Profesorul Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice al Academiei Române, a vorbit la Țebea, cu ocazia ceremoniilor care au marcat 150 de ani de la trecerea la Domnul a marelui erou național, Avram Iancu.
În discursul său, Dan Dungaciu a explicat de ce legenda lansată de unguri conform căreia Avram Iancu ar fi „murit nebun” este falsă.
„În 1872 s-a petrecut, și am să trec repede peste asta, unul dintre cele mai mari operațiuni de dezinformare, cum am zice asta, adică lansarea în presa austro-ungară, în 1872, anul trecerii sale la Domnul, a unui fake news: cum că Avram Iancu ar fi înnebunit încă din 1850, a devenit tulburat la minte şi de atunci „rătăcea fiind dedat băuturii prin părţile muntoase ale Transilvaniei”. Articolul a fost preluat în multe alte publicații din Imperiu. Alte teze spuneau că „Avram Iancu a fost silit să ducă o viaţă de mizerie, cerşind prin satele din munţi ca lăutar orb”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Istoria Românilor, de Petre P. Panaitescu, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media
Nu vrea să insist asupra acestui abuz de interpretare, căci a fost clarificată, în termeni de fapte concrete. La 20 decembrie 1850, de pildă, – anul în care ziariştii austro-ungari susţineau că ar fi înnebunit – Avram Iancu îşi scria, lucid și cu propria mână, testamentul: „Ultima mea voinţă. Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba togma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa adusă să prefac în nimic. Nu sciu câte dile mai voi ave, un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că viitorul este nesigur, voiesc dară şi hotărat dispun ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunei pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare credand că luptătorii cu arma legii vor pute scoate drepturile naţiunei mele. Câmpeni, 20 dec. 850″. Cu un scris de mână sigur, clar şi concis în exprimare, este puţin probabil că testamentul de mai sus a fost opera unui alienat mintal”, a explicat profesorul universitar.
Dan Dungaciu a vorbit despre evenimentele din zilele noastre, afirmând că ar fi nevoie de un Avram Iancu, în contextul acțiunilor Ungariei din zona de Vest a țării.
El a criticat autoritățile române pentru lipsa de fermitate în relațiile cu Ungaria, care i-a permis acesteia să intre nemijlocit în Transilvania.
„Al doilea motiv de emoție, atunci când mă gândesc la Avram Iancu, este iarăși de o acută actualitate. Și acest al doilea motiv de emoție, și un lucru pe care simțim nevoie să îl învățăm de la Avram Iancu, este… fermitatea lui.
Când ne gândim la Avram Iancu, ne gândim, fatal, și la asta, chiar dacă nu o spunem. Și nu e vorba că trebuie „să punem pumnul în pieptul furtunii, că de nu, pierim” – vremurile s-au schimbat. Dar e vorba de capacitatea de a spune și NU, de a ne impune, de a fi, în numele intereselor tale, uneori, ferm. Dorul de Avram Iancu este, fie și tacit, dorul de o voce fermă, de o privire fulgerând, de o severitate înțeleaptă.
Nu le avem azi.
Și e suficient să te uiți în jur. Este cel puțin ridicol, și deplasat, să vezi cum autoritățile române nu sunt în stare să fie limpezi în demersurile lor, să le vezi cum se învârt în cerc precum un câine care încearcă să își prindă singur coada, atunci când transmit, de pildă, autorităților de la Budapesta că orice proiect de investiții al Ungariei în România trebuie făcut doar cu acordul strict al Bucureștiului și că nu trebui să fie dedicat doar maghiarilor din România.
Perfect de acord! Doar că acel proiect de investiții al Ungariei este lansat din…2017! Este un document oficial, se numește Planul Kós Károly detaliază şi concretizează, după cum o şi spune: „decizia guvernului ungar de a iniţia un program de revitalizare economică pentru cetăţenii maghiari din România”.
