ACTUALITATERevista presei pentru o agendă națională: 30 martie

Revista presei pentru o agendă națională: 30 martie

NAȚIONAL

  1. Realizările guvernului de dreapta privind gradul de îndatorare al României:
  • Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) totaliza, la finele primei luni din acest an, peste 503,6 miliarde de lei, respectiv 47,8% din PIB. Sursa.
  • Guvernul va împrumuta 131 miliarde de lei, de aproape 6 ori mai mult decât în 2020. Sursa.
  • Cheltuieli au crescut cu 11%, în timp ce veniturile au avut o creștere de aproape trei ori mai lentă (4,1%). Sursa.
  • S-a înregistrat cel mai mare deficit bugetar din ultimii 10 ani: 12,76 miliarde de lei (1,14% din PIB) numai în primele 2 luni ale acestui an. Sursa.
  1. Statul împotriva statului: sistemul energetic național grav afectat de taxele pe care statul și le impune singur: producătorii privați de energie din surse hidro, dar și Hidroelectrica vor avea mari probleme economice dacă Parlamentul va aproba taxa de 33 de lei/MWh pentru apa turbinată. În momentul de față taxele reprezintă cca 35-40% din cifra de afaceri a unui producător. Conform PATRES (Organizația Patronală a Producătorilor de Energie), firmele mici din industrie riscă falimentul. Sursa.
  2. În mai multe orașe din țară, printre care București, Sibiu, Constanța, Iași, Oradea, Brăila, Cluj-Napoca, Brașov, Ploiești, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, sau Alba Iulia, protestele împotriva restricțiilor anti-coronavirus au continuat și luni [1]. Gazetarul Marius Tucă a declarat că acesta este un răspuns la transformarea României într-un stat polițienesc de către Vlad Voiculescu, Raed Arafat, Florin Cîțu și Lucian Bode [2]. Ca urmare a multiplelor proteste, coaliția de guvernare analizează o așa zisă relaxare a restricțiilor condiționând anumite activități (concerte, sală de sport) de obligativitatea vaccinării [3]. Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3.
  3. În condițiile în care țara noastră primea în 2020 un ultimatum din partea Comisiei Europene în privința exploatării ilegale de lemn [1], iar potrivit ultimului raport UNESCO Romsilva este incapabilă să protejeze făgetele multiseculare și le exploatează abuziv și planificat [2], reprezentanții Prolemn (ai căror acționari majoritari sunt grupului Hayat Holding, cel mai mare jucător din domeniul exploatării forestiere din Turcia) susțin că stocul de masă lemnoasă din pădurile României s-a majorat cu 133 milioane mc, între cele două cicluri ale Inventarului Forestier Național (2012 – 2018). Sursa 1, Sursa 2, Sursa 3.
  4. În condițiile în care România are unul dintre cele mai îmbătrânite parcuri auto din UE (3 din 4 mașini având o vechime de peste 10 ani) [1], circa 2 milioane de mașini nu au RCA și alte cel puțin 5 milioane au RCA la firme care plătesc greu sau deloc [2]. Sursa 1, Sursa 2.
  5. Conform unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research 78% dintre români sunt de acord cu afirmația potrivit căreia: „Românii sunt priviți ca fiind „cetățeni de mâna a doua în Europa”. Sursa.

 

ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA

  1. Trei tineri din Sfântu Gheorghe au inițiat o acțiune caritabilă prin intermediul căreia și-au propus să-i ajute pe cei nevoiași. Tinerii adună lucruri precum: haine, rechizite, obiecte de uz casnic, sau alimente și le împart celor care au nevoie. Sursa.
  2. Deputatul sătmărean Nagy Szabolcs a mediat o întâlnire între reprezentanții industriei textile și DRW Satu Mare (Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest) pentru a identifica modalități de susținere a firmelor sătmărene, dar și pentru a proteja forța de muncă din industrie. Sursa.
  3. Manifestări culturale românești în Covasna: în cursul lunii martie, angajații Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR), în parteneriat cu unități de învățământ din comunele Vâlcele, Sita Buzăului și Barcani, au organizat mai multe ateliere de lucru dedicate elevilor din respectivele comune (scriere pe tăblițe, „Păpușile bunicii”, „Muzeul din școală”, etc.). Sursa.
  4. Consiliul Director al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a acordat distinsului cărturar Ioan Barbu, premiul „Pr. prof. dr. Ilie Moldovan” pentru publiciștii care au relatat cu obiectivitate și consecvență problematica specifică a dăinuirii românești în județele Covasna şi Harghita și a conviețuirii interetnice româno-maghiare din zonă. Sursa.

