Patru rosturi concrete ale clasei politice
Clasa politică are câteva rosturi fundamentale
- Apărarea neamului prin apărarea statului și a legăturii dintre stat și națiune – rostul ei fundamental fiind la încheietura dintre popor și stat.
- Direcționarea energiilor naționale spre progresul individual și național – prin politici generale, și culturale.
- Organizarea muncii naționale prin politici fiscale, industriale, agricole
- Cultivarea și protejarea caracterelor prin politici educaționale și culturale.
Elite, stat, popor, dezvoltare sau înapoiere
Cel care a făcut cea mai completă teorie a elitelor și a relației dintre acestea, stat, societate, popor, este Mihai Eminescu. Este cea mai completă pentru că Eminescu a arătat că avansarea în timp nu înseamnă numai progres, dimpotrivă, poate însemna și subdezvoltare în periferia sistemului mondial. Vectorul care decide acest lucru, cu excepția momentelor de catastrofă geopolitică (ocupația militară) sunt elitele. Sunt acestea izvorâte din competență sau sunt doar veleitare? Aceasta este întrebarea cheie care rezolvă prosperitatea unei națiuni. Termenul cheie este organizarea muncii. Aici este rostul statului – al instituțiilor.
Acad. Ilie Bădescu ni l-a pus la dispoziție pe Eminescu pe coordonata sociologică, adică pe înțelesul celor care au disponibilitatea sufletească să se apropie de Eminescu integral. Ținând cont că opera politică eminesciană are întinderea a 4 volume (nu toate publicate la momentul cercetării, deci profesorul a trebuit să consulte și manuscrise) înțelegem rostul de utilitate publica națională a “Sociologiei eminesciene”. Utilitatea întreprinderii crește exponențial prin conexiunile trambulină între opera eminesciană și marile direcții analitice și doctrinare contemporane (teoria sistemului mondial modern, liberalism, corporatism etc).
De Ziua Culturii Naționale, vom prezenta câteva învățături eminesciene pentru clasa politică, pe care le-am extras, în bună măsură, din „Sociologia eminesciană” a profesorului Ilie Bădescu:
„«Iată situația în care ne aflăm. Ne-am modificat legislațiunea … după placul străinilor. …. și, neavând nici industrie, nici negoț, suntem în pericol a pierde până și țărâna … razimul nostru nu poate fi decât în țară, în întărirea ei, în dezvoltarea aptitudinilor ei.»” I. Bădescu, Soc.Em, p.177
Primul rost al statului, arată Eminescu, este organizarea muncii naționale:
„«Două serii de idei sunt chemate a agita adânc opinia publică din țară: 1) organizarea muncii agricole; 2) crearea și apărarea muncii industriale. Amândouă de o valoare egală, chemate a asigura existența națională a statului nostru în contra primejdiilor politice ce pot veni din Rusia, a cotropirii economice ce poate veni din Apus.» … [mai sunt necesare] 3) raporturi de compensație între popor și clasele diriguitoare.” I.Bădescu, Soc.Em., p.178
Idei majore eminesciene:
– Legea compensației – este legea echilibrului cosmic între categoriile sociale cele mai importante dintr-o societate, dintre elite (clasa politică, intelectualii) și cei care produc efectiv ceva.
o Între elite și mase (popor) „Numai elitele înălțate prin muncă, adică cele care produc «înlesniri de civilizațiune» popoarelor, se înalță cu adevărat la rangul de factor de direcționare istorică a popoarelor.” I.Bădescu, Soc Em., p.232
– Necesitatea caracterului organic al statului
o Progres organic – adică
o Prin muncă
o Competență
o Prin încurajarea caracterelor (educația): „«Între caracter și inteligență n-ar trebuie să existe alegere. Inteligențe se găsesc foarte adese – caractere foarte rare.»” I.Bădescu, Soc.Em., p.219
Categoria socială de bază este țărănimea – depozitarea culturii și moralei muncii, atât cât mai este.