Mai clar nici că se putea. Deci, vecina noastră Ungaria, parteneră în NATO şi colegă de UE, iniţiază şi aplică un plan amplu (doar) până la Carpaţi – acolo unde se termină pentru Viktor Orban Europa Centrală -, dedicat expres (doar) cetăţenilor de etnie maghiară. Un plan în care nu apare niciodată, explicit, nici „statul român”, nici „guvernul României”, care vorbește explicit destre „Partium” și „Ținutul secuiesc” – entități administrative inexistente în legislația românească – şi care poartă numele unuia dintre personalităţile maghiare – Kós Károly – iniţiatorul şi promotorul „transilvanismului”. În realitate, dincolo de aparențe, „transilvanismul” a fost și este o ideologie de substitut. Rădăcina ei majoră nu a fost în niciun caz „prezervarea diversităţii etnice a Ardealului”, cât… înfrângerea Imperiului Austro-ungar, destrămarea imperiului şi unirea Transilvaniei cu România. Intrarea regiunii în statul român este raţiunea „transilvanismului”. „Transilvanismul” a fost, de fapt, singura ideologie care a mai rămas intelectualităţii maghiare pentru a NU accepta, fie şi tacit, integrarea regiunii în statutul român, pentru a nu legitima 1 decembrie 1918, pentru a ridica o baricadă chiar şi atunci când era evident că lupta era pierdută… Cum avea să spună un senator maghiar de la Budapesta în interbelic, „a fi transilvanist înseamnă a trăi periculos si a rămâne maghiar.”
Acesta a fost, de fapt, mesajul lui Kós Károly, şi de aceea a fost el decorat după Diktatul de la Viena de către alt „transilvanist” celebru, amiralul Miklós Horthy.
În realitate, și trebuie să reamintim asta aici, Kós Károly nu dădea doi bani nici pe români, nici pe multiculturalism. Proba? Niciodată, înainte de 1918, marele arhitect nu a pledat pentru o recunoaştere reală şi o integrare armonioasă a majorităţii româneşti – pe care nu o menţiona niciodată şi de care nu îi păsa. Transilvania însemna până atunci doar unguri, saşi şi secui. „Revelaţia” transilvanismului ca mod de relaţionare cu românii a venit doar atunci când Transilvania a intrat, prin Unire, în componenţa Regatului României. Şi nici asta nu s-a petrecut brusc, ci pe etape, adică doar atunci când Kós Károly s-a convins că altă posibilitate nu mai este. Primul său gest „multicultural” îl face în primăvara lui 1919, când organizează aşa numita „republică de la Călata”, o entitate de autoguvernare maghiară apărută ca reacţie la Unirea de la 1 decembrie 1918. Evident, asemenea iniţiative marginale nu aveau nicio şansă. Aşa că devine „transilvanist”. Recunoaşte, la începutul anului 1921 – împreună cu Paál Árpád şi Zágoni István – că lupta pare pierdută şi că nu mai poate fi dusă ca înainte. De aceea a adresat un apel către maghiarimea ardeleană cu titlul debKiáltó szób (Glasul care strigă), iar una din enunţurile-cheie ale documentului sună astfel: „Trebuie să ţinem cont de forţele noastre, să ne organizăm munca, trebuie să ştim scopul pe care vrem să îl atingem”. Iar Kós Károly îl ştia foarte bine, că de asta a fost decorat ulterior. Nu e deloc întâmplător că acest citat din 1921, ambiguu, dar limpede în ambiguitatea sa, este şi motto-ul din 2017 al Planului guvernului maghiar de acţiune în Transilvania. Âl citez încă odată: „Trebuie să ţinem cont de forţele noastre, să ne organizăm munca, trebuie să ştim scopul pe care vrem să îl atingem”.
Simbolistica documentului e totul. Iar planul ungar de investiții în Transilvania este expresia formală a „transilvanismului”, îndeplinind aceeași funcție strategică. Așa cum „transilvanismul” năzuia să impună co-suveranizarea ungară în Transilvania, planul de investiții ungur nu face decât acelați lucru, impunând, prin prezența masivă a Ungariei în Transilvania, o co-suveranizare de facto, înainte de una de iure. O cărămidă solidă în efortul de de-suveranizare a României în Transilvania şi revitalizarea „transilvanismului”, aşa cum a fost gândit în realitate de iniţiatorii acestuia: „calea spiritului ungar în Transilvania trianonică”.
Și în aceste moment ți-e dor un pic de Avram Iancu și îți vine, excedat, să „scuturi gorunul”…”, a spus Dan Dungaciu.
Discursul său poate fi citit, integral, aici.
Fals,dle Dungaciu,fals ,cautati un actor bun care sa joace rolul dvs.