Potrivit premierului polonez Mateusz Morawiecki, Vladimir Putin împinge Belarus într-o criză „înscenată” a migranților la granița cu Polonia.
Moscova se află în spatele crizei migranților care se desfășoară la granița cu Belarus, a afirmat premierul polonez Mateusz Morawiecki, susținând că autoritățile de la Minsk sunt doar instrumente ale presupusei politici „neo-imperiale” a Rusiei.
Premierul polonez a arătat cu degetul spre Rusia în timpul unei sesiuni extraordinare a parlamentului țării, convocată marți pentru a evalua criza în desfășurare de la frontiera țării. Disensiunea de la graniță, în care mii de migranți ilegali se confruntă cu poliția și armata poloneză, a fost organizată în mod deliberat, a susținut el.
Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „Geografie elementară” de Charlotte Mason și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Migranții, care nu sunt refugiați legitimi, au fost folosiți ca „scuturi umane” pentru a „destabiliza situația din Polonia, statele baltice și Uniunea Europeană” în ansamblu, a susținut Morawiecki.
Cu toate acestea, președintele belarus Alexandru Lukașenko nu este un actor independent în criză, ci doar un furnizor al politicii „neo-imperiale” a Rusiei, a continuat oficialul.
„Cel mai recent atac al lui Lukașenko, care a devenit executant al lui Vladimir Putin, dă dovadă de hotărâre în scenariul reconstrucției imperiului rus”, a afirmat premierul, adăugând că actuala criză de la frontieră nu este doar o „utilizare directă a violenței împotriva statului polonez”, dar și o „înscenare”.
De cealaltă parte, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susținut că escaladarea situației de la granița Poloniei cu Belarusul a fost vina UE.
„Principala responsabilitate pentru rezolvarea crizei migranților revine celor care au făcut posibilă începerea crizei”, a spus el, potrivit RT.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Să nu trăim în minciună. Un manual pentru disidenții creștini, de Rod Dreher, vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Migranții au forțat granița pe 8 noiembrie
Luni, 8 noiembrie, sute de migranți au încercat să treacă ilegal granița polono-belarusă în apropiere de Kuźnica, iar mulți dintre ei au fost extrem de agresivi. În spatele uriașului grup de migranți au fost prezenți ofițeri înarmați din Belarus.
„Încercarea de a trece granița a fost respinsă. În zonă sunt prezenți militari și polițiști”, a declarat purtătorul de cuvânt al unității Grăniceri Podlasie, Katarzyna Zdanowicz. Ea a adăugat că sunt luate toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea frontierei împotriva migranților. Zdanowicz a remarcat că, în prezent, grupuri mari de migranți se deplasează de-a lungul graniței și aruncă obiecte în gardul construit la frontieră. Grupurile sunt formate în principal din bărbați tineri care încurajează alți migranți să forțeze granița. – vezi AICI imagini.





















