RECOMANDĂRI Prof. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei: Acasă, în Europa, aș vota cu cei...

Prof. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei: Acasă, în Europa, aș vota cu cei care mai știu ce este clasicismul greco-latin, cu cei care apără credința în Dumnezeu și care nu dau foc catedralelor, cu cei care știu că fără carte nu ai parte, care sădesc pomi, care-și fac familii și au copii, ca să ducem lumea mai departe

Președintele Academiei Române, Prof. Ioan-Aurel Pop, nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind unul dintre cei mai de seamă intelectuali ai vremurilor noastre.

Opiniile sale sunt întotdeauna urmărite cu mare interes de către opinia publică și luările sale de poziție au îndreptățit pe mulți să spere că în fruntea celui mai respectat for românesc, Academia Română, avem un om care-și iubește genuin țara.

Din acest motiv, l-am rugat pe profesorul Pop să ne acorde bucuria unui interviu în exclusivitate, cu nădejdea că ne va lămuri, măcar în parte, asupra unor probleme ce frământă societatea românească. (Sublinierile aparțin redacției)

R3M: Domnule profesor, au trecut mai bine de doi ani de la ultimul nostru dialog jurnalistic. Eram în apropierea Centenarului Marii Uniri, iar acum ne apropiem de ultimul trimestru al anului 2020. Care sunt evenimentele petrecute despre care considerați că au marcat societatea noastră românească în acest interval? 

IAP: Eu sunt istoric al Evului Mediu și sunt în măsură – conform specialității mele – să vorbesc despre vremuri mai îndepărtate. Societatea noastră a fost marcată de multe evenimente, toate cu rădăcini în trecutul mai apropiat sau mai recent. Nu ne-am priceput să facem din Centenarul Unirii o sărbătoare autentică, senină și tonică, îndreptată cu privirea spre viitor.

Evocarea gloriei trecutului nu are niciun rost dacă rămâne la nivel festivist, dacă rămâne o simplă lamentare, dacă nu îndeamnă la acțiuni pozitive. Îi admirăm pe marii oameni care au făurit România Întregită, dar nu facem nimic ca să fim aidoma lor. În anii 2019-2020, nu am reușit să recâștigăm încrederea românilor în principalele instituții ale statului. În țară lucrurile au mers oarecum de la sine, fără nimic spectacular, în spiritul unei rutine de-acum obișnuite, fără perspective clare de schimbare spre bine. Pandemia a transformat această letargie păguboasă într-o adevărată criză.

Pe plan internațional, ne-am ciocnit de o situație-limită, prilejuită de conflictul acut dintre globaliști și naționaliști. Aceștia din urmă au alunecat înspre exclusivism național și, câteodată, chiar spre xenofobie și șovinism, iar globaliștii s-au lăsat contaminați și, uneori, dominați de neomarxism, anarhism, „progresism”, agnosticism, cinism, anticreștinism etc.

Valorile civilizației europene occidentale – expandate pe mai multe continente – sunt, pentru prima oară, după secole, puse sub semnul întrebării, contestate, abuzate și chiar distruse în efigie, adică prin simbolurile lor. Noi, românii, nu am putut rămâne în afara acestor mari provocări. Ne uităm, în plină stare de alertă sanitară, la o lume care nu mai seamănă cu a noastră, cu societatea umană așezată, Este o lume nesigură, labilă, fără încredere în valori, în cinste, corectitudine, în cultul muncii, în virtuțile educației. Am ajuns să credem că vom putea trăi veșnic de-acum încolo în afara socializării directe, naturale și firești, ca niște roboți, ceea ce este foarte grav. De ce se întâmplă toate aceste lucruri? Este foarte greu de spus!

Ajunseserăm să credem că binele este etern și că noi nu trebuie să mai depunem eforturi pentru perpetuarea acestui bine. Ne-am lăsat amăgiți de iluzii, am pus aparențele înaintea esențelor, formele înaintea fondului, facilitățile înaintea efortului, plăcerea înaintea muncii. Or, de cel puțin două milenii se știe că „natura nu dă nimic omului fără mare stăruință” (nihil homini natura sine magno labore dat). Soluția: să revenim la omenie, adică la esența umană, la acele chestiuni simple care ne fac oameni.

R3M: Pentru că vorbim de 2020, nu putem să nu vorbim de Trianon. Sunt mulți aceia care consideră că statul român, prin decidenții lui, parcă a ignorat centenarul semnării acestui tratat, care a consfințit, până la urmă, o mare victorie a poporului român. Ba chiar Centenarul Trianonului pare că a fost și mai ignorat decât Centenarul Marii Uniri. Unii spun că acest lucru s-a întâmplat pentru că am fi membri ai Uniunii Europene și acest statut nu ne permite să fim patrioți. Este adevărat? Poate fi statul român mândru de moștenirea înaintașilor în Uniunea Europeană?

IAP: Legat de Centenarul Tratatului de la Trianon, sunt mai multe chestiuni de discutat, mai ales în fața unor confuzii create în spațiul public în ultima vreme. Hotărârea de unire a Transilvaniei cu România a fost luată de majoritatea locuitorilor provinciei, reprezentați la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, prin 1228 de delegați aleși și împuterniciți cu drept de vot deliberativ.

În urma acestui act de la 1 Decembrie 1918, s-a realizat efectiv unirea, administrația românească impunându-se peste tot în teritoriul vizat. Tratatul de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, a consfințit în plan internațional unirea realizată de români în 1918, a fixat frontiera cu Ungaria și a rezolvat alte câteva probleme juridice de detaliu. Prin urmare, ceea ce a înfăptuit poporul român în 1918 a fost recunoscut în plan juridic internațional în 1920. Recunoașterea juridică internă a Marii Uniri a împlinit-o regele Ferdinand și Parlamentul României, la finele anului 1918 și la începutul anului 1919. Singura țară care a pretins și pretinde că smulgerea Transilvaniei din „corpul Ungariei istorice” s-a produs în 1920 este Ungaria, cea care nu recunoaște de facto decizia democratică de unire, adică Rezoluția Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.

Unii români – fără un bagaj serios de cunoștințe istorice – cad în această capcană primejdioasă, conform căreia Transilvania ar fi un „dar” făcut României de către marile puteri învingătoare în Primul Război Mondial. Tratatul de la Trianon are însă importanța lui capitală și se cuvine să fie celebrat mereu în România, fiindcă el dovedește justețea deciziei de unire luate de români. Cu alte cuvinte, ceea ce a fost drept și necesar pentru poporul român, eliberat de sub asuprirea străină, a fost considerat drept și necesar și de către comunitatea internațională. Patriotismul nu ar trebui să aibă vreo legătură cu poziția noastră de membri ai Uniunii Europene, pentru că iubirea locului nașterii este general valabilă pentru toate popoarele. Numai iubindu-ne țara noastră vom avea capacitatea și generozitatea de a înțelege și iubi celelalte țări ale Uniunii Europene.

R3M:Că tot suntem la capitolul patriotism, cum apreciați că s-a schimbat situația românilor din afara granițelor în acest an? În bine sau în mai rău? Știm că Academia Română a trimis o scrisoare instituției omoloage de la Belgrad. S-a primit vreun răspuns și dacă da, care este acela? Care dintre comunitățile istorice din jurul țării noastre se află în cel mai mare pericol?

Situația românilor care trăiesc în afara granițelor României și în preajma acestor granițe s-a schimbat în rău. În Basarabia, regimul comunist al președintelui Dodon reapropie forțat regiunea de Moscova, oprind manifestările de identitate românească și persecutându-i pe promotorii ideilor unioniste. În Ucraina, continuă ofensiva împotriva limbii române și a școlilor românești. În Serbia, o parte dintre români sunt grav discriminați și botezați abuziv vlahi. Aceștia nu se bucură de niciun drept democratic referitor la conservarea identității lor românești. În Bulgaria, comunitatea etnică românească nu este recunoscută și nu beneficiază decât de dreptul de asociere culturală. În Ungaria, românii sunt aproape complet asimilați. Ce să mai vorbim despre românii din Balcani, care fac parte din cele trei ramuri sudice ale poporului nostru (aromâni, meglenoromâni, istroromâni)? Principiul „dezbină și stăpânește” este la ordinea zilei: românii din mai multe locuri sunt împărțiți, în chip artificial, în români și moldoveni, în români și vlahi, iar confuzia voită dintre români și romi este cultivată sistematic în anumite cercuri. Academia Sârbă a dar un răspuns „diplomatic” evaziv, fără legătură cu realitatea.

R3M: Să trecem la un subiect foarte arzător și pe care dvs îl cunoașteți foarte bine: școala și învățământul. Știm că Academia Română a făcut niște propuneri, iar recent a transmis decidenților că procesul de învățare se face cel mai bine după metoda clasică, fără a ignora avantajele tehnologiei. Nu numai atât, dar există numeroase studii din străinătate care demonstrează că procesul educațional nu se îmbunătățește prin digitalizarea sa completă. Și totuși, decidenții români par să țină morțiș să ducă școala în această zonă. De ce oare se întâmplă asta? De ce nu se ține cont de expertiza Academiei și a studiilor din străinătate pe acest subiect? Care este scopul urmărit?

Nu cred că decidenții români nu acceptă ideea fundamentală a necesității învățământului clasic, singura formă firească de educație. Dar, în plină manifestare agresivă a pandemiei, este greu de găsit soluții optime privind educația. Suntem prinși între Scylla și Caribda: amenințarea bolii, pe de o parte și perspectiva inculturii și a barbarizării, pe de altă parte.

Calea de mijloc nu este greu de găsit, dar este foarte greu de aplicat. Oricum, noi nu numai că nu suntem pregătiți să facem școală exclusiv în fața computerului, a tabletei sau a telefonului mobil, dar avem convingerea că acest fel de școală generalizată este sortit eșecului, că el nu poate realiza obiectivele de bază ale educației. Prin urmare, societatea românească ar trebui să-și reunească toate forțele sale intelectuale, pentru a găsi și aplica soluția școlii față în față și a recurge la învățământul online doar temporar și parțial, până la trecerea crizei. Ideea că ne aflăm în etapa menită să facă din educația digitală unica soluție a școlii românești este greșită și periculoasă. Ea alimentează tendința unora de a susține că cetățenii urmează a fi transformați în simplă masă informă de manevră. Dincolo de aceasta, este foarte clar că un popor incult și needucat este ușor de amăgit și de manipulat.

R3M: Vorbeați la un moment dat despre păstrarea ethosului românesc, despre posibilitatea pe care am avut-o noi și alte generații, de a simți și aprecia pământul reavăn dimineața. Mai pot copiii și tinerii să aprecieze aceasta, dacă școala de la sat și în general, viața satului, devine o copie în miniatură a celei de la oraș? Mai putem spera în redresarea agriculturii și a gospodăriei țărănești în condițiile în care pregătim copiii să devină doar ingineri, IT-iști, agenți de vânzări, publicitari sau medici?

În multe țări și mai ales în Occidentul Europei, satul este aproape eradicat. Viitorul societății strict tehnologizate pare să fie aglomerația urbană. Totuși, dezavantajele unei asemenea societăți sunt tot mai mult date în vileag tocmai în comunitățile cele mai urbanizate.

Noi, deocamdată, mai avem sate și, în consecință, mai avem șansa să le conservăm în formele lor tradiționale, adaptând fondul după nevoile civilizației contemporane. Cu alte cuvinte, o casă cu pridvor de lemn, situată într-o curte sau pe o pajiște vecină cu un pământ de arătură ori cu o livadă poate fi făcută să aibă în interiorul ei toate facilitățile moderne, păstrând eventual vatra, lăzile de zestre, pernele și cuverturile țesute la război ori brodate etc.

Salvarea lumii românești nu constă în imitarea neajunsurilor Occidentului, ci în revigorarea agriculturii noastre, a unor meșteșuguri tradiționale, a curățeniei mediului ambiant, a nutriției ecologice, a „cumințeniei pământului”. IT-iștii formează o breaslă și fac o meserie ca oricare alta, dar digitalizarea este o metodă utilă tuturor meseriilor, cum este scrisul, cum este vorbitul. Nu avem cum să fetișizăm aceste lucruri, pentru că ne îndepărtăm de esențele umane, se seva omului, îl rupem pe individ de alți oameni și de natură, ceea ce este diavolesc.

R3M: Putem spune, fără să greșim, că țara noastră trece prin ani grei, din multe puncte de vedere. Ca istoric, ne puteți spune care a fost soluția găsită de strămoșii noștri atunci când au avut de înfruntat căderi mari? Către ce și către cine să ne orientăm? Restrângerea drepturilor și libertăților persoanei pentru ca statul să aibă un spațiu de manevră mai mare reprezintă o soluție?

Eu spun mereu că omenirea (și, implicit, noi, românii) a trecut, de-a lungul istoriei, prin crize teribile, mult mai grele, mai distrugătoare și mai năucitoare decât cea prezentă și a știut să iasă din ele, cu mari sacrificii, dar cu fruntea sus. De ce s-a putut întâmpla acest lucru? Pentru că s-au păstrat nealterate încrederea și speranța.

În momentele cele mai grele, în pofida renumelui nostru de individualiști și cârtitori, românii s-au mobilizat și au acționat solidar. Alteori au aplicat formula capului plecat, ceea ce nu este întotdeauna de rușine. Semeția a însemnat câteodată sinucidere, iar aceasta nu a folosit nimănui dintre cei sacrificați și nici semenilor lor.

Sunt momente în viață când un popor mic iese din necaz prin tratative, prin cedări parțiale care pot fi garanția unor mari împliniri viitoare. Soluția orgoliului și a sfidării este apanajul unor mari națiuni și conduce la neglijarea și sacrificarea celor amărâți.

În Evul Mediu, când eram potopiți de invazii, am dozat destul de bine rezistența și concilierea, fiind gata să luptăm când era de luptat și să cedăm când era de cedat. Un observator italian din secolul al XV-lea spune că românii nu s-au supus niciodată turcilor ca învinși, ci ca învingători. Faptul poate să pară un paradox, dar nu este: când te supui după ce ai obținut o victorie de etapă (nu decisivă), poți să câștigi pacea, ceea ce este mare lucru; dacă te lași bătut până la ultima picătură de sânge, inamicul își va impune cu siguranță jugul lui de fier și te va anihila. Se spune că noi, românii, ne-am cam trădat aliații, ceea ce este adevărat, dar nu am făcut-o mai mult decât alții.

Când o mare putere rupe un pact și trece brusc de partea inamicului de odinioară, se zice că a făcut o mișcare strategică, pe când dacă face asta un popor mic, se zice că a trădat!

Unul din făuritorii României Întregite a spus că în fața înșelăciunii și trădării unor străini, „numai încrederea în noi înșine și în neamul nostru românesc ne poate mântui”. Dacă dispunem de forța încrederii în noi înșine, dacă ne respectăm și ne iubim țara și poporul din care facem parte, ne vom găsi cu siguranță aliații cei mai potriviți. Dacă ne vom autoflagela în continuare, dacă ne vom blama pe noi înșine, dacă ne vom lua mereu lumea în cap, atunci ne vom distruge singuri și nu vom mai avea nevoie de niciun aliat.

R3M: Și o ultimă întrebare pe care nu o pot evita: cine credeți că va câștiga alegerile din SUA din acest an și dacă ne puteți spune cu cine ați vota dumneavoastră dacă ați putea.

Eu nu știu cine va câștiga alegerile din SUA, pentru că nu sunt Mafalda. Cine crede că istoricii pot prevedea viitorul greșește profund. În cel mai bun caz, unii dintre istorici pot înțelege mai bine prezentul, pe baza experienței trecutului. Eu nu pot vota în SUA, dar aș vota acasă, în Europa, cu dreptatea – dacă aș ști unde s-o găsesc –, cu gloria adevărată a civilizației, cu respectul de sine, cu prețuirea valorilor, contra demolatorilor de statui, a celor care interzic cărți și scriitori, a celor care ard bunuri și jefuiesc magazine, care cred că se poate trăi în societate fără ordine și disciplină; aș vota cu cei care mai știu ce este clasicismul greco-latin și iudeo-creștinismul, cu cei care apără credința în Dumnezeu și care nu dau foc catedralelor, cu cei care știu că fără carte nu ai parte, cu cei care înalță case, care sădesc pomi, care-și fac familii și au copii, ca să ducem lumea mai departe.

R3M:  Un cuvânt de încheiere pentru cititorii siteului nostru, proaspăt lansat, R3media.ro.

IAP: Pot să le urez cititorilor site-ului R3nedia.ro să aibă parte, când vă receptează, de răsfăț intelectual, de știri corecte și verificate, de mulțumire sufletească, de liniște și pace. Într-o lume care cu greu își mai păstrează cumpătul, este greu să existe așa ceva, dar nu este imposibil. Mult succes!

R3M:  Vă mulțumim!

 

Dragi prieteni,

dacă doriți o presă independentă, trebuie s-o susțineți. În România, mediul economic este conectat la sistemul globalist și nu există, precum în Statele Unite sau alte țări, companii care să-și asume cauze conservatoare și/sau naționale.

Recenta criză a arătat câtă nevoie există pentru o presă independentă, care să nu depindă de subvențiile guvernamentale și de banii multinaționalelor.

Nimeni nu-mi „editează” ideile și materialele publicate. Sunt un om liber. Dacă dorești să ai ce citi în continuare, contribuie și tu printr-o donație, oricât de mică. Împreună, putem reuși multe.

Mulțumesc.

Mihai Șomănescu
Publisher R3Media

MAI MULTE DE LA ACELAȘI AUTOR

IMPORTANT

Campania R3Media a strâns 8.312 de lei din cei 17.561 lei...

Dragi prieteni ai R3Media, sunteți extraordinari! Campania de donații pentru luna septembrie s-a încheiat ieri cu un bilanț care mi-a depășit așteptările: din necesarul de...

Cele mai citite

Articole relaționate