Sistemul care a pus stăpânire pe țară, după 1989, în care arareori un patriot a mai scăpat ca prin urechile acului și care a reușit capturarea statului român aproape în totalitate, nu se va da dus!
Va ține captiv, adică ostatic, statul român – vacă de muls. În caz de cutremur, catastrofă, război, se va da la o parte, se va spăla pe mâini ca Pilat din Pont și va da vina pe alții. Are pregătită V2.
Priviți în istorie (Historia magistra vitae!), ce s-a petrecut după lovitura de stat regală din 1938 și până în vara lui 1940, când Regatul Român a fost izolat, furat teritorial, când camarila a scăpat în mare parte, iar țara a fost terminată. Aproape nimeni n-a răspuns, exact ca după 1989!
Lumea nu s-a limpezit, cum spunea Elisabeta Rizea. Societatea românească nu e liniștită, nu e reconciliată cu trecutul. Instituțiile – inclusiv MAI – nu sunt tari pe picioarele lor. Mă refer tari, nu la abuz, ci la profesionalism, legalitate, patriotism. Pentru că suntem ocupați, slabi și lucrați permanent. Iar cei care scot capul, sunt rapid neutralizați și executați.
Iar atunci, în 1940-1944, în condițiile unei clase politice la fel de iresponsabile, de slăbite, de proaste, cel care s-a apucat să refacă și să se războiască, mareșalul Ion Antonescu, n-are azi măcar o movilă de pământ la căpătâi, că de lumânare nici nu se mai poate vorbi.
Sistemul e format în timp, din mădulare distincte, dar care răspund aceleiași comenzi a lui Mamona. Are magistrați, grade, miniștri, parlamentari, oameni slabi, șantajați, cointeresați, tributari burdihanului, gradului, funcției, rangului. Sistemul cumpără orice: arme de presă, informații, suflete. Are Personal (i se spune management resurse umane), adevărați stăpâni ai sufletelor, ca în vremea alogenilor securiști.
Mulți – lucrând în anumite domenii – am văzut în grozăvia ei, în hidoșenia ei, mafia. Știam că e, dar mulți nu bănuiam că e așa de mare, iar țara noastră e așa de subjugată, de încăpută pe mâinile unor nebuni însetați de putoarea de putere.
Sistemul va rezista și după mai 2025. Își va păstra statutul, în condițiile eliminării candidatului patriot.
Toată încrengătura globalistă, davosiană, toată mafia sorosistă a tremurat ca piftia doar un pic și s-a repliat. Pe fondul unor slăbiciuni, unor naivități grave din tabăra patriotică, al unor infiltrați, a lucrat cu meticulos, revanșard, aplicat. Mafia va continua să producă: din economie, trafic de orice fel, arme, deturnare de fonduri, evaziune, comerț cu ,,suflete” de parameci, care toată viața s-au vândut. Așa a fost starea lor naturală, firescul lor. Scoase din paradigmă, sunt năucite, fără busolă.
Cu buget nelimitat, cu sprijinul unor instituții de forță, cu înseilări, combinații și făcături grave – beneficiind de sifoane (recrutate pe material compromițător, șantajate) – sunt pe cale să continue înrobirea țării. Este o robie pe care nu oricine o simte, nu vreau să jignesc, dar îți trebuie noțiuni, informații, statistici și privire de vultur. Unii se simt bine în parșiva închisoare fără ziduri.
În tot acest tablou, în care încap și orgolii nemăsurate și lipsa de credință, nu putea lipsi fățărnicia și bufonul de serviciu, cel cu înainte-vedenii, care crede că o melodie a Phoenixului e antisemită, azi deputat de conjunctură și nu lipsește deloc nici dezbinarea până la scindare a celor din rândul partidelor antisistem, patriotice.
Statul român nu este eșuat – cum a zis boul ăla de care bine că am scăpat după 11 ani! – ci este capturat.
Am mai spus-o: România nu este stat suveran, de vreme ce o persoană, o entitate statală sau suprastatală, un grup etc., a comandat și comandă aici.
Ne revine nouă, românilor cu trăire, atitudine și hotărâre, misiunea sfântă de a elibera Țara Românească și de a o lăsa moștenire urmașilor așa cum ne-a dăruit-o Dumnezeu: liberă.
patriotii astia pe care ii plangeti aici sunt mult mai penibili decat cei din Caragiale, astia daca ajung la putere ne duc la sapa de lemn, vand toate resursele lui trump si putin ca sa-si plateasca datoriile. Sunt mult mai rai chiar si decat sorosistii. De fapt musk este noul soros