Apoi muncitorimea industrială și intelectualitatea, dar intelectualitatea orientată către facilitarea muncii naționale, nu către disprețuirea muncii și a țării.
o Prin asimilare sufletească a conținuturilor
o Apoi producerea formelor legislative
o Prin raport proporțional între efortul muncii depuse și salariu (scala corectă a salariilor)
Prin susținerea salariului natural care poate permite propagarea neamului – I. Bădescu, Soc.Em, p.249 – venitul minim trebuie să asigure reproducerea națiunii pe toate etajele sale demografice.
o Prin protejarea neamului și a cadrelor multiplicării sale: familia, pământul, cultura, afacerile, căile de comerț să servească multiplicării muncii naționale, nu scurgerii plus-valorii în afară. „«Negoț, comunicații, drumuri de fier sunt ca veninurile tari: vindecă bine întrebuințate, nimicesc rău întrebuințate. Pentru state bine organizate, în care producția internă e foarte diversificată, orice drum nou aduce un spor de putere și de dominațiune asupra naturii; în state rău și inept organizate, orice drum nou, orice comunicație nouă, e un nou canal prin care se storc sucurile sale vitale, precum se întâmplă cu Irlanda …, cu Turcia …».” – I. Bădescu, Soc. Em., p.157
„De vină nu sunt drumurile de fier sau împrumuturile, ci utilitatea socială care li se dă” – IB., SocEm, p.155 servesc economia națională productivă sau economia tranzacțională a unora pentru care România e doar o vacă de muls?
Statul demagogic:
– Progresul la marginile centrului sistemului mondial înseamnă adesea adâncirea decalajelor și a subdezvoltării – decăderea în „semibarbarie”, care are ca formă politică „statul demagogic”.
o „«Semibarbaria e o stare de degradare, de regres, este coruperea unui popor primitiv prin viciile unei civilizații străine. Un popor barbar e bunăoară religios.” I. Bădescu, Soc. Em., p.247
o În plan internațional, subdezvoltarea unei țări se produce când, la munci de valoare egală, recompensarea muncii este inegală.
– Nu egalitatea, ci libertatea este problema centrală a ideologilor statului demagogic
„«Fără libertate și fără inegalitate nu există progres. Cine zice însă libertate inegalitate zice. Nimic nu este mai inegalitar decât libertatea. Inegalitatea reală e însă întemeiată pe cantități de muncă…»” – Bădescu, Soc. Em., p.276
– Statul demagogic:
o Proclamă egalitatea
o Organizat în societăți de exploatare
o Confiscă instituțiile și le ancorează la acest proces
o Practică naționalismul demagogic și cosmopolitismul – cei mai mari dușmani ai națiunii, politicile și discursul acestora falsificând realitatea
Naționalismul demagogic ascunde după vorbe grandioase un veritabil program de exploatare a țării
Cosmopolitismul proclamă neimportanța poporului, a familiei, și, în final, a statului, scopul lui fiind îmbogățirea prin orice mijloace.
Ambele distrug marile modele ale poporului (eroii, marii învățați, martirii etc.)
Profesează o singură competență, aceea a jafului.
„«Astfel, suma neproporționat de mare care se ia în fiecare an din averea comună, în loc de a se întrebuința la dezvoltarea vieții economice și de cultură a populațiunilor, se împarte în sinecure mari și mici pentru o clasă de oameni, fără știință, fără merit, cari, tocmai pentru că n-au niciuna, nici alta, s-au constituit într-o societate de exploatare pentru care toate mijloacele de a veni la putere sau de a se menține la putere sunt bune. … Cine suferă mai mult prin această stare de lucruri sunt elementele muncitoare și sănătoase ale națiunii noastre, sunt toți aceea care nu aspiră la privilegii și sinecure ci trăiesc din produsul muncii lor proprii. Tocmai în clasele pozitive ale nației se observă o scădere continuă a averii, sub fel de fel de forme ingenioase li se sustrage acestor clase până și cel din urmă ban, pentru a întreține cu el luxul unor nulități ambițioase, incapabile de muncă, precum sunt incapabile de dreptate și de adevăr…»” (Eminescu, XII, 1985, pp.19-20, vezi și în I. Bădescu, SocEm., p.250)
o Nu respectă legea compensației
„Cheltuieli improductive”
Nu facilitează munca poporului
Consum de lux
În consecință, poporul se mizerabilizează, „pierde substanță națională”, cresc morbiditatea, divorțialitatea, mortalitatea, emigrația – poporul se topește! – avem cea mai mare emigrație din Europa, a doua din lume, după Siria – aflată în război.
• Economie tranzacțională, nu productivă – care nu este solidară cu neamul ci cu marii comercianți din afară și cu interesele mijlocitorilor lor dinlăuntru. Economia tranzacțională va înghiți întreaga economie productivă a unei țări. IB, SocEm, p.158
o Elite politicianiste („pătura superpusă”) – cea care nu produce înlesniri de civilizațiune, care nu înlesnește munca poporului, celor mulți. Cea care se află într-un raport negativ cu poporul, cu cei ce muncesc. „«Baza unică a oricărei civilizații și culturi naționale, așadar, este munca. … Totalitatea celor care trăiesc fără muncă alcătuiesc o pură «superfetație», o «pătură superpus», trăind din suma de puteri ale poporului, pe seama, dar în afara și împotriva culturii și vieții acestuia.” I. Bădescu, Soc.Em, p.190
o În final, statul demagogic ajunge să distrugă poporul – să consume însăși substanța lui națională, prin trebuințe bugetate care nu au legătură cu nevoile de conservare și de ridicare ale poporului, cu ușurarea muncii acestuia. „Eminescu este convins că orice fenomen de împuținare a avuției naționale este un factor de primejdie etnică, nu doar factor economic negativ.” – IB., SocEm., p.127
Care este rolul omului politic, al parlamentarului? Câteva tușe în paradigma eminesciană
Omul politic este ales în virtutea unor promisiuni de mai bine, al semnalării unor lucruri grave – pe care va trebui să caute să le îndrepte, din nemulțumirea maselor de alte partide (vot negativ). Ce poate face, în esență?
– Să ușureze munca poporului – „să faciliteze civilizația”
– Încurajând competența
Ce înseamnă „încurajarea competenței”?
– Să întărească corpurile profesionale
– Să profesionalizeze instituțiile – calea cea mai bună pentru organizarea muncii naționale
– Să susțină activitățile productive naționale prin legislație specială
– Să se înconjoare de specialiști care să propună soluții
– Să nu vorbească fără să cunoască/să se informeze – dialog permanent cu substanța vie a țării – corpurile profesionale (Manoilescu)
Să contribuie la dezvoltarea organică a țării.
– Prin încurajarea forțelor reale, productive, morale, constitutive ale națiunii. Care sunt aceste forțe?
o Corpurile profesionale – stăpânele timpului de lucru; dacă timpul de lucru nu e în stapanirea corpurilor profesionale, peste acesta și societate se vor înstăpâni ideologii și ideocrația mediocrității
Educație
Politică bancară, fiscală etc.
o Familia – este stăpâna timpului casnic a ciclului social, aici stocându-se ordinea morală primară
Maternitatea
Tinerele familii
Gândirea social-politică eminesciană s-a dezvoltat pe direcții noi, cu autonomie explicativă, între altele, în corporatismul lui Mihail Manoilescu (“Rostul și destinul burgheziei românești”, “Teoria protectionismului și schimbului internațional”), dimensiunea fenomenologică a Școlii de Sociologie de la București (Mircea Vulcănescu, “Dimensiunea românească a existenței”)
Vezi
Ilie Bădescu, Sociologia eminesciană, Porto-Franco, Galați, 1994
Mihai Eminescu, Opere XII, Ed. Academiei, 1985