MINORITĂȚI ETNICE

  1. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice din România, condus de Cseke Attila-Zoltán, plătește din bani publici afișarea de panouri stradale în limba maghiară la Miercurea Ciuc, nerespectând astfel limba oficială de stat. Sursa.

DIASPORA

  1. Italia: Un scriitor italian, Marco Bolzano, a dedicat o carte (Romanul „Quando tornerò” – Când mă voi întoarce) sacrificiilor făcute de româncele care lucrează în Italia ca îngrijitoare de bătrâni [1]. Sursa 1.
  2. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, s-a întâlnit luni, 29 martie 2021, la Palatul Patriarhiei, cu noul secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Oana Ursache. Sursa.

COMUNITĂȚI ISTORICE

  1. Senatorul AUR Claudiu Târziu, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni, a primit ordinul Sfântul Voievod Ștefan cel Mare din partea IPS Părinte Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor. Sursa.
  2. În cadrul unei conferințe de presă organizată cu ocazia celor 100 de zile de mandat al primarului de Cernăuți, Roman Kliciuk, viceprimarul orașului Igor Krohmali a vorbit despre planurile autorităților privind lansarea unei curse aeriene regulate de pasageri către București. Sursa.

INTERNAȚIONAL

  1. Rusia, prin Gazprom, va finaliza, anul acesta construcția gazoductul Nord Stream 2, către Germania, indiferent de sancțiunile suplimentare impuse proiectului de SUA (în încercarea de a reduce influența Rusiei asupra UE). Odată finalizat acest proiect, Rusia își va dubla capacitatea de a transporta gazele către UE. Sursa.
  2. Câștig al libertății religioase și de exprimare în SUA: vineri, Curtea de Apel a Circuitului 6 (instanța federală aflată sub Curtea Supremă) a decis că Universitatea de Stat Shawnee a încălcat drepturile Primului Amendament ale profesorului Nicholas Meriwether în legătură cu solicitarea ca acesta să folosească pronume și titluri feminine pentru un bărbat biologic care se identifica a fi femeie. Sursa.
  3. Anul acesta, Ankara va deschide o licitaţie pentru proiectul Canalul Istanbul, o rută maritimă artificială paralelă cu Bosforul care va conecta Marea Neagră de Marea Marmara. Sursa.
  4. Washingtonul a asigurat Kievul de sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea Ucrainei. Sursa.
  5. După încheierea unui acord de cooperare pe termen lung cu China, Iranul intenţionează acum să semneze un acord asemănător cu Rusia. Sursa.
  6. Ministrul Apărării din China a declarat la Belgrad cu ocazia comemorării a 22 de ani de la bombardarea Iugoslavie că: „Armata de Eliberare a Poporului nu va permite niciodată ca istoria să se repete”. Sursa.
  7. Nava Ever Given, care eşuase pe Canalul Suez (care face legătura între Marea Roşie şi Marea Mediterană, fiind cea mai scurtă rută maritimă între Asia și Europa), în urmă cu o săptămână, a fost repusă în circulaţie. Aproximativ 450 de nave erau blocate din cauza incidentului maritim [1].Unul dintre efectele imediate ale deblocării traficului naval a fost scăderea cotației barilului de petrol [2]. Sursa 1, Sursa 2.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul global și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume susținerea cauzei naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Trebuie să știți: nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă îți place și dorești să citești și în continuare materiale pe R3Media, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Fiți LEI pentru R3: Am strâns 16.620 de lei din 34.620...

Dragi prieteni, de azi începem o nouă colectă pentru a asigura finanțarea siteului R3Media, dar de data asta pentru următoarele șase luni. Grație vouă, dragi prieteni,...

Articole relaționate

Cele mai citite