Poate că încă nu ați auzit de Sound of Suru, dar cu siguranță, acest nume nu vi se va mai părea necunoscut în curând. Și asta pentru că evenimentul programat pe 13 august pe Valea Moașei, la Sebeșu de Sus, chiar la poarta de acces în Munții Făgăraș, este mai mult decât un festival de muzică. Este o stare de spirit cu totul aparte care se desfășoară într-un decor natural cu totul impresionant în inima României.
Totul a început în martie 2020, când Raul Carpiuc împreună cu frații lui s-au decis să organizeze un eveniment la Căminul Cultural din Sebeșu de Sus, localitate aflată la 30 de km de Sibiu. Ideea lor a fost simplă: de a readuce atmosfera balurilor care se organizau la căminele culturale în urmă cu foarte mulți ani. Iar ca muzică, au ales piesele retro care au scris istorie de-a lungul anilor. Evenimentul din martie 2020, chiar înaintea pandemiei, a fost un real succes, iar comunitatea de acolo aștepta o nouă ediție, care să fie organizat chiar în aer liber.
Cum vara anului 2021 a venit cu ceva ”relaxări”, fiind permise evenimentele în aer liber, Raul Carpiuc s-a gândit să repete experiența ultimei petreceri, doar că de această dată locația să fie pe Valea Moașei: ”Am contactat o prietenă și i-am povestit despre evenimentul pe care vreau să îl organizez împreună cu frații mei. A fost foarte entuziasmată de idee și a acceptat imediat să ne ajute cu promovarea. Astfel, în mai puțin de o săptămână am organizat Sunset Party.”
Așa a luat naștere conceptul de Sound of Suru, întrucât totul s-a petrecut la poalele muntelui Suru, iar prima ediție desfășurată sub acest nou nume a avut loc în iulie 2021. Evenimentul a fost un real succes, unul dintre scopurile sale fiind promovarea minunatei zone din împrejurimi, iar genul muzical s-a diversificat. Nu a ramas doar retro, muzica de festival fiind principalul motiv pentru care publicul a dansat pana in zorii zilei.
Iar în această vară, pe 13 august 2022, începând cu ora 18, Sound of Suru își va intra în drepturi depline pe Valea Moaşei din Sebeşu de Sus, judeţul Sibiu, unde, pe lânga muzica deosebită, participanții vor avea parte de: zona de camping, bar, food truck și coffee bar. Organizatorii sunt optimiști că Sound of Suru va deveni in viitor un adevarat festival de renume în România.
























