Duminica Floriilor „este un Paște anticipat” a spus Patriarhul Daniel în cuvântul său din a șasea duminică a Marelui Post, informează Basilica.
„Mântuitorul Iisus Hristos intră triumfal, biruitor în Ierusalim. De aceea, sărbătoarea de azi este o arvună a biruinței lui Hristos asupra păcatului și asupra morții, este un Paște anticipat”, a spus Patriarhul.
„În popor se mai spune că așa cum este vremea în ziua de Florii așa va fi și în ziua de Paști”, a continuat el, afirmând: „Iisus Hristos, prin biruința pe care a arătat-o asupra morții prietenului Său Lazăr pe care l-a înviat, a prevestit învierea de obște la sfârșitul veacurilor a tuturor oamenilor, dar a prevestit și biruința asupra propriei Sale morți”.
Citești și ajuți! Cumpără cartea: Dacă Dumnezeu nu ar exista de G.K. Chesterton vei contribui la susținerea libertății ideilor și implicit, a siteului R3media.
Ce s-a întâmplat în Duminica Floriilor a fost o etapă spre „intrarea în Ierusalimul ceresc a Mântuitorului Iisus Hristos și anume prin Învierea Sa din morți și prin Înălțarea Sa la cer”.
Duminica Floriilor este și o biruință a creștinilor postitori.
„Această sărbătoare mai arată și biruința creștinilor care timp de patruzeci de zile au postit mult, s-au rugat mult, au privegheat mult, s-au spovedit mai des, s-au împărtășit mai des, au făcut milostenie mai multă și au adunat florile virtuților în sufletele lor”, a subliniat Părintele Patriarh.
„Aceste flori ale virtuților adunate prin luptă duhovnicească în timpul postului, prin răstignirea patimilor egoiste și prin cultivarea iubirii smerite și milostive sunt florile sau ramurile duhovnicești pe care le aducem noi Mântuitorului Iisus Hristos în această zi”, a spus Preafericirea Sa.
Despre ce a mai vorbit Patriarhul României în Duminica Floriilor puteți afla de-aici.






















