Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, a afirmat miercuri că vaccinarea anti COVID-19 a copiilor ar trebui să facă subiectul unei dezbateri ştiinţifice, pentru a se clarifica anumite „semne de întrebare”, pe care le are şi el, legate de riscul administrării vaccinului la categoria de vârstă cuprinsă între 12 şi 18 ani, informează Agerpres.
„Autorizaţiile de punere pe piaţă a vaccinurilor sunt date pentru situaţii de urgenţă (…) În ceea ce priveşte grupa de vârstă de 12-18 ani, nefiind specialist, nu pot să spun un lucru medical fundamentat, dar, din punctul meu de vedere, dacă fiicele mele s-ar încadra în această grupă de vârstă aş avea foarte mari semne de întrebare dacă să vaccinez sau nu copiii mei, având în vedere, aşa cum spuneam (…), că în momentul de faţă autorizaţiile de punere pe piaţă a acestor vaccinuri sunt bazate pe starea de urgenţă.
Adică este o autorizaţie primită trecând peste nişte criterii, dar fără a avea toate informaţiile, sau poate că formulez exagerat când spun toate informaţiile, dar experienţa multor ani în spate. Şi în această situaţie aş considera riscant, dintr-un anumit punct de vedere, ca să administrez copiilor mei. Pe de altă parte, însă, am văzut în valul precedent că o sursă, un vector important de răspândire a virusului au fost chiar copiii din această generaţie. De aceea, cred că ar trebui să fie o dezbatere, nu politică, ci mai mult ştiinţifică, în această privinţă, care să ne răspundă la aceste întrebări. Ca tată, în primul rând, m-aş gândi serios dacă să vaccinez sau să nu vaccinez copiii mei, pentru că nu ştiu foarte multe despre efectele posibile în perioada următoare la această generație” , a declarat Andras Nagy Robert, în cadrul unei conferințe de presă.
„Este posibil ca în judeţele, în oraşele, în comunităţile în care rata de vaccinare este mai scăzută să apară mai multe cazuri, este o chestiune care se leagă, până la urmă, şi din acest punct de vedere am zis că îngrijorarea ministrului Sănătăţii este întemeiată (…) Noi am susţinut întotdeauna şi susţinem în continuare punctul de vedere că fiecare individ în mod responsabil trebuie să se gândească şi să ia o decizie fundamentată, bazată pe nişte informaţii luate din surse sigure, din surse credibile în ceea ce priveşte vaccinurile sau vaccinarea, deci decizia de vaccinare întotdeauna se ia individual. Ce trebuie să ştie toată lumea este faptul că degeaba ne uităm la o rată de vaccinare la nivel de ţară, când judeţele mari, respectiv oraşele mari, Clujul, Bucureştiul, au procent foarte ridicat de persoane vaccinate raportat la alte oraşe. Asta ne conduce la ideea că şi în perioada ce urmează e posibil, accentuez cuvântul posibil, să apară nişte focare de infecţie cu noul coronavirus (…) În ceea ce priveşte vaccinarea, situaţia diferă de la loc la loc, de la o zonă la alta, de la o unitate administrativ-teritorială la alta şi cred că din acest punct de vedere îngrijorarea ministrului Sănătăţii este fondată, este întemeiată” , a mai spus managerul Spitalului Judeţean, conform Agerpres.
Reamintim că mai mulți medici din Marea Britanie, dar și din Suedia, au cerut autorităților din țările respective să vaccineze numai persoanele din grupele de risc, altfel riscând efecte secundare grave.
De asemenea, o metaanaliză publicată în Jurnalul European de Epidemiologie arată că rata de mortalitate la persoane cu vârsta între 10 – 25 ani este de maxim 0,01%. Procentul reacțiilor adverse la vaccinul Pfizer este de 0,4%, conform CDC.
În Germania sunt mari demonstrații împotriva vaccinării copiilor. În perioada când erau interzise demonstrațiile le făceau cu mașinile: sute de mașini ieșeau în oraș cu pancarte