joi, februarie 29, 2024
ȘTIRIPremierul Nicolae Ciucă critică Rusia pentru că promovează „sfere de influență și...

Premierul Nicolae Ciucă critică Rusia pentru că promovează „sfere de influență și suveranități limitate”

Premierul Nicolae Ciucă a criticat Rusia în mesajul ocazionat de Ziua care marchează încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa și capitularea Germaniei Naziste, afirmând că Moscova „și-a încălcat, astfel, toate angajamentele pe care le-a luat după al Doilea Război Mondial, promovând excepționalismul și suveranitatea limitată în Europa, nesocotirea Chartei ONU și a tuturor angajamentelor luate după sfârșitul Războiului Rece”.

Mai mult, Ciucă spune că, referindu-se la războiul din Ucraina, „în plin secol XXI, nu mai e loc de sfere de influență și suveranități limitate, de state care aplică politica bunului plac al vreunui lider vremelnic”, informează un comunicat al Guvernului României.

„Europa a fost zguduită de război pe scară largă în mijlocul secolului trecut în ceea ce avea să devină cel de-al Doilea Război Mondial, când Germania nazistă, o dictatură având la bază ideologia de extremă dreaptă a lui Hitler, a vrut să cucerească lumea. La 7 mai 1945, trupele germane au capitulat necondiționat în Vest, iar la 9 mai 1945, în Est. Dorința de cucerire și dominație prin forța armelor s-a sfârșit tragic, dar a deschis calea revenirii la pace, la Europa unită, la democrație.

Înveți și ajuți! Cumpără-i copilului tău manualul „O istorie a lumii pentru copii” de Virgil Hillyer, și vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.

Au fost 6 ani de profundă suferință pentru întreaga omenire. Pentru Europa, cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat distrugere, a însemnat tragedie umană și, de asemenea, eroismul rezistenței vitejești a statelor supuse invaziei, cuceririlor, dominației străine. Pactul Ribentropp-Molotov dintre Germania nazistă și Rusia sovietică, care a pregătit declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, este cea mai perfidă expresie a politicii de Mare Putere, o formulă de împărțire a lumii, teritoriilor și de batjocorire a sorții oamenilor, de nesocotire a voinței popoarelor, a dreptului lor la viață și istorie, la suveranitate, independență și integritate teritorială, a dreptului lor la pace.

Hrănește bine(le) ! Cumpără suplimentul alimentar Propolis mielat (tinctură de propolis cu miere) și vei contribui la susținerea siteului R3media

Credeam că cel de-al Doilea Război Mondial va fi ultima oară când vom avea parte de războiul total, distructiv, pe scară largă în Europa, când tehnica militară și bombele au pus la pământ orașe, sate, oameni, vieți și destine. Din păcate nu a fost așa: astăzi Rusia a declanșat un război de cucerire pe scară largă împotriva Ucrainei, război prin care pune sub semnul întrebării securitatea în Europa, dreptul internațional, lumea bazată pe reguli. Rusia și-a încălcat, astfel, toate angajamentele pe care le-a luat după al Doilea Război Mondial, promovând excepționalismul și suveranitatea limitată în Europa, nesocotirea Chartei ONU și a tuturor angajamentelor luate după sfârșitul Războiului Rece.

Este motivul pentru care România, poporul român și cetățenii noștri celebrează astăzi victoria Rațiunii, Adevărului și a Dreptății asupra militarismului, autoritarismului și dictaturii în Europa. În 1945 a fost vorba despre nazism, cea mai oribilă formă de degradare umană, care a pus sub semnul întrebării dreptul la viață și la existență egală pe baza rasei și etniei. Holocaustul e pe deplin legat de cel de-al Doilea Război Mondial și va rămâne o rană adâncă în istoria omenirii, pe care nu mai trebuie ca nimeni, niciodată să o uite.

Lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial trebuie să ne facă să nu tolerăm războiul total și nejustificat, aruncatul cu cuvintele și etichetele legate de nazism sau folosirea unei asemenea imagini a propagandei pentru a justifica un război de cucerire împotriva unui stat independent, așa cum procedează astăzi Rusia în Ucraina. Sărbătoarea încheierii războiului și înfrângerii Germaniei Naziste trebuie să fie un moment de mobilizare dar și de speranță pentru înfrângerea viitoare a aventurismului militarist rus, condamnat cvasi-unanim la nivel mondial prin votul a 144 de state din întreaga lume, în cadrul Adunării Generale a ONU.

Astăzi, în plin secol XXI, nu mai e loc de sfere de influență și suveranități limitate, de state care aplică politica bunului plac al vreunui lider vremelnic. Suntem o comunitate internațională unită, de state suverane, care a trăit în pace aproape 80 de ani tocmai pentru că a respectat regulile și ne-am respectat unii pe alții. Cel de-al Doilea Război Mondial, al cărui final în Europa îl celebrăm astăzi trebuie să ne reamintească tuturor care e soarta tiranilor și a celor ce visează să ocupe teritoriile vecinilor și să domine lumea. Sperăm ca rațiunea și pacea să revină pe continentul european cât mai curând”, a scris Nicolae Ciucă.

spot_img

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

1 COMENTARIU

  1. La cata suveranitate mai are Romania daca tacea filosof ramanea.Avand in vedere ce analfabeti conduc Romania nici nu or fi auzit de momentul 9 mai 1877.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

CELE MAI CITITE 24 h

Articole RELAȚIONATE