Jurnalistul Mădălin Ionescu a explicat pe Facebook ce se întâmplă cu adevărat cu cursul valutar în România și cum sunt folosite rețele de agitatori să scoată lumea în stradă pentru îndeplinirea unor scopuri politice.
Jurnalistul Mădălin Ionescu: De fiecare dată când în România apare ideea unei majorități politice „altfel”, mai protecționistă, mai puțin docilă, „mai puțin aliniată” (deși în România nimic nu se face fără ordin de la Bruxelles, Paris, Berlin sau Washington)… se întâmplă ceva.
Crește euro. Și nu doar atât. Devine subiect de isterie mediatică. Titluri apocaliptice. „Experți scoși din sertar”. Ni se spune că debarcarea actualei coaliții guvernamentale va avea „costuri uriașe”. Aceleași marote folosite de doi ani, deși peste 50 la sută din români nu mai vor această alianță la putere. Asta spune un sondaj Europa FM din aprilie. Habar nu am dacă e sau nu adevărat, dar asta zice sondajul.
Da. Cursul valutar reacționează la incertitudine. Asta e normal. Doar că, la noi, reacția economică vine la pachet cu o propagandă teribilă. Mă aștept ca grupurile de agitatori să încerce, prin rețelele de militanți profesioniști, scoaterea în stradă a unui public sensibil la povești de tipul: „Spune nu Rusiei!”, deși cred că, de fapt, se spune nu Washingtonului.
Moțiunea de cenzură e un instrument democratic, în principiu. Numai că, la noi, unii consideră că ar trebui interzisă. Să ieși în stradă pentru că unii din Parlament au inițiat așa ceva ține de zona reflexelor autoritare, de tip bolșevic. Oricum, e un joc de sistem. În interiorul sistemului. Cu influențe din afară. Meciul SUA–UE?
Mădălin Ionescu: În România nimic nu se face fără aprobare de la vreun „licurici”
Revenind la leu. Povestea este mereu aceeași. „Euro explodează.” „Investitorii fug.” „Se închid robinetele europene.” Apocalipsa, varianta economică, ediție revizuită și relansată periodic.
Banca Națională a României are, teoretic, rolul de a ține lucrurile în echilibru. Și, de multe ori, chiar le ține. Problema e că, în aceste momente, nimeni de la această instituție nu iese să explice cum de crește brusc euro atunci când există perspectiva schimbării unei coaliții care are până acum performanța „recesiunii tehnice” și perspectiva vânzării unor pachete de acțiuni ale unor companii românești de stat. Nu mai zic nimic de straniul instrument de finanțare „SAFE”. Sunt 8 miliarde de euro cu cântec aici. Miză mare. Deocamdată nu intru în detalii. De asta țipă unii atât de tare în perioada asta?
Noi trebuie să ne speriem, însă, că a crescut euro cu „2 bani”. „Se va face 7 lei”, spun unii. Poate să ajungă și zece. La noi totul e controlat. Sau aproape totul. Nu cred în piața financiară liberă românească. Isteria va fi imensă. Din nou. „Poate ne mai cred o dată” – și-or spune unii. Și, poate, chiar le iese. Din nou. Nu cred nici în marea salvare de după eventuala debarcare a lui Bolojan. În România nimic nu se face fără aprobare de la vreun „licurici”, oricare ar fi el. Atât.
