de farse înălțătoare. De la Londra la București, nenumărați europeni cred aceleași lucruri. Media statistică măsurată în statele europene spune că proporția celor ce vor război pînă la înfrîngerea Rusiei e de 20%. Proporția celor ce vor pace fără întîrziere depășește o treime. Sînt acești oameni pro-ruși?

Cine ajunge la o concluzie atît de stupidă, nu gîndește ci delirează avantajos, cu ocazia noului festival al virtuții organizat de complexul media și politic la putere în și contra democrației occidentale.

Dar Rusia a invadat Ucraina! Punct! Nu mai e nevoie de argumente. Totul e clar și de neiertat! Ar fi bine ca povestea războiului din Ucraina să fie atît de simplă. Ar fi bine măcar pentru conștiința celor ce cred că s-au așezat de partea bună a istoriei și fac un serviciu admirabil vremurilor în care trăiesc. E, dealtfel, cum nu se poate mai tentant să subscrii la această ecuație în care Binele e pîngărit, din senin, de Rău iar umanitatea, în frunte cu tine, se răscoală și apără valorile fundamentale ale civilizației europene. Exact aici se află problema și dereglarea.

Apelul de nerefuzat la umanism emoțional are o funcție anume: elimină orice discuție despre geneza războiului și își tîrăște adepții în afara istoriei. Cîștigurile acestei operații curg. Mai întîi, scutirea de analiză, însoțită de impresia de curaj și autonomie. Apoi, anexarea la un curent care are propria lui direcție și agendă (ambele invizibile credinciosului). În sfîrșit, înrolarea sub stindardul clarității morale și, de aici, dreptul absolut de a exclude și condamna orice alt gînd.

Așadar, cum arată geneza războiului din Ucraina, adică suma complexă de forțe, acțiuni și idei care au făcut războiul inevitabil? Un lucru e limpede: nu știm. Cel mult, putem dibui fragmentar. Cei ce sînt siguri că știu tot folosesc un rezumat de împrumut, pus la dispoziție de autori care sînt parte a confictului și nu observatori neimplicați.

Mai întîi e de spus că invazia rusă a declanșat războiul dar asta nu înseamnă că l-a și provocat. Ilogic, nu? Și totuși, orice război se naște din antecedente. Primul foc de armă e concretizarea și nu explicația unei stări de conflict îndelung alimentate. Și în cazul războiului din Ucraina, ca în cazul oricărui război major, nenorocirea a fost coaptă de tensiunea crescîndă între cei ce cred că pot re-direcționa istoria: Marile Puteri. Etapele acestui proces dintotdeauna fatidic sînt vizibile și acum. O Mare Putere forțează, posedată de viziunea care îi promite supremația și împinge omenirea spre pragul mîntuirii. Cealaltă reacționează, de regulă masiv și pripit. Ciocnirea e inevitabilă, ca o capcană pe care nimeni n-o poate evita.

Singura expansiune strategică activă a ultimilor 30 de ani e deplasarea spre Est a complexului ideologic-militar american. Rusia a înregistrat procesul și l-a acceptat, pînă la un punct. Mai precis, pînă în momentul (NATO, București, 2008) în care expansionismul american s-a arătat pregătit să preia statele ucrainian și georgian – două puncte de ”tragere” directă, situate pe frontiera rusă. În aceste condiții și după avertismente clar formulate atît de ruși cît și de diplomați și analiști occidentali, Rusia a atacat Ucraina.

Dar nu e, oare, oricînd, de preferat exapnsionismul american? Nu coincide el cu extinderea domeniului libertății și cu restrîngerea deșertului tiraniei? Depinde ce înseamnă, mai nou, libertate și depinde ce spune clientul. Nu sînt sigur că eliberarea adusă de hegemonia Statelor Unite ar mai fi recunoscută de părinții democrației americane clasice. Sînt și mai puțin sigur că noul liberalism american mai apără sau mai respectă ceva din propria tradiție. În fond, reeducarea forțată și anularea propriei culturi, așa cum sînt ele practicate și recomandate de campionii progresismului american, eliberează exact în măsura în care pun capăt libertății.

Oricum, înainte de a accepta automat echivalența libertate= expansiune progresistă americană, ar trebui găsit acel consimțămînt sau acea aspirație internă care fac dintr-o societate pacientul voluntar al shimbării de regim. Din acest punct de vedere separația a fost, de multă vreme, clară. Exportul de democrație are un palmares pozitiv, deși imperfect. Anexările comuniste au un palmares sută la sută catastrofal. Dar separația a dispărut și am ajuns să ne întrebăm, din ce în ce mai neliniștiți: de unde și pînă unde a devnit acceptabil ca expansiunile declarat democratice să preia tehnicile și abuzurile imperialismului comunist?

Expansiunea NATO-americană a fost mereu prezentată ca proces pozitiv-preventiv, singurul care ar putea feri Europa (Estică) de pericolul rusesc. Numai că, din această prezentare, lipsește partea real-istorică. Rusia nu mai e un stat comunist, deși clișeul continuă să fie întreținut în mediile analitice occidentale. Evident, Rusia nu e Geneva dar nici comunistă nu e. Rusia a rămas o Mare Putere, consolidată după deceniul de anarhie mafiotă al anilor ’90. Exact în această calitate stă Rusia la masa de joc. Iar asta înseamnă o ciocnire de interese și influență cu puterea americană și ascensiunea ei formidabilă de după 1989.

Dacă Rusia păstra pulsiuni comuniste, am fi aflat-o, în creierul și pe pielea noastră. Însă, în ultimii 30 de ani, noul regim rus a acceptat, mai mult sau mai puțin tacit, încorporarea Europei de Est în Alianța NATO și în Uniunea Europeană. Ori de cîte ori Rusia a intervenit militar, a făcut-o (în Moldova, Georgia și Ucraina) ca Mare Putere, în căutare de echilbru strategic și nu ca exportator de ideologie. Dimpotrivă, rolurile par să se fi inversat. Unda americană de șoc ideologic și cultural e cea care a avansat și a atins, acum, frontierele Rusiei. Asta răspunde la întrebarea pe care multă lume evită sau nu reușește să și-o pună: de ce a atacat Rusia Ucraina tocmai acum? Și de ce a respectat independența Ucraieni vreme de 30 de ani?

Alt lucru trecut sub tăcere privește originea mult cîntatei diferențe calitative între ”democrația” ucrainiană și autoritarismul rus. Datorăm această revelație unei instanțe lipsite de credibilitate. E vorba de presa și de rapoartele internaționale care au descris Ucraina, în mod repetat, pînă în februarie 2022, ca stat fără lege, corupt și dispus la frisoane fasciste. După februarie 2022, aceeași presă și aceleași rapoarte internaționale au descoperit că Ucraina e un stat dăruit democrației, în mare progres juridic, pregătit de admiterea în UE și înflăcărat de patriotismul cetățenesc al luptătorilor din batalioane neînfricate (foștii dezaxați naționaliști, naziști și anti-semiți).

Dar realitatea de corupției globale de presă e trivială. Boala constituivă cu adevărat periculoasă e alta.

Există o corupție strategică, probabil cea mai devastatoare dintre toate formele de delapidare, pe care Ucraina o ilustrează în mod extrem. Vorbim, aici, de auto-delapidare națională, de capacitatea profund negativă a unui stat de a-și diminua șansele și de a atrage asupra sa tragedii hrănite de ambițiile altora. Acest tip de comportament trădează, înainte de toate, o disponibilitate vecină cu haosul, sub care gîlgîie o nesiguranță masivă asupra propriului rost pe lume.

Ucraina e un spațiu cu statalitate fragilă, prins, geografic, între două enorme blocuri de interse (UE și Rusia) și, strategic, între două forțe militare continentale (Statele Unite și Rusia). Dacă ești presat și condiționat din atîtea părți, dacă ești, adică, menit să supravițuiești ca stat tampon, nu te poți lăsa folosit ca pion, într-o ciocnire care nu-ți poate aduce decît ruina. Asta nu se poate numi strategie.

Din păcate, asta a făcut și face rețeaua politico-oligarhică la putere în toate regimurile ucrainiene ale ultimilor 30 de ani. N-ar trebui uitat că V. Zelenski a cîștigat zdrobitor alegerile (inclusiv voturile minorității ruse) promițînd pace cu Rusia, după care a intrat în orbita unui protector aflat la celălalt capăt al lumii, după care a fost pe punctul de a face pace cu Rusia, după care, în martie 2022, a cedat presiunilor britano-americane, după care a rămas crucificat într-un război care îi va mutila țara. După care?

După care o mulțime de state est-europene ar trebui să absoarbă lecția și să rețină unde duc logodnele startegice în serie și promiscuitatea geo-politică. Un stat își poate avea de grijă numai după ce știe ce e iar asta nu vine nici din puterea banilor traficați de rețelele care au luat locul statului, nici din livrarea către protectori cu interse mult deasupra nevoilor tale. Restul e bomardament dez-informațional și trece repede, înghițit de uitare, odată cu propria ta țară.

Propaganda, clișeele plantate de sus și refuzul realității nu sînt instrumente de cunoaștere și nu formează opinii ci alimentează prejudecăți. Prea mulți din contemporanii tragediei ucrainiene se mulțumesc să își piardă timpul șuierînd refrene pescuite din aer. Verdictele construite în acest fel nu sînt un fel de a fi de față și lucid. Sînt o subretă șireată, învățată să-i rătăcească pe cei ce se cred slujiți de ea.

La capătul operației așteaptă o recompensă de nerefuzat: a acuza pe altcineva că e pro-rus.

Articol apărut inițial pe blogul autorului și preluat cu acordul acestuia

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

 

1 COMENTARIU

  1. Tot o aburiți și o suciți în explicații și argumente!
    Atâta timp cât Rusia și-a depășit granițele cu intenția de cucerire, atunci, absolut orice acțiune care încearcă să-i trimită inapoi la ei acasă este permisă!!!
    Chiar dacă asta înseamnă să defilăm prin Moscova!
    Altă gândire, chiar si cea pacifistă, te face PRO-PUTIN!
    Am.zis!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,500FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE