miercuri, decembrie 6, 2023
EDUCAȚIEPatriarhul Daniel spune că există riscul ca educația să fie redusă la...

Patriarhul Daniel spune că există riscul ca educația să fie redusă la un proces în urma căruia tinerii să fie integrați într-un „sistem tot mai impersonal şi unilateral”

PF Daniel afirmă că există riscul ca „educația să fie redusă la un proces în care accentul cade aproape exclusiv pe achiziționarea de informații necesare pentru dobândirea unor competențe și abilități”, se arată în mesajul Patriarhului ocazionat de începerea noului an universitar.

Patriarhul României deplânge faptul că tinerii riscă să pregătiți doar pentru un sistem de „eficiență practică imediată, dar un sistem tot mai impersonal şi unilateral”.

„Într-o societate informațională și excesiv tehnologizată există riscul ca educația să fie redusă la un proces în care accentul cade aproape exclusiv pe achiziționarea de informații necesare pentru dobândirea unor competențe și abilități, astfel încât tânărul să fie integrat facil și sigur într‑un sistem de eficiență practică imediată, dar un sistem tot mai impersonal şi unilateral”, spune PF Daniel.

El mai adaugă faptul că familia creștină trebuie apărată, ajutată și promovată „familiei prin cultivarea valorilor credinţei creştine şi a virtuţilor evanghelice netrecătoare, ca libertatea şi responsabilitatea, bunătatea şi solidaritatea”.

Poziția Patriarhului privind tehnologizarea excesivă a informației este similară cu cea exprimată de Președintele Academiei Române, Prof. Ioan-Aurel Pop în interviul acordat R3Media la începutul lunii septembrie.

Atunci, prof. Pop spunea că „noi nu numai că nu suntem pregătiți să facem școală exclusiv în fața computerului, a tabletei sau a telefonului mobil, dar avem convingerea că acest fel de școală generalizată este sortit eșecului, că el nu poate realiza obiectivele de bază ale educației. Prin urmare, societatea românească ar trebui să-și reunească toate forțele sale intelectuale, pentru a găsi și aplica soluția școlii față în față și a recurge la învățământul online doar temporar și parțial, până la trecerea crizei. Ideea că ne aflăm în etapa menită să facă din educația digitală unica soluție a școlii românești este greșită și periculoasă”.

La rândul său, scriitorul și istoricul Mircea Platon atrăgea atenția că „scopul tuturor reformelor din educație din ultimii de 30 ani a fost de a produce „resursă umană“ pentru piața globală a muncii”

Iată mesajul integral al Patriarhului României ocazionat de începerea noului an universitar:

Binecuvântare pentru noul an universitar

Cu prilejul noului an universitar 2020-2021, binecuvântăm pe toţi studenții şi profesorii din învățământul universitar și postuniversitar, rugând pe Dumnezeu să le dăruiască sănătate, multă bucurie şi mult ajutor.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2020 ca An omagial al pastorației părinților și copiilor, dorind să evidențieze importanța familiei pentru educaţia copiilor şi tinerilor.

Astăzi, când familia creştină se confruntă cu multe probleme de ordin sanitar şi moral, social şi spiritual, sunt necesare apărarea, ajutorarea şi promovarea familiei prin cultivarea valorilor credinţei creştine şi a virtuţilor evanghelice netrecătoare, ca libertatea şi responsabilitatea, bunătatea şi solidaritatea.

În contextul pandemiei actuale, când se impune adaptarea mijloacelor de predare și de învățare la noua situaţie, tinerii studenţi au mai multă nevoie de sprijinul Familiei, al Şcolii şi al Bisericii pentru a se forma intelectual şi profesional, dar şi spiritual şi cultural.

Într-o societate informațională și excesiv tehnologizată există riscul ca educația să fie redusă la un proces în care accentul cade aproape exclusiv pe achiziționarea de informații necesare pentru dobândirea unor competențe și abilități, astfel încât tânărul să fie integrat facil și sigur într‑un sistem de eficiență practică imediată, dar un sistem tot mai impersonal şi unilateral.

Tocmai într‑o asemenea situație este relevantă valorificarea specificului formativ al educației creștine care nu se rezumă la un orizont pământesc limitat și efemer, ci este deschisă spre lumina iubirii eterne a lui Hristos, Care a promis: „Oricine crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

Anul acesta, în mod deosebit, avem datoria de a ne aminti cu recunoştinţă de bunicii şi părinţii noştri, dar şi de învățătorii și profesorii noștri, care ne-au educat și ne-au îndrumat pe calea cunoșterii ştiinţifice intelectuale, dar şi a valorilor spirituale permanente.

Perioada actuală de pandemie ne învaţă cât de necesară este comunicarea dintre oameni, posibilitatea de a ne întâlni față către față, de a ne împărtăși bucuriile și necazurile, reușitele sau eșecurile, așteptările și aspirațiile. Acum înțelegem mai bine adevărul credinţei, şi anume că viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, care trebuie apărate şi cultivate pentru a crește spiritual și a vieţui social ca oameni liberi și responsabili, harnici şi darnici.

Ca şi în anii precedenţi, la începutul acestui nou an universitar (2020-2021), îndemnăm parohiile şi organizaţiile de tineret ale Bisericii noastre să ofere ajutor material şi spiritual studenților care provin din familii defavorizate, pentru a urma studiile universitare, spre a aduce bucurie familiei, şcolii şi poporului român.

Cu multă preţuire şi binecuvântare,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

CITEȘTE MAI MULT

PARTENERI

Loading RSS Feed

Loading RSS Feed

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

38,400FaniÎmi place

Articole populaR3 în ultimele 24 h

Articole R3laționate