Trecută prin războaie și regimuri care au venit peste vrerea ei, societatea românească resimte – cu deosebire în condițiile de după 1989 – nevoia unei reforme morale de profunzime. O componentă a societăţii, dintre cele mai importante, este clasa politică.
Conceptul de etică (gr. ethos – datină, obicei) a fost folosit prima oară în Grecia antică, de Aristotel. El reprezintă un ansamblu de reguli de conduită împărtăşite de obște, fundamentate pe distincţia între bine şi rău. În esenţă, etica este o teorie asupra moralei. Pentru politică putem vorbi de o etica aplicată asupra unei categorii sociale: omul politic. De pildă, din gama valorilor morale în politică aș enumera: loialitatea, sacrificiul, datoria, cinstea, curajul, sinceritatea, omenia, patriotismul, responsabilitatea, demnitatea, dreptatea.
În activitatea politică, etica ar trebui să ghideze relaţiile dintre politicieni şi, mai important, relaţiile dintre aceștia şi cetăţeni. Ce poate fi mai frumos decât execitarea puterii în slujba celorlalți, conducerea spre binele cetății!? De ce este nevoie de etică în politică? Până la urmă este vorba de o relaţie de interdependenţă. Societatea românească în ansamblu, prin politicieni și voinţa politică existentă într-un moment istoric, prin legi, dar și prin cutume și alte pârghii, creează fundament şi conferă forţă unor instituţii absolut necesare, iar acestea, la rândul lor, ,,modelează’’ într-un anume fel societatea, cu toate componentele sale.
Aşa cum se prezintă, clasa politică are un important rol inclusiv în imprimarea unei anume conduite cetăţenilor, prin funcția normativă a Parlamentului, dar și prin cea executivă a Guvernului. Din această perspectivă, nu poţi avea o clasă politică incompetentă, ezitantă, cu lipsuri perpetuate istoric, coruptă ori obedientă unor interese şi totodată să afirmi că ea este apropiată cetăţeanului şi, mai mult, să trâmbiţezi că nimeni nu este mai presus de lege, să pretinzi cinste omului de rând.
În anevoiosul proces de devenire politică, formula Historia magistra vitae (Istoria, învăţătoarea vieţii) a lui Cicero, îşi dovedeşte deplina actualitate. Precum este o ,,fişă’’ pentru un pacient cât se poate de bolnav, tot aşa ar trebui să arate şi o pagină de istorie a unui partid politic: scrisă după canoanele moralei, sinceră, curată. Consider a fi absolut necesar să cunoaştem şi să ne asumăm erorile politice, nu pentru a ne face autocritica tipic comunistă, ci pentru ca ele să nu se mai repete de către noi şi mai ales de către generaţiile care ne vor urma, faţă de care suntem ori ar trebui să fim cât se poate de responsabili.
La noi, în ultimii ani, chestiunea a lipsei de etică a devenit cronică. Avem politicieni care primesc demnităţi, dar nu mai au demnitate. Pe zi ce trece, mi se întăreşte convingerea că România traversează cea mai dificilă perioadă din existenţa sa, marcată de lipsă de bărbăție, de coeziune socială, compromisuri, manipulare, lipsa unor proiecte majore, corupţie la nivel înalt, nedemnitate, jefuirea averii țării, lichelism, metehnele mergând până la trădarea intereselor naționale. Din acest punct de vedere, consider că perioada hoției fanarioţilor păleşte în mod clar.
Din păcate, am trăit și dezamăgirea cu privire la cei în care ne-am pus nădejdea că vor primeni clasa politică. Cu toţii s-au dovedit infectați de matroanele în umbra cărora s-au format ca politicieni. Sunt tineri cu anii, dar slab alcătuiți, cu o cultură abia înseilată, nărăviţi în potlogării și lipsa principiilor, cu deosebire a moralei creștine. Sunt mulți care bat la porțile succesului politic, dar au băut apă după ăi bătrâni. Sunt războaie în interiorul partidelor și nu întotdeauna a biruit moralitatea. Constantin Argetoianu, poate cel mai mare cameleon politic, referindu-se la guvernul Alexandru Marghiloman (martie – octombrie 1918) din timpul ocupaţiei germane, a scris în memoriile sale: ,,Puterea, putoarea de putere îi hipnotiza pe toţi’’. Aproape că nu mai există domeniu în care conducerea să nu aibă o cât de mică obârșie politică. Tocmai de aceea, promovarea doar a politicienilor integri cade în sarcina forurilor superioare și, în definitiv, a conducerii partidului. Nu-i locul aici, dar una dintre cauzele lipsei de etică a clasei politice este neimplicarea oamenilor cinstiți, care au făcut astfel loc în demnități veleitarilor și fripturiștilor, necinstiților și slabilor. Aceștia, lipsiți de valorile etice, au iscălit greșit, au judecat strâmb și au condus prost. Nu s-a tăiat în carne vie, s-au folosit jumătăți de măsură de teama unui cuvenit radicalism, iar astăzi am ajuns într-un punct în care, în anumite partide, nu putem vorbi decât de infecție, camarile și grupuri de crimă organizată.
Prin urmare, pe umerii politicianului de azi apasă o imensă greutate: cea a răspunderii. E musai să aibă convingerea limpede: când a îmbrăcat straiele unui partid, nu trebuie să se dezbrace de patriotism, de credinţa creştină, de cinste și moralitate.
Colonel (r.) dr. Florin Șinca
Consilier, Alianța pentru Unirea Românilor
