ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este urmărit penal de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis marţi de DNA, în acelaşi dosar este urmărit penal şi un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.
„În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie (…) ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuţie ar fi participat şi celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică ‘înţelegerea’ respectivă”, se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, suma de 800.000 lei urma să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a reacționat la câteva minute de la apariția comunicatului DNA, invocând „solicitările legate de o firească reacție” față de cazul de la Constanța, deși e improbabil ca cineva să-i fi cerut așa ceva într-un timp atât de scurt.
„Autorităţile judiciare, ca şi cele bisericeşti sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupţie reală. Sancţionarea şi combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează şi a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă şi legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunităţii, inclusiv ecleziale”, a menționat Vasile Bănescu.
@Ion nu fost nici pe departe singurul, poate vrei sa spui ca a fost singurul promovat de media.. in acest fel, cine a stat in pandemie cuminte in casa cu botnita pe nas asteptand urmatoarele ordine de la arafat, are intr-adevar impresia ca Teodosie e un inger al binelui.. in realitate el s.-a facut de ras de multiple ori, nu numai acum cu recorder.. asa e cand iti pui incredrea in oameni si nu in Dumnezeu.. mai devreme sau mai tarziu oamenii te vor dezamagi
Dar escrocul Petrică nu e și el cercetat?
Stat de gumă de mestecat…
Singurul om cu impact care s-a opus abuzurilor din timpul plandemiei este acum eliminat. Statul român urmează o cauză satanică în ultimul timp, de la identitate digitală până la alimentele cu insecte, toate sunt pentru desființarea omului liber creat de Dumnezeu. Vă spun, statul român va fi îngropat cu tot cu bisericile construite dacă nu se întoarce înapoi să urmeze Dreptatea și Adevărul. Dacă Domnul Dumnezeu a permis rătăcirea poporului iubit să nu credeți că nu va face la fel cu o urâciune care urmează calea satanismului. Ne așteaptă moartea și groaza! Cei care cred în Domnul Dumnezeu vor răbda, ceilalți însă… Apocalipsa cap 6 vs 15 și Apocalipsa cap 9 vs 6