Iată un sfat pentru radicalii aspiranți. Dacă credințele voastre politice pot fi folosite pentru cauza antidemocratică a disciplinării muncitorilor, atunci ele nu sunt radicale. Dacă punctele voastre de vedere pot fi adoptate cu bucurie de birocrația departamentelor de Resurse Umane și folosite pentru a pedepsi forța de muncă, atunci ele sunt probabil regresive, nu revoluționare.
Uitați-vă la activismul transgender. Acești agitatori post-sex se consideră militanți care sfidează genul și care întorc cu susul în jos societatea veche și prăfuită. În realitate, ei sunt soldații clasei patronale, executorii morali ai capitalismului, care ajută la menținerea lui “Karen” (termen generic pentru femeile albe din clasa de mijloc – n.r), a clasei muncitoare albe și a altor categorii mai puțin privilegiate la locurile lor.
Da, dominația de clasă a beneficiat o schimbare de imagine. Acum poartă peruci proaste și pantofi cu toc. Luați în considerare dezvăluirea făcută de Telegraph cu privire la regimurile de training „woke” ale persoanelor din administrația publică din Marea Britanie. Un vast dosar de documente interne a fost scurs către Telegraph, arătând că mașinăria de stat a fost cucerită de ideologia transgender, discuțiile despre „privilegiul alb” și alte nebunii din războiul cultural. Funcționarii publici, care cu siguranță, ar avea lucruri mai bune de făcut, sunt instruiți în educația LGBTQ+ și li se arată videoclipuri de instruire despre cât de păcătos este să împiedici un „transwoman” – adică un bărbat – să folosească toaleta pentru femei.
La Ministerul Justiției, li se spune chiar că este rasist să crezi în sexul biologic. Un grup de „diversitate” de la minister a spus că credința în cele două sexe „este un produs și o unealtă a colonialismului și a supremației albe” Crezi că biologia este reală? Că o persoană cu un penis este un bărbat, nu o femeie, indiferent câte pastile ia sau câte videoclipuri de tranziție postate pe TikTok face? Atunci, în principiu, ești ca și Cecil Rhodes. Este destul de rău că astfel de lucruri sunt predate în universități, dar în administrație? Printre oamenii ale căror sarcină este să mențină buna funcționare a societății?
Li se spune că este rău să spui „Doamnelor și domnilor” pentru că presupune că „toată audiența ta este fie femeie, fie bărbat, lucru care s-ar putea să nu fie adevărat”. Dar este cazul. Este un fapt sigur că orice audiență la care vei vorbi vreodată va consta doar din doamne și domni. Rețeaua LGBTQ de la Departamentul pentru Afaceri și Comerț recomandă să nu spunem „mamă și tată” pentru că termenii „pe bază de gen” pot ofensa. Vorbim de un departament însărcinat cu încheierea de acorduri cu puteri din întreaga lume, dar care se teme să spună „mamă”, din teama că cineva de pe internet i-ar putea numi bigot.
Ar trebui să ne îngrijoreze cu toții faptul că ideologia „woke”a fost lăsată să pătrundă în administrația publică. Acesta ar trebui să fie o instituție neutră care asigură buna funcționare a națiunii. Și totuși, personalul său este instruit să nu spună „am mers acasă să vizitez mama și tata” din frica că ar putea fi auziți de cineva care are „două mame sau doi tați”. Chiar că… Să fim limpezi: acesta este un fel de îndoctrinare religioasă. Pentru a face asta explicit, un buletin informativ al Ministerului Justiției a spus că „oamenii care se identifică cu alte genuri” au fost tradițional „asociați cu puteri sacre”. Funcționarii societății sunt învățați să accepte afirmații bazate pe credință care sunt la fel de ciudate ca cele ale religiilor lumii vechi. Nu putem sta deoparte când administrația publică devine o neo-teocrație plină de fanatici care cred că rostirea cuvântului „tată” este echivalent cu blasfemia.
Pentru mine, cel mai marcant lucru legat de cultura „woke” și administrația publică este reprezentat de subtonurile sale disciplinare. Amenințarea implicită cu consecințe pentru cei care se abat de la linia neo-religioasă. Mai ales cei de jos pe scara socială, în secțiunea mai puțin educată și, prin urmare, mai problematică a forței de muncă. Așa că, într-un videoclip de instruire, o recepționistă este arătată „nedenuminind” un bărbat care se identifică ca transgender. El se prezintă ca „Miss Caroline Standish”, dar ea îl numește „Domnul Standish”. O recepționistă tipic neserioasă. Trimiteți-o la resurse umane. Cum îndrăznește o femeie care doar răspunde la telefoane să-l disprețuiască pe acest bărbat important în perle și rochie?
În alt clip de instruire, aceeași femeie este arătată spunându-i unui bărbat mare cu o perucă că nu poate intra în toaleta pentru femei. „Ușa greșită, draga mea”, spune ea. Un gest amabil, resurse umane: faptul că femeia spune „draga mea” subliniază că este în afara realității și, mai rău, probabil din clasa muncitoare, unde cuvinte pe care clasa de mijloc le urăște – „draga mea”, „dragă”, „păpușă”, „iubito” – încă există. „Nu intri aici” spune femeia rea bărbatului care crede că este femeie. Pentru unii dintre noi, aceasta pare a fi o apărare admirabilă a intimității și demnității femeilor la locul de muncă. Dar vocea înfiorătoare a comentatorului ne mustrează și ne corectează: este de fapt „comportament inadecvat”.
Exact – „comportamentul inadecvat” nu aparține uriașului bărbat care se îndreaptă spre toaleta pentru femei, ci femeii care spune „înapoi, draga mea”. Acesta este o inversare morală grobiană. Una dintre cerințele cheie ale celei de-al doilea val al feminismului – ultima valoare bună, în opinia mea – era că femeile ar trebui să aibă dreptul să lucreze. Și, prin urmare, locurile de muncă nu ar trebui să fie ostile față de femei. Femeile care lucrează ar trebui tratate corect și ar trebui să aibă acces la spații private pentru schimbarea hainelor, pentru a merge la toaletă, etc. Acest videoclip în care bărbatul care pătrunde în toaleta pentru femei este bărbatul bun, în timp ce femeia care se apără pe sine este „omul rău”, arată cât de mult amenință ideologia transgender să anuleze marile câștiguri ale emancipării femeilor.
Suntem cu toții familiarizați cu femeile cu carieră profesională care au fost persecutate și discriminate la locul de muncă în numele „drepturilor transgender”: Maya Forstater, Allison Bailey, Rosie Kay, Denise Fahmy, Gillian Philip. Acum ne întrebăm câte femei din clasa muncitoare sunt, de asemenea, presate zi de zi să se supună credințelor șefilor lor, chiar dacă nu le împărtășesc. Să salute un bărbat evident ca „doamnă”, de exemplu, sau să asculte prelegeri despre de ce este rău să oprești persoanele cu penis să se dezbrace sau să urineze în același loc în care faci și tu acest lucru.
Prezentarea femeilor din clasa muncitoare ca o amenințare pentru bărbații profesioniști, așa cum face practic videoclipul de instruire, este unul dintre cele mai inteligente și mai sinistre trucuri pe care elita capitalistă le-a jucat vreodată. Lucrătorii ne încurcă, strigă clasa „woke” a elitelor. Atracția politicii identității pentru elitele manageriale, atât pentru proprietarii pe stil vechi ai mijloacelor de producție, cât și pentru noii conducători ai industriei de servicii, nu este deloc misterioasă. Identitarismul le permite acestora să camufleze adevărata inechitate a puterii la locul de muncă – cea dintre șefi și lucrători – prin inventarea tuturor felurilor de noi dezechilibre de putere de prost gust. Între muncitori albi și muncitori de culoare, de exemplu. Sau între muncitorii cis-heterosexuali și muncitorii „transgender”. Sau între acea femeie muncitoare albă și mândră care răspunde la telefoane – care se bucură de privilegiul alb și de privilegiul cis – și bărbatul profesionist în rochie pe care îl opresează cu vorbele sale arhaice și „comportamentul inadecvat”. Și tocmai așa, datorită politicii identității, șeful și proletarul își schimbă locurile. Nu e de mirare că capitalismul iubește transgenderismul.
Marea ironie a folosirii termenului ageist și sexist de „Karen„ de către cultura „woke” este că nu există „Karen-uri” mai mari decât acești oameni. Activiștii transgender, în special, sunt maeștri – sau maestre, dacă insistați – în a cere să vorbească cu managerul. Ei se plâng pe internet despre angajații de la magazine care îi numesc „Domni”. Cine poate uita când artistul LGBTQ Dev Mistry s-a plâns la un hotel din Manchester după ce a auzit un membru al personalului spunând „bărbații sunt bărbați [și] femeile sunt femei”.
Să fie disciplinat imediat proletarul eretic ideologic! Sau când Billy Bragg, vânătorul de vrăjitoare șef al diviziei Twitter dedicată ideologiei transgender, a spus despre concedierea scandaloasă a autoarei pentru copii Gillian Philip, pentru că a exprimat susținere pentru JK Rowling: „Cred că angajatorii au dreptul să acționeze în astfel de circumstanțe.” „Cine va apăra muncitorii care nu se pot organiza / Când șefii trimit slugile lor să ne înșele?”, cânta Bragg în anii optzeci. Acum aprobă atunci când slugile șefilor pedepsesc femeile muncitoare pentru opinii greșite.
Creșterea mișcării „woke” în administrația indică faptul că politica identității, cu activismul transgender în prim-plan, este noua ideologie a clasei conducătoare. Când aparatul de stat îmbrățișează gândirea post-sex, când atât poliția, cât și armata se acoperă cu culorile Pride, și când conducătorii a ceea ce numim azi capitalism își declară mândri pronumele și ceartă oamenii mici care nu fac la fel, știi că problema nu mai sunt acei tineri de pe TikTok cu păr albastru. Nu, problema este că puterea în sine se reorganizează în jurul cultelor identității și fluidității, în beneficiul clasei conducătoare și în detrimentul clasei muncitoare. Lucrători din întreaga lume, uniți-vă – nu aveți nimic de pierdut decât insignele cu pronumele preferat.
Articol scris de Brendan O Neill, pentru Spiked și tradus de redacția R3media